VALERIA. Omagiul Medeei Marinescu la moartea actriței Valeria Seciu
Medeea Marinescu a scris un mic omagiu, emoționant, la trecerea la cele veșnice a cunoscutei actrițe Valeria Seciu (2 august 1939 - 6 septembrie 2022):
„Acum am aflat. Astazi a plecat intr-o stea, Valeria Seciu. O imensa artista. Cautati sa vedeti filmele ei, piesele de teatru (din pacate prea putine au fost inregistrate), piesele radiofonice, spectacolele de poezie…
Eram mica, si pitita in spatele aparatului de filmat, o urmaream fascinata pe ulitele satului in care se filma „Ion, blestemul pamantului”. Atunci am vazut-o intaia oara de aproape si, chiar daca nu aveam decat 4 sau 5 ani, am fost vrajita de frumusetea, stranietatea, modul atat de neasteptat (pentru mine atunci) de a juca, de interpreta, de a fi.
Arta ei ar trebui studiata la clasele de actorie. Sigur, talentul nu se poate imita, dar poate ca urmarindu-i opera veti putea culege ganduri despre ce inseamna arta actorului, veti fi cu siguranta mai bogati.
Dumnezeu sa o odihneasca!”
În anul 1964, când Valeria Seciu a absolvit Institutul de Teatru, la 25 de ani, Octavian Cotescu a cerut-o în căsătorie. S-au căsătorit însă în 1966, când actrița a revenit în București, după o absență de doi ani, timp în care jucase la Cluj. La doi ani după căsătoria celor doi, s-a născut fiul lor, Alexandru, cel care a apărut episodic în filmul „Păcală”, alături de celebrul său tată (foto).
Născut într-o familie de mari artiști, Alexandru a împlinit un destin aparte, luând calea desăvârșirii prin credință. Călugăr, astăzi, la Sfântul Munte Athos și purtând numele de Monahul Daniil, el se numără printre traducătorii ediției românești a culegerii de texte teologice „Everghetinos”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară
Președintele Iranului ar fi murit! - ACTUALIZARE din presa iraniană. Israelul susține că a fost un asasinat. MOSSAD? Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbușit în cursul zilei - VIDEO / ULTIMA FOTOGRAFIE OFICIALĂ
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură Eveniment Prima pagină Știri Teatru / Film
Locații: București Muntele Athos
Subiecte: decesul unei personalități
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)