Editura Anacronic ne oferă o nouă carte de excepție, un nou volum care nu respectă „dogmele” politice oficiale: este vorba despre Wall Street și Revoluția Bolșevică, de Antony Sutton.
 
Iată ce scrie chiar autorul în prefața volumului:
 
Încă din anii 1920, numeroase pamflete și articole, chiar unele cărți, au încercat să stabilească o legătură între „bancherii internaționali” și „revoluționarii bolșevici”. Rareori aceste încercări s-au bazat pe evidențe solide și niciodată n-au fost argumentate în cadrul contextului unei metodologii științifice. Firește, unele „evidențe” folosite în aceste încercări au fost frauduloase, unele au fost irelevante, multe altele nu pot fi verificate. Examinarea subiectului de către cercetătorii din mediul academic a fost evitată deliberat. Probabil pentru că ipoteza este împotriva distincției nete capitaliști versus comuniști (și oricine știe, desigur, că aceștia sunt dușmani ireconciliabili). În plus, pentru că s-au scris multe lucruri la limita absurdului pe această temă și o reputație academică poate fi ușor ridiculizată. Este un motiv suficient pentru a evita subiectul.

Din fericire, dosarul decimal al Departamentului de Stat, în particular secțiunea 861.00, conține o documentație extinsă asupra legăturii ipostaziate. Când evidența din aceste documente oficiale este pusă împreună cu cea neoficială din biografii, documente personale și istorii convenționale, de aici emerge o poveste cu adevărat fascinantă.

Descoperim că a existat o legătură între unii bancheri internaționali din New York și mulți revoluționari, inclusiv bolșevici. Acești domni din bănci – care sunt identificați aici – au avut o implicare financiară și au plantat rădăcinile Revoluției Bolșevice. Cine, de ce – și pentru cât – este istoria acestei cărți!
 
  
 
ActiveNews vă oferă, în exclusivitate, un mic fragment din acest volum incitant, mai precis din Capitolul 1, Actorii scenei revoluționare:
 

Dragă dle Președinte:

Cred că forma sovietică de guvernare este cea mai potrivită pentru poporul rus […].

—Scrisoare către președintele Woodrow Wilson (17 octombrie 1918) din partea lui William Lawrence Saunders, președinte, Ingersoll-Rand Corp.; director, American International Corp.; și președinte adjunct, Banca Rezervelor Federale din New York.

Prima pagină a acestei cărți ilustrează un desen al caricaturistului Robert Minor (1) din 1911 pentru St. Louis Post-Dispatch. Minor, artist talentat și scriitor, a fost, în același timp, revoluționar bolșevic, fiind arestat în Rusia, în 1915, sub acuzația de subversiune, și ulterior finanțat de către finanțiști importanți de pe Wall Street. Caricatura lui Minor ilustrează un Karl Marx bărbos și radios, stând pe Wall Street cu Socialismul sub braț și acceptând felicitările starurilor financiare J.P. Morgan, George W. Perkins, partenerul lui Morgan, ale unui John D. Rockefeller infatuat, John D. Ryan de la National City Bank și Teddy Roosevelt − identificat în principal prin faimoșii săi dinți − în fundal. Wall Street este decorat cu steaguri roșii. Mulțimea care aplaudă și pălăriile din aer sugerează că Marx trebuie să fi fost o figură populară în districtul financiar din New York. 

Visa Robert Minor? Dimpotrivă, vom vedea că Minor avea motive solide să reprezinte alianța entuziastă între Wall Street și socialismul marxist. Personajele din caricatura lui Minor − Karl Marx (simbolizându-i pe viitorii revoluționari Lenin și Troțki), J.P. Morgan, John D. Rockefeller — și, firește, Robert Minor însuși, sunt, de asemenea, personaje principale în această carte. 
 
