Mircea Miclea la podcastul lui Florentin Țuca: Să nu ne lăsăm schimonosiți de ideologiile ”progresiste” - VIDEO
Dascăl, psiholog, autor, antreprenor, dar și fost ministru al Educației și Cercetării din România (2004-2005), Mircea Miclea conduce momentan catedra de Psihologie a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Babeș-Bolyai”.
Am vorbit cu dumnealui despre atuurile și neajunsurile sistemului de învățământ românesc, despre ce fel de oameni vrem să formăm și cu ce unelte îi trimitem în lume, despre profesorii excepționali care încă mai există în România. Și care, printr-un mesianism modest, se pun în slujba tinerilor pe care îi formează.
Cum recuperăm și cum protejăm profesia de formator de oameni? Dacă mai pun tinerii preț pe formarea lor intelectuală? Cât de mare este amenințarea inteligenței artificiale pentru viitorul lor? Și cum se pot pune la adăpost? Cum modifică tehnologia mediul și, implicit, pe noi? Care sunt cele patru metacompetențe care trebuie formate în școli? Care sunt capcanele industriei de dezvoltare personală, de autodezvoltare și autoperfecționare? Cum ne ferim de presiunile ideologice care ajung să modifice inclusiv sistemul nostru de învățământ?
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Isteria Testării se întoarce: nu doar la Oameni, ci și la Animale!
Statul în straturi și Marea Resetare: Cum au ajuns Votul inutil și Democrația o formă fără fond
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
Ideologia Covid făcută praf la audierea lui Fauci în Congres. Cum a fost fript pe jar ”Dr. Moarte” de apărătorii Vieții și ai Libertății - VIDEO FENOMENALE
Secțiuni: Educație Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Florentin Țuca Mircea Miclea (Profesor)
Locații: România
Subiecte: accesul la educație
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)