ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Liviu Dragnea acuza ieri guvernul Cioloș de faptul că au dispărut zece miliarde de lei din bugetul pe 2016, iar răspunsul fostului premier a venit prompt pe o rețea de socializare.

O analiză a celor de la Zf.ro arată faptul că bugetul construit pe 2016 a fost unul care nu a putut fi atins în final, de acolo și lipsa banilor pe care guvernul Grindeanu credea că se va putea baza în realizarea bugetului pentru 2017.

„Primele estimări privind execuția bugetară pe 2016 indică venituri la bugetul general consolidat de doar 221,5 miliarde de lei, cu 14,2 miliarde de lei mai puțin față de veniturile estimate la rectificarea din noiembrie 2016 șI cu 11,5 miliarde de lei față de veniturile obținute în 2015, conform unor surse apropiate de Ministerul Finanțelor. Astfel, bugetul era construit, conform rectificării din noiembrie 2016, pe venituri de 235,7 miliarde de lei dar execuția arată venituri de doar 221,5 miliarde de lei din cauza nerealizărilor din noiembrie șI decembrie. Veniturile de doar 221,5 miliarde de lei pe 2016, chiar dacă deficitul a rămas la 2,6% din PIB, împiedică guvernul Grindeanu să meargă pe venituri de 253 miliarde de lei în 2017, cu 15% mai mari.

Problema este că de la cele 253 miliarde de lei venituri prognozate pentru 2017, trecute chiar pe prima pagină a prezentării bugetului de către PSD, pleacă tot programul de guvernare pentru 2017. Dacă se pornea de la 231-235 miliarde de lei venituri în 2016, cât se estima, creșterea de venituri nominală de circa 8% pentru 2017 era fezabilă, dar plus 15% este improbabil. Cu un nivel mai jos la veniturilor prognozate, automat toate cheltuielile trebuie ajustate sau deficitul bugetar trebuie dus la 4-5% din PIB, iarășI inacceptabil. Programul inițial, adică bugetul lăsat de ultimul guvern Victor Ponta, prevedea venituri la bugetul general consolidat în 2016 de 231,1 miliarde de lei, cu doar 1% mai mici față de veniturile din 2015, cu toate scăderea TVA de la 24% la 20%. Guvernul tehnocrat Dacian Cioloș a preluat acest buget, ba mai mult, în două rectificări succesive, dintre care ultima făcută după 15 noiembrie, deci când avea datele de execuție pe primele 10 luni ale anului 2016, a prognozat că veniturile se vor duce la 235,7 miliarde de lei, ceea ce însemna un plus de 1% față de execuția din 2016. În noiembrie șI decembrie totul a fost dat peste cap pentru că estimările privind veniturile nu au fost realizate. Astfel, în decembrie 2016 veniturile la bugetul general consolidat au fost doar de 16 miliarde de lei, cu 30% mai mici decât în decembrie 2015, când au fost de 24 miliarde de lei.

Nerealizarea veniturilor pe 2016 provine din scăderea încasărilor din TVA cu 1,5 miliarde de lei  - au fost încasări de doar 51,7 miliarde de lei față de 53,1 miliarde de lei estimările de încasări la rectificarea din noiembrie 2016, a accizelor, a altor taxe, 3 mld. lei în minus de la veniturile nefiscale.”, se arată în analiza celor de la Zf.

Citește AICI întreaga analiză

Victor Ponta a reacționat imediat la datele publicate de Zf.ro și a postat un mesaj pe contul său de Facebook.

„Cititi aceste date : in 2016 veniturile Bugetului Romaniei au scazut cu 11,5 miliarde de RON fata de anul 2015 ( din care 8 miliarde doar de la fonduri europene) !!!! 2,5 MILIARDE EURO!! Iohannis a bagat mana in buzunarul romanilor si cu ajutorul lui Ciolos, Ghinea & Co le-a furat 11.5 MILIARDE DE RON ( adica 2.5 MILIARDE DE EURO)!!! Acum intelegeti de ce "a fost nevoie sa moara oameni"?!?! Pentru 2,5 MILIARDE DE EURO!”, a scris Victor Ponta.

 

Cititi aceste date : in 2016 veniturile Bugetului Romaniei au scazut cu 11,5 miliarde de RON fata de anul 2015 ( din...

Posted by Victor Ponta on Monday, January 9, 2017