O zi excepțională: PS Visarion la Sfânta Liturghie cu TRoNoS și Prof. Achilleas G. Chaldæakes și ultimul Concert de colinde de anul acesta al Grupului psaltic condus de Pr. Arhidiacon Mihail Bucă - VIDEO EXCLUSIV
Joi, 28 decembrie 2023, la Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir, Preasfințitul Dr. Visarion Bălțat, Episcopul Tulcii, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Sf. Gheorghe” din Sâmbăta Nouă, prot. Babadag, împreună cu Pr. Mădălin Iscru și un sobor de preoți.
Cântările Sfintei Liturghii și răspunsurile la strană au fost susținute minunat de Grupul Psaltic TRoNoS, condus de Pr. Arhidiacon Mihail Bucă, alături de care s-a aflat Prof. Achilleas G. Chaldæakes, profesor de muzicologie bizantină și artă psaltică la Departamentul de Studii Muzicale al Școlii de Filosofie a NKUA, Atena, Grecia.
Puteți asculta o parte din cântările sfinte în continuare, după care urmează mai jos un superb concert de colinde al psalților Grupului TRoNoS. VIDEO:
În seara aceleiași zile, cu adevărat a prieteniei, într-o organizare excepțională, Grupul psaltic TRoNoS a încântat audiența - între care s-au numărat oaspeți speciali și alți colegi din lumea muzicii, prezentați de cunoscutul om de radio Daniel Buzdugan -, cu ultimul concert de colinde de anul acesta, pe care avem bucuria să vi-l oferim, în exclusivitate, aici. Sunetul a fost asigurat exemplar de nepotul Părintelui Constantin Voicescu, Dimitrie Voicescu. VIDEO:
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Au fost deshumate moaștele mărturisitorului Ioan Ianolide, izvorând o mireasmă sfințitoare. FOTOGRAFII
Arhiepiscopul Viganò: ”Planul de exterminare globalist servește scopului Satanei de a ucide atât trupul cât și sufletul” - Parteneriat Opoziția
24 - 26 Mai 1986 - Sfântul necunoscut de la Neamț a ieșit singur din pământ. Securitatea silită să raporteze: ”Să trăiți! Este chiar un sfânt, n-avem ce face!”
Arhiepiscopul Vigano: Păstorii falși lucrează cu Masoneria pentru a distruge Biserica și a ne subjuga sub spectrul Noii Ordini Mondiale
EVENIMENTUL LUNII: Imagini inedite de la deshumarea moaștelor Mărturisitorului Ioan Ianolide, fratele Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu, și slujbele de la Cernica și Petru Vodă: ”E SFÂNT!” Reînhumarea, pe 1 iunie, de Sf. Justin Martirul și Filosoful
IOAN IANOLIDE, MĂRTURISITORUL CU MOAȘTE SFINTE: M-AM ÎNTÂLNIT CU DUMNEZEU
Recomandările noastre
Marea Resetare și Infrastructura Cognitivă - Operațiunea prin care se urmărește Controlul asupra Minții
BOMBĂ: Sinistrul pandemiei Nelu Tătaru zis Sac-Negru-de-Plastic a fost racolat de Securitate încă de pe băncile școlii. Șefii SRI Maior și Coldea l-au acoperit. DOCUMENTE CNSAS
Cum rămâne cu ziariștii de pe canapeaua lui Coldea? ”Dan Tapalagă, Dan Turturică și Sorina Matei îi toceau lui Florian Coldea preșul de la ușă”
EVENIMENTUL LUNII: Imagini inedite de la deshumarea moaștelor Mărturisitorului Ioan Ianolide, fratele Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu, și slujbele de la Cernica și Petru Vodă: ”E SFÂNT!” Reînhumarea, pe 1 iunie, de Sf. Justin Martirul și Filosoful
Persoane: Mihail Bucă, arhidiacon
Locații: Tulcea
Subiecte: Concert de colinde Sfânta Liturghie
Organizații: Grupul Psaltic Tronos
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)