Drujba FMI: Milei taie coada Peso-ului
Noul președinte argentinian, Javier Milei, intenționează să înjumătățească valoarea monedei naționale în cadrul „terapiei de șoc” pe care vrea să o aplice economiei.
Potrivit BBC, rata de schimb va deveni astfel de 800 de pesos pentru un dolar, față de 391 în prezent.
Prin această măsură, guvernul speră să combată hiperinflația, în condițiile în care Argentina se confruntă cu cea mai gravă criză economică din istorie.
O altă măsură va fi reducerea drastică a cheltuielilor publice – în special subvențiile pentru carburanți și pentru transporturi.
De asemenea, vor fi înghețate cheltuielile legate de unele contracte guvernamentale mari.
Javier Milei a declarat:
„Din păcate, trebuie să repet: nu sunt bani. Știm că pe termen scurt situația se va înrăutăți. Însă apoi vom vedea roadele eforturilor noastre.”
Terapia de șoc a lui Milei este susținută cu entuziasm de Fondul Monetar Internațional, căruia Argentina îi datorează 44 de miliarde de dolari.
În campania electorală, Milei a declarat că vrea să renunțe la moneda națională și să treacă la Dolar.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Președintele Iranului ar fi murit! - ACTUALIZARE din presa iraniană. Israelul susține că a fost un asasinat. MOSSAD? Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbușit în cursul zilei - VIDEO / ULTIMA FOTOGRAFIE OFICIALĂ
Politicianul german homosexual Martin Neumaier s-a filmat cum linge toaletele publice și se unge cu fecale pe față - VIDEO Bizar
LA MOARTE CU VOI TOȚI! Cultul climatismului: un mare “preot” al religiei climatice vrea distrugerea populației umane printr-o pandemie cu o rată de mortalitate foarte ridicată pentru “a evita distrugerea catastrofală a climei”
Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE
PREȘEDINTELE IRANULUI E MORT. Confirmare: Elicopterul lui Ebrahim Raisi a fost găsit ZDROBIT pe un deal și ARS COMPLET: ”Nu există niciun semn care să indice că pasagerii elicopterului sunt în viață”. SITUAȚIE DE CRIZĂ în Iran și Orient
Arhiepiscopul Viganò: ”Planul de exterminare globalist servește scopului Satanei de a ucide atât trupul cât și sufletul” - Parteneriat Opoziția
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Finanțe-Bănci Prima pagină Știri
Persoane: Javier Milei
Locații: Argentina
Subiecte: Criză Argentina
Organizații: FMI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)