ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Marele actor Florin Piersic urmează să fie supus la încă două operații. După ce a fost operat la un genunchi și mai apoi transferat la mai multe spitale din cauza unei infeții cu stafilococ, Florin Piersic mai are de trecut două hopuri, potrivit stiripesurse.ro. Medicii sunt optimiști, iar starea lui de sănătate esta una încurajatoare.

Conform unor surse medicale, legendarul actor va fi supus prima dată unei operații prin care i se va remonta proteza inițială la genunchi, scoasă de medici și înlocuită provizoriu cu una specială, cu antibiotic, care să lupte cu infecția. Apoi, artistul va ajunge la cardiologie, pentru remontarea stimulatorului care a trebuit să fie scos, deoarece infecția ajunsese și aici, informează România TV.

„Evaluarea domnului Florin Piersic, realizată în această dimineață de către echipa medicală, prezintă o situație staționară. Starea generală a pacientului se ameliorează ușor”, a anunțat Spitalul Foișor.

Florin Piersic a fost mutat, joi dimineața, la Spitalul Foișor, pentru a primi tratament ortopedic. 

Medicii de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” spuneau că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă și boli asociate.