Papa îl îndeamnă pe Zelenski să ridice Steagul Alb
Suveranul Pontif a declarat că regimul de la Kiev trebuie să aibă curajul de a începe negocieri de pace, dat fiind că se află în situația de a pierde războiul.
Într-un interviu pentru radioteleviziunea elvețiană RSI, Papa Francisc a declarat că Ucraina trebuie să aibă ceea ce a numit „curajul de a ridica steagul alb” și a negocia o încheiere a războiului cu Rusia, informează Reuters.
În cadrul interviului, Papa a fost întrebat la un moment dat care este poziția sa în dezbaterea dintre cei care spun că Ucraina ar trebui să se predea și cei care susțin că acest lucru ar legitima agresiunea Rusiei.
Ziaristul a folosit expresia „steagul alb”.
Suveranul Pontif a răspuns:
„Este o interpretare și este una corectă... Cred însă că aceia cu adevărat puternici sunt cei care, văzând situația, se gândesc la oameni, au curajul de a ridica steagul alb și de a începe negocieri.”
Francisc a adăugat că negocierile ar trebui să aibă loc cu sprijinul marilor puteri internaționale.
„Negocierile reprezintă un cuvânt curajos. Însă, când vezi că ești înfrânt, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi.”
Și Papa a conchis:
„Să nu vă fie rușine să negociați înainte ca situația să se agraveze și mai mult.”
Aceste afirmații – și în special expresia „steagul alb” – au provocat nervozitate și iritare la Kiev și în alte cercuri occidentale.
Drept urmare, Vaticanul, prin șeful centrului de presă, Matteo Bruni, a fost obligat să facă o serie de clarificări.
Acesta a explicat că expresia „steagul alb” nu îi aparține Papei ci celui care a realizat interviul.
Întrebarea ziaristului a fost următoarea:
„În Ucraina, sunt unii care cer să existe curajul de a se preda, de a ridica steagul alb. Însă alții cred că acest lucru i-ar legitima pe cei mai puternici. Ce credeți?”
Din răspunsul dat la întrebare se vede că Papa nu a îndemnat la capitularea Ucrainei, ci la negocieri pentru a se pune capăt războiului.
Bruni a declarat:
„Papa folosește și el expresia Steagul Alb ca răspuns la imaginea expusă de realizator, pentru a desemna o încetare a ostilităților, o încetare a focului obținută cu ajutorul curajului de a negocia.”
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a reamintit că, în interviu, Papa Francisc declară de altfel:
„Negocierile nu sunt niciodată o capitulare.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Prima pagină Ucraina
Persoane: Papa Francisc Volodimir Zelenski
Subiecte: Războiul din Ucraina
Organizații: Sfântul Scaun
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)