Contradicțiile sugerate de caricatura lui Minor au fost măturate sub covorul istoriei pentru că nu se potrivesc spectrului conceptual acceptat al stângii și al dreptei politice. Bolșevicii sunt la capătul din stânga al spectrului politic, iar finanțiștii Wall Street la cel din dreapta; prin urmare, deducem că cele două grupuri nu au nimic în comun și orice alianță între ele este absurdă. Lucrurile care se opun acestui aranjament conceptual sunt respinse de obicei drept observații bizare sau erori nefericite. Istoria modernă prezintă o astfel de dualitate intrinsecă, iar dacă prea multe fapte inconfortabile au fost respinse și băgate sub preș, avem cu siguranță de-a face cu o istorie neadevărată. 

Pe de altă parte, se poate observa că atât extrema stângă, cât și cea dreaptă a spectrului politic convențional sunt absolut colecti- viste.Atât național-socialiștii (de exemplu, fasciștii), cât și socia-liștii internaționaliști (de exemplu, comuniștii) recomandă sisteme politico-economice totalitare bazate pe putere politică nelimitată și coerciție individuală. Ambele sisteme solicită un control monopolist asupra societății. Dacă controlul industriilor repre-zenta odată obiectivul lui J.P. Morgan și al lui J.D. Rockefeller, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, cercurile de putere ale Wall Street au înțeles că modalitatea cea mai eficientă de a câștiga un monopol de neclintit era să „joace politic” și să facă societatea să lucreze pentru monopoliști − în numele binelui și al interesului public. Această strategie a fost detaliată în 1906 de Frederick C. Howe în lucrarea sa Confessions of a Monopolist (2). Howe, să nu uităm, este și el un personaj în istoria Revoluției Bolșevice.
 

Prin urmare, o ambalare conceptuală alternativă a ideilor  politice și a sistemelor politico-economice ar fi clasificarea în funcție de gradul de libertate individuală versus gradul de control politic centralizat. Într-o asemenea ierarhie, statul asistențial corporatist și socialismul sunt de aceeași parte a spectrului. Ca atare, vedem cum încercările de a obține controlul monopolist asupra societății pot avea etichete diferite, dar trăsături comune.
Prin urmare, o barieră în calea unei înțelegeri mature a istoriei recente este ideea că toți capitaliștii ar fi adversari de neînduplecat ai tuturor marxiștilor și socialiștilor. Această idee eronată provine de la Karl Marx și i-a fost, fără îndoială, utilă scopurilor sale. În realitate, ideea este un nonsens. A existat o alianță continuă, deși ascunsă, între capitaliștii internaționali și socialiștii revoluționari internaționali − în interesul lor reciproc. Această alianță a fost trecută cu vederea pentru că istoricii − cu câteva excepții notabile − au o prejudecată inconștientă față de marxism și, prin urmare, nu văd posibilitatea unei asemenea alianțe. Cititorul cu o minte deschisă trebuie să țină seama de două lucruri: capitaliștii monopoliști sunt adversari puternici ai antreprenorilor de tip laissez-faire; și, având în vedere slăbiciunile planificării socialiste centralizate, statul socialist totalitar reprezintă piața captivă perfectă pentru capitaliștii monopoliști, dacă se poate face o alianță cu liderii socialiști de la putere. Să presupunem − și este doar o ipoteză în acest punct − că monopoliștii capitaliști americani ar putea reduce Rusia planificată socialist la statutul unei colonii tehnice captive. Nu ar fi aceasta extensia logică internaționalistă, de secol al XX-lea, a monopolului căilor ferate al lui Morgan și al trustului petrolului deținut de Rockefeller la sfârșitul secolului al XIX-lea?
 
În afară de Gabriel Kolko, Murray Rothbard și revizioniști, istoricii n-au fost atenți la astfel de combinații de evenimente. Relatarea istorică, cu puține excepții, a intrat într-o dihotomie capitaliști versus socialiști. Studiul monumental și inteligibil al lui George Kennan privind Revoluția Rusă menține în mod consistent dihotomia fictivă Wall Street-Bolșevici (3).Russia Leaves the War face o singură referință întâmplătoare la firma lui J.P. Morgan și niciuna la Guaranty Trust Company. