ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Incredibilul s-a produs: Statele Unite au lăsat din brațe Israelul, permițând votarea în Consiliul de Securitate a unei rezoluții de încetare a focului în Gaza de două săptămâni.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat cu 14 voturi o rezoluție  care cere un armistițiu umanitar „imediat” în Gaza, până la sfârșitul lunii Ramadanului, pe 9 aprilie.

În ciuda opoziției Israelului, Statele Unite nu și-au exercitat dreptul de veto, permițând rezoluției sprijinite de Rusia și China să treacă.

Este PRIMA rezoluție a Consiliului de Securitate privind Gaza care a putut fi adoptată.

Documentul cere o „încetare imediată și necondiționată a ostilităților precum și furnizarea unui ajutor umanitar pentru a răspunde nevoilor medicale și altor necesități umanitare”.

De asemenea, deși rezoluția cere eliberarea imediată și necondiționată a ostaticilor, exigența unei încetări a focului nu este legată de negocierile Israel – Hamas, spre deosebire de un proiect de rezoluție precedent, înaintat de SUA, dar blocat de Rusia și China.

Încetarea focului trebuie să dureze până la sfârșitul lunii Ramadanului, care a început pe 10 martie și se va încheia pe 9 aprilie.

Deși rezoluția nu este obligatorie, ea pune totuși o presiune diplomatică serioasă asupra Israelului.

Însă adevărata importanță a votului de luni este faptul că Washingtonul s-a abținut să își folosească dreptul de veto, lăsându-și descoperit marele aliat, Israelul, ceea ce arată adâncimea rupturii dintre  administrația Biden și guvernul Netanyahu.

Strâns ca într-o menghină între comunitatea musulmană și grupurile stângiste din SUA care susțin cauza palestiniană, de o parte, și grupurile de interese evreiești, de alta, Joe Biden, aflat în an electoral și pe tobogan în sondaje, pare să fi optat pentru prima tabără.

Relațiile și așa reci pe care Biden le avea cu premierul israelian Netanyahu s-au deteriorat dramatic în ultimele zile.

Luni, Netanyahu a anulat vizita la Washington a consilierului său pentru Securitate Națională și a ministrului pentru Afaceri Strategice, care urmau să discute cu partea americană planul israelian de a ataca orașul cheie palestinian Rafah din Gaza.

Administrația Biden se opune categoric unei ofensive asupra Rafah, consinderând că aceasta ar însemna o escaladare majoră a conflictului din Gaza.

Ceea ce, evident, ar risca să îi producă președintelui american noi și importante daune electorale.

Netanyahu este însă omul care să dea înapoi și să renunțe la atacarea Rafah, unde susține că se află grosul trupelor Hamas.

Încă de săptămâna trecută, el a informat Casa Albă „extrem de clar”, că „suntem hotărâți să terminăm eliminarea acestor batalioane de la Rafah și că nu există nici un alt mijloc de a reuși acest loc decât printr-o intrare pe teren”.

După anularea vizitei delegației israeliene la Washington, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby a insistat că votul SUA din Consiliul de Securitate „nu reprezintă o schimbare în politica noastră”.

Însă această declarație de complezență nu mai poate păcăli pe nimeni. Între Biden și Netanyahu nu pare să mai existe cale de înțelegere.

Care vor fi efectele acestei rupturi vom vedea curând. Însă două lucruri sunt certe:

1. Atât Biden cât și Netanyahu sunt cu Sabia lui Damocles deasupra capului - deci spațiu minim de compromis.

2. Niciodată relațiile dintre SUA și Israel nu au fost mai proaste.