Noi reguli pentru amânarea plății ratelor. Guvernul lasă băncile să decidă
Guvernul a stabilit regulile pentru amânarea plății ratelor. Băncile pot accepta sau refuza cererea clienților pentru a își amâna ratele până la nouă luni, arată normele de aplicare care au fost publicate în Monitorul Oficial.Pot beneficia de amânarea plății ratelor la bancă persoanele fizice ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect. Clientul trebuie să declare pe propria răspundere că i-au fost afectate veniturile.
Banca va analiza cererea și va răspunde în scris în maximum 15 zile.
De asemenea, beneficiază de amânarea plății ratelor cei care au deja credite și cei care nu au restanțe.
Reamintim că Ministerul Finanțelor Publice a subliniat, sâmbătă, că băncile vor amâna plata ratelor pentru toți clienții afectați de criza provocată de răspândirea COVID-19, în cazul populației fiind suficientă pentru aprobarea facilității o declarație pe proprie răspundere că au fost afectate veniturile față de situația anterioară declanșării situației de urgență.
Instituția subliniază că pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor poate fi exprimată o singură dată și este cuprinsă între o lună și nouă luni, fără a putea depăși data de 31 decembrie 2020.
Posibile motive de amânare în cazul creditelor ipotecare sunt șomajul tehnic, concedierea, reducerea salariului în cazul debitorului sau a membrilor familiei acestuia, plasarea în carantină sau în izolare a debitorului sau îmbonăvirea acestuia de coronavirus.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)