Articole de
Dan Radovici

Dan Radovici este membru fondator al Coaliției pentru Constituție.
⚊ familiesilibertate.ro

Dan Radovici: Cataclismele modernității și liniștea sufletului prin trăirea credinței! Ce făcea Sfântul Stefan Cel Mare înaintea batăliei? Trei zile de post, tot norodul, doar cu pâine și apă. Sfinții închisorilor comuniste vor fi salvatorii noștri!

Ca generație, ca român, am convingerea că și noi suntem înzestrați, dispunem de acea forță prin care putem suda astăzi acea unitate în duh, atribut ce a glorificat mereu dârzenia  bravilor noștri înaintași. Aceia, prin jertfa lor, au reușit să  păstreze nealterată identitatea noastră națională. Ei și-au împlinit menirea!