EDITORIAL ZIUA.MD | Am fost scris etnic „moldovean” la recensământ, fără ca măcar să fiu întrebat! Așa că totu-i clar…
Am fost recenzat astăzi. A venit un tânăr amabil, dar necopt și absolut nepregătit. I-am răspuns la toate întrebările. Inclusiv la cea legată de cetățenie, de limba vorbită, inclusiv unde am fost în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie și dacă n-am probleme cu memoria și cu mersul.
Eu așteptam, evident, întrebarea legată de apartenența etnică. Am așteptat ca prostu’, însă întrebarea așa și n-a mai venit. La final, îl întreb eu: de ce nu mă întrebați ce etnie am? Și el, absolut senin, îmi zice: păi v-am întrebat. Atunci mi-am dat seama că e putredă treaba cu acest recensământ. L-am rugat să îmi arate ce a notat în dreptul etniei. Fără să-i spun nimic, fără să mă întrebe, și-a notat etnia „moldovenească”. M-a și întrebat: da care e diferența dintre etnie și cetățenie? Am insistat și a modificat până la urmă etnia în chestionar.
Așadar, în baza propriei experiențe, pot spune cu certitudine că acest recensământ e o farsă, un simulacru ordinar, care nu va arăta nici pe departe tabloul adevărat, iar datele vor fi desenate după bunul plac al nu știu cui. Dar ce așteptări am fi putut avea când până și șeful Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, ne spune deschis, cu o mutră serioasă, că etnia „moldovenească” există.
Acum despre procedura de colectare a datelor. Recenzorii vin cu tableta. Stau cu ea în față și notează aparent ce zic intervievații. Să presupunem că alți recenzori întreabă etnia. Dar care e certitudinea că notează ceea ce spun oamenii? Niciuna. Că nu stă nimeni să verifice fiecare răspuns. Și care e certitudinea că după ce ies pe ușă nu modifică datele? Iarăși niciuna.
Tare sper că eu am avut ghinionul să-mi pice un recenzor slab pregătit sau poate rău intenționat. Dar tare mă îndoiesc de faptul că acest recensământ este făcut cu bună intenție. Aștept să văd și experiențele altora, însă eu concluzia mi-am făcut-o. Totul e clar cu acest recensământ…
Parteneriat ZIUA.md
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară
Președintele Iranului ar fi murit! - ACTUALIZARE din presa iraniană. Israelul susține că a fost un asasinat. MOSSAD? Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbușit în cursul zilei - VIDEO / ULTIMA FOTOGRAFIE OFICIALĂ
Recomandările noastre
Persoane: Maia Sandu
Locații: Basarabia Republica Moldova
Subiecte: Basarabia moldovenism Recensământ
Organizații: Guvernul Republicii Moldova
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)