ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Duminică a avut loc la Turda o demonstrație impresionantă de solidarizare întru apărarea memoriei lui Avram Iancu, la care au participat membri ai mai multor grupări civice și patriotice din România, după cum a relatat ActiveNews, difuzând și transmisia în direct a manifestației.

Primarul din Turda însă a ținut să-și bată joc atât de Crăișorul Munților cât și de manifestanții veniți la chemarea președintele Societății Avram Iancu, Tiberiu Groza. Mai jos, MIhai Tîrnoveanu de la Calea Neamului:

Primarul Cristian Octavian Matei, candidat pe listele PNL cu ordin de la organizația PNL Cluj, considerat de manifestanți „un vândut”, „un tradător și „un antiromân sadea”, care susține că vrea să mute statuia lui Avram Iancu din centrul orașului pentru a ieși mai bine în evidență pe fundalul unui zid maroniu, după ce că nu a aprobat manifestația s-a gândit într-un mod necinstit și ticălos să împiedice participare celor veniți de la sute de kilometri aruncând în jurul statuii tone de moloz și înconjurând-o cu utilaje grele.

Participanții au publicat fotografiile de la fața locului împreună cu urarea: „RUȘINE, PRIMAR TRĂDĂTOR! ÎN IAD VOR CÂNTĂRI ȘI TONELE DE MOLOZ, PE SPINAREA TA! POCĂIEȘTE-TE ȘI ROAGĂ-L PE IANCU SĂ TE IERTE!”.

Nici presa locală și nici partidele nu sunt de acord cu inepția primarului-trădător. Iată o relatare obiectivă de pe site-ul din Turda „Politică și Putere”, din ziua mitingului, semnată de Hudrea Horia, care prezintă și o fotografia cu piața și statuia înainte de a fi demolate pe bani grei: 

Ziua mitingului pentru Avram Iancu. Cum și-a bătut primarul Turzii, cuie în talpă

„Câteva sute de persoane sunt așteptate astăzi la Turda, de la orele 18.00 pentru a protesta împotriva mutării statuii eroului național Avram Iancu, din Piața Centrală a orașului, în laterala Catedralei Romano-Catolice.

Grupările naționaliste dar chiar și cele mai moderate, dar cu tentă cultural-națională, văd în mutarea statuii lui Avram Iancu un afront direct la adresa românismului. Avram Iancu, este potrivit protestatarilor ”izgonit” din piața orașului care la 1848 era centrul nobilimii maghiare, care îi asuprea pe români.

Așezarea Craiului Munților din Piața Centrală a Turzii în coasta unei biserici maghiare, care la 1848 era ostilă luptei de emanciare națională și promova maghiarizarea românilor, este ceea ce a declanșat protestul programat pentru ziua de duminică.

Conjunctual, protestul pică în aceeași zi cu Sărbătoarea de la ‘Crucea Iancului ” , de la Marisel, o sărbătoare ce se desfășoare încă din 1850, în cinstea lui Avram Iancu, Pelaghia Rosu și a moților din Apuseni.

Municipalitatea din Turda este acuzată de protestatari că elimină din piața centrală a orașului o statuie ce e un simbol fără echivoc a românismului.

Primăria Turda a explicat prin comunicate repetate de presă că mutarea statuii este o recomandare a arhitecților, că se face pentru a oferi statuii o mai bună vizibilitate pe fundalul monocrom al Bisericii Catolice (!) și că mutarea statuii are avizele de specialitate de la Monumente Istorice, precum și avizele de urbanism. Doar ideea că Avram Iancu va apărea în viitor pe cărți poștale cu Biserica Catolică în spate, îi face pe mulți români și maghiari să ridice din sprâncene. Ce-ar căuta Iancu în coasta unei Biserici Catolice, o biserică care la 1848 milita prin reprezentanții săi pentru unirea României cu Ungaria. Simbolic, municipalitatea de la Turda a complicat lucrurile fără să realizeze.

Fostul viceprimar Sorin Săveanu a explicat în cadrul unei postări pe blogul său personal de ce argumentele administrației locale nu se susțin. Statuia Memorandistului dr. Ioan Rațiu e deasemenea pe un fundal nepotrivit, cel al ruinei Casei de Cultură. Deasemenea, statuia e departe de strada Rațiu, e cu spatele cu direcția principală ce o face vizibilă – spre Alba Iulia. De ce nu e mutată și statuia dr. Ioan Rațiu? Sorin Săveanu pune situația pe explicația ipotetică a faptului că actualul primar al Turzii, Cristian Matei vrea să șteargă urmele predecesorilor săi. A eliminat placa omagială ce-l menționa pe primarul Ștefănie drept ”ctitor” al Salinei Turda, a scos din Primăria Turda tablorurile foștilor primari. De ce n-ar fi exilarea statulii lui Iancu o ștergere a urmei lui Virgil Blasiu, în al cărui mandat s-a ridicat statuia?

Primarul Turzii pare că și-a tras un glonț în picior, crede fostul viceprimar Sorin Săveanu. Chiar dacă e doar o prostie administrativă, mutarea statuii lui Avram Iancu îl pune pe primarul Turzii într-o lumină proastă.

Altfel a procedat la Câmpia Turzii, primarul Dorin Lojigan.

În orașul vecin Turzii există doar un bust al lui Avram Iancu. Administrația locală a reabilitat zona prin lucrări de circa 100.000 de lei din care sumele alocate pentru reabilitarea bustului a fost de circa 37000 lei iar reparațiile trotuarului și amenajarea spațiului verde au costat 79.000 de lei. ”Avram Iancu este un simbol pentru lupta de autodeterminare a românilor din Transilvania și, fără demersurile și implicarea sa, din punct de vedere politico-militar, cu siguranță activitatea Școlii Ardelene ar fi fost mult mai dificilă. Practic, Moțul Iancu este ultimul erou al Transilvaniei și, probabil, cel mai viteaz, mai destoinic și mai dârz dintre moți. La Câmpia Turzii, protejăm și promovăm simbolurile cultural-istorice ale României, atât pe marele domnitor, Mihai Viteazul, cât și pe eroul național, Avram Iancu, deoarece noi – reprezentanții administrației publice locale – avem obligația morală de a oferi generațiilor următoare modele de urmat! ”- a transmis primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, cu doar o zi înaintea mitingului de la Turda.

Partidele din Opoziției critică decizia primarului Turzii

Subiectul exilării lui Avram Iancu în afara Pieței Centrale a orașului Turda a fost taxat și de partidele politice, inclusiv de către PSD care e aliat cu PNL la nivel național. Printre vocile critice este și cea a președintelui PSD Cluj, Alexandru Cordoș. Acesta și-a început cariera politică chiar în perioada în care statuia lui Avram Iancu era realizată la Turda. Într-un comunicat de presă Cordoș condamnă mutarea statuii. Împotriva mutării statuii s-a pronunțat și subprefectul Răzvan Ciortea.

Împotriva mutării s-a pronunțat și Partidul Mișcarea Populară. Președintele PMP Turda, Adrian Nap a criticat mutarea statuii și a numit-o drept o decizie inacceptabilă.”