În urmă cu doar câteva zile, Milo Yiannopoulos, comentatorul portalului Breitbart,  ar fi trebuit să susțină un discurs la universitatea californiană Berkeley.  Un grup de tineri mascați a decis să atace locul de desfășurare al conferinței cu pietre, cocktailuri Molotov, pumni și tot ce mai intră în dotarea unui tânăr cu vederi largi din zilele noastre. Pe cale de consecință, conducerea universității a hotărât să suspende evenimentul, iarmai apoi s-a ocupat cu repararea stricăciunilor material făcute de nihiliști.

În urmă cu aproximativ jumătate de secol, Berkeley și-a dobândit faima ca locul în care mișcarea pentru libertate de expresie politică în universități a luat naștere.Termenul este încărcat de ironie, deoarece în realitate bătălia dată la mijlocul anilor ’60 a fost doar pentru libertatea activiștilor de stânga în a-și impune agenda politică în spațiul universitar. Povestea oficială a început atunci cu un tânăr idealist care a refuzat să mai fie tratat "ca o mașină” de către profesori și, ulterior, în mod firesc, a refuzat să își prezinte actele de identificare solicitate de polițiști. După care a urmat un "stand in”, gloate, istericale, Joan Baez, războiul din Vietnam și multă legend colorată de învingătorii acestui război cultural.
 

Între cele două evenimente este o legătură aproape de cauzalitate. 

Mișcarea pentru libertatea de expresie începută în anii ’60 a însemnat printer altele nu doar dreptul studenților de a face scandal în universități, dar și invitarea în cadrul campusurilor a unor scriitori politici care să hrănească avântul radical.Și nu trebuie să vă gândiți la nume spectaculoase, ci la radicali șic. Cum ar fi, de pildă, Eldrige Cleaver, autorul unei cărți "Soul on Ice”, din fericire uitată astăzi. 

Cleaver a început să predea cursuri la Berkeley în 1968, ceea ce l-a făcut atunci pe viitorul președinte american Ronald Reagan să declare că "dacă lui Cleaver i se va permite să-I învețe pe copiii noștri, aceștia ar putea veni într- zi acasă și ne vor tăia gâturile”. Până să facă asta, copiii sau nepoții  de care amintea Reagan au început să dea foc campusurilor și străzilor. Iar Cleaver a fost doar unul dintre mulții profesori în ale anarhismului social. Biografia sa este marcată mai puțin de  paideie și mai mult de picaresc. La 18 ani a fost condamnat pentu posesie de droguri, iar la scurt timp după eliberare s-a întors în închisoare condamnat pentru viol și tentative de ucidere. În celulă, de altfel, și-a scris cartea celebră,unde teoretizează violul ca acțiune revoluționară."Violul era un act insurecțional. Mă încânta faptul că sfidam și călcam în picioare legea omului alb și sistemul lui de valori și că îi pângăream femeile – iar acest lucru, cred, era cel mai satisfăcător pentru mine pentru ca detestam felul în care omul alb folosise femeia neagră în trecut. Simțeam că mă răzbun."

În comparație cu astfel de fragmente, calitatea sa de ministru al informațiilor în rândul grupării teroriste Panterele Negre pălește.În virtutea dreptului la liberă exprimare politică încadrul universitar,dar în pofida accidentelor biografice, intelectuale sau morale, conducerea universității Berkeley a acceptat ca în anul 1968 ca Eldridge Cleaver să predea studenților. 
 
De atunci, Berkeley a continuat să devină un bastion al ideilor radicale, care s-au mutat, pe nesimțite aproape, dinspre zona strict politică spre un teritoriu din ce în ce mai cultural. Cu alte cuvinte, miza întregului efort a fost de a politiza toată zona cultural și a numai rămâne nimic neatins de briciul corectitudinii politice.Pe termen mediu consecințele au fost dezastruoase. La Berkeley a apărut prima Biblie rescrisă astfel încâtsă nu lezeze sensibilitățile nimănui, aici se predau studii de gen unde studenții au ca temă să urmărească un instructor în timpul actului sexual, plus multe alte isprăvi din bestiarul degenerării academic și umane.

Scânteia filosofică din care s-a aprins această vâlvătaie a fost distrugerea autorității în educație.Preopinenții ideii, generația anilor ’60 în particular, susțineau dreptul studenților de a avea un cuvânt decisive în chestiunea cursurilor, subminând astfel orice autoritate a profesorilor.Pretextul a fost acela al libertății de exprimare, însă aceasta era doar o înșelătorie.Pentru că educația, indiferent dacă se mișcă spre clădirea omului virtuos sau spre surparea sufletului, nu poate fi separată de ideea de autoritate.Singurul lucru relevant îl reprezintă tipul de autoritate pe care educatorul îl reprezintă. Chesterton într-unul din multele sale fragmente memorabile a explicat de ce dogma este inextricabil legată de ideea de educație.  El ia ca exemple două personaje din romanele lui Charles Dickens. De pildă, Fagin în Oliver Twist îi învață pe copii să fure, să mintă, să fugă de poliție, să bea, etc.Pe de altă parte,Doctorul Strong în David Coppperfield îi învață pe copii virtuțile și o formă de stoicism.Cei doi magiștrii sunt la poluri opuse, dar ceea ce au în comun constă în reprezentarea unei autorități. Fiecare își învață copiii, fără ca nimeni să-I conteste autoritatea. Deși Fagin contest orice altă autoritate (morala, legea, etc.) el nu se poate debarasa de această idee atunci când îi corupe pe cei mici.  "Dogma este în fapt singurul lucru care nu poate fi separată de educație. Ea este educație. Un profesor care nu este dogmatic pur și simplu este un profesor care nu învață”, conchide Chesterton.

Revenind la Berkeley, era în firea lucrurilor ca după ce barbarii au fost admiși în cetate și au primit dreptul la liberă exprimare în direcția demolării cetății, barbarii să pună mâna pe cetate și să interzică orice opinie care le contest barbaria. Libertatea de exprimare este bună în postmodernism doar atâta vreme cât nu contesta establishementul și dogma postmodernității.  Altfel, apare acuzația de "hate crime” și, bineînțeles, cocktailurile Molotov.

Discuția are o miză politică imensă, imposibil de a o supraestima, și nu se limitează nicidecum la spațiul american. În final, să ne gândim cu tristețe la ce a însemnat libertatea de expresie a ong-urilor pentru România postrevoluționară…