Moldova va implementa votul prin corespondență. Alte țări care pot introduce acest tip de vot
Parlamentul moldovean a adoptat un proiect de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență. Documentul reglementează principiile de exercitare a dreptului la vot prin corespondență, procedurile electorale specifice, precum și atribuțiile organelor electorale care vor organiza această metodă alternativă de exercitare a dreptului la vot, relatează noi.md.
În cadrul celei de-a doua lecturi, în lege au fost incluse criteriile pentru identificarea țărilor în care urmează să fie implementat votul prin corespondență.
Astfel, condițiile privind implementarea parțială a votului prin corespondență sunt lipsa secțiilor de votare în țara-gazdă sau distanța mare pînă la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior; experiența implementării acestei metode alternative de vot; înregistrarea prealabilă la scrutinul electoral precedent a cel puțin 30 de cereri; siguranța și fiabilitatea serviciilor poștale.
Printre țările care întrunesc aceste criterii figurează Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda.
Votul prin corespondență nu va putea fi realizat în țările în care Republica Moldova nu are stabilite relații diplomatice, în țările aflate în conflicte militare și în țările în care nu se respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte.
O altă prevedere inclusă în document se referă la asigurarea securității votului. Astfel, plicul cu materiale pentru votare va conține o declarație pe propria răspundere. Alegătorii vor fi obligați să o semneze pentru a confirma exercitarea votului secret. Totodată, alegătorii care nu vor respecta secretul votului vor fi sancționați.
Codul Contravențional a fost completat cu un articol care vizează nerespectarea caracterului secret al votului, divulgarea opțiunii de vot exprimate prin corespondență sau transmiterea buletinului de vot unei persoane terțe. Pentru a vota prin corespondență, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare.
Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite.
Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.
Opoziția a criticat proiectul de lege, menționând că proiectul-pilot propus îi pune pe cetățenii moldoveni aflați în afara țării în condiții inegale, deoarece nu asigură un vot egal, universal și în aceleași condiții, ceea ce contravine legislației Moldovei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
CLIMA! Înapoi la războiul împotriva umanității: Adevărul gol-goluț. DOCUMENTAR VIDEO tradus în română
Cutremur la OMS. Marea Britanie i-a dat cu tifla lui Tedros: Refuză să semneze Tratatul Plandemic
Haos pe aeroporturile din Marea Britanie după ce sistemul de porți biometrice “e-Gates” a colapsat la nivel național - pasagerii blocați au așteptat ore întregi “fără mâncare și apă”
”Suntem plătiți să vă vaccinăm copiii!” - Dezvăluirile unui pediatru despre stimulentele Big Pharma primite de medici pentru a promova vaccinarea prin orice mijloace
Specialist în neuroștiință: prionii “contagioși” proveniți din “vaccinurile” Covid – Dacă Spike este un prion creat prin inginerie în domeniul armelor biologice, atunci sunt implicații grave pentru omenire - VIDEO
Recomandările noastre
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
O nouă opinie despre filmul lui Ciprian Mega. Pr. Eftimie Mitra: 21 de rubini – artă cinematografică sau propagandă rusofilă? Scandalul din jurul filmului este mai important decât filmul
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Locații: Republica Moldova
Subiecte: Votul prin corespondenta
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)