Mihai Tîrnoveanu: Imnul României și celelalte cântece patriotice s-au auzit ”prea tare” la Sfântu-Gheorghe! Aceasta a fost marea problemă a primarului Antal Arpad!
Manifestarea nu a putut fi oprită însă nici de Jandarmerie, nici de Poliția locală, deși s-a încercat acest lucru, după ce primarul Antal Arpad a dat această directivă în cadrul unei „ședințe fulger”, cu toate că instituția domniei sale a emis aviz pozitiv pentru desfășurarea activității noastre. Organele de ordine nu au putut să ne prezinte o dovadă obiectivă în sensul încălcării unei anumite legi. Doar au avut impresia subiectivă că sonorul este prea tare. Noi am fost convinși că este foarte bun!
Ne-am atins pe deplin obiectivul, anume, conștientizarea cetățenilor orașului Sfântu-Gheorghe, că trăiesc in România și nu într-un așa-zis ținut secuiesc. Foarte mulți dintre aceștia au avut prilejul să audă bine de tot Imnul Național al României. Sonorizarea performantă a fost amplificată de ecoul datorat clădirilor înconjurătoare, Primărie, Consiliul Județean Covasna, Prefectura și Teatrul Maghiar, iar condițiile meteo favorabile (vântul puternic) au dus acordurile muzicii românești până în mai toate colțurile orașului. Instituții locale conduse de membri UDMR, sau aflate in sfera de influență a acestei formațiuni, precum si cetățeni români sau cu dublă cetățenie, de etnie maghiară au făcut reclamații la poliție pentru că nu-si pot desfășura diferite activități fiind perturbați de cântecele patriotice românești. Sunt sigur că au tresărit la auzul acestora. Asta era și ideea, să conștientizeze că trăiesc în România și să se trezească din visul nefast al autonomiei unui "ținut secuiesc". Nădăjduim că vor reveni cu picioarele pe pământ, cel românesc, desigur.
La categoria "fapt-divers", dar destul de interesant, e de menționat faptul că printre noi a apărut la un moment dat o doamnă destul de revoltată, care spunea ceva de genul că este româncă și că manifestarea noastră ,,nu este în regulă si nu face cinste, pentru că deranjam". Nu am intrat in polemică cu ea. Pe moment nu am recunoscut-o...am identificat-o însă, citind mai apoi un comentariu de-al domniei sale de pe un site maghiar, unde spunea că s-a oprit să ne certe pentru ceea ce facem. Doamna revoltată era de fapt directoarea Teatrului "românesc" Andrei Mureșanu din Sfântu-Gheorghe, care de 1 Decembrie 2018, a găsit de cuviință să pună în scenă piesa „Nu chiar 1 Decembrie 1918”.
Îmi aduc aminte că și atunci, când împreună cu Frăția Ortodoxă am protestat spontan în foaierul teatrului față de această blasfemie la adresa Zilei Naționale a României, era la fel de agitată. Ca element comic, rememorez, că ne-a întrebat disperată, văzând peste 100 de oameni îmbrăcați în costume naționale: voi de unde veniți? Dan Ciprian Grăjdeanu a fost tare de tot, răspunzându-i cu o naturalețe dezarmantă, care a "năucit-o" și mai mult: venim de la Odorheiu-Secuiesc!
Stimată doamnă de etnie mixtă, stimați domni, de toate etniile posibile, venim de unde vrem noi și când vrem noi „pentru că putem”, asta pentru a-l cita, îi facem „onoarea” asta, pe dl. primar Antal Arpad din Sfântu-Gheorghe care nu a putut să lucreze la capacitate maximă din cauza sonorului românesc...pun și eu o întrebare retorică, dacă în boxe răsuna imnul Ungariei, mai era un așa de mare deranj?
Trăiți în România, obișnuiți-vă cu asta!
FOTO: Tuchiluș Alex / Székelyhon.ro
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
Florin Palas: Ortodoxie sau globalism? Sfinții închisorilor sau progresiștii neokominterniști? Pledoarie pentru ortodoxie și identitate națională
Când mărturisitorii ne învățau ce înseamnă Dictatură și Martiraj. Părintele Justin, Doamna Aspazia, Nicolae Purcărea, Valentina Gafencu, Radu Ciuceanu, Ilie Bădescu și Monahul Filotheu Bălan despre Dictatura Comunistă și Dictatura Biometrică de azi. AUDIO
Vlad Țăranu, elevul care ”a atentat” la ”integritatea națională a României” cu mesajul ”Basarabia e România”, în studioul ActiveNews - Starea de Libertate: ”Alții au plătit cu viața pentru întregirea țării”- PROMO cu un nume de care veți mai auzi - VIDEO
22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 34 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre
CANDIDATUL MANCIURIAN 2. Rolul lui Bănescu
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
Secțiuni: Civice Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Antal Arpad
Locații: Sfântu Gheorghe
Subiecte: Imnul României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)