ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Martin Schultz, președintele Parlamentului European, a făcut o declarație care nu lasă vreo urmă de îndoială pentru cei care se îndoiau de faptul că Uniunea Europeană este una dintre cele mai anti-democratice entități din istorie și care nu lasă loc de interpretări.

”Britanicii au încălcat regulile. NU e in filosofia UE ca oamenii sa-si decida soarta”, a spus președintele Parlamentului European, conform ronpaulinstitute.org.

Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană "cât mai curând posibil", au afirmat vineri, într-un comunicat comun, Donald Tusk, președintele Consiliului European, Jean-Claude Juncker, șeful Comisiei Europene, și Martin Schulz, președintele Parlamentului UE.

"Asistăm la o situație fără precedent și suntem uniți în reacții. Vom rezista în mod puternic și vom susține valorile fundamentale ale UE - promovarea păcii și bunăstării popoarelor. Uniunea Europeană va continua să funcționeze în 27 de state membre. Uniunea Europeană este cadrul viitorului nostru politic comun", se arată în declarația semnată de Donald Tusk, președintele Consiliului European, de Jean-Claude Juncker, șeful Comisiei Europene, de Martin Schulz, președintele Parlamentului UE, și de Mark Rutte, reprezentantul Președinției olandeze a Consiliului UE.

"Acum așteptăm ca Guvernul Marii Britanii să pună în aplicare cât mai rapid posibil decizia cetățenilor, oricât de dureros ar fi acest proces. Orice întârziere ar prelungi incertitudinea fără a fi necesar. Oricum, avem reglementări în acest sens", subliniază liderii europeni.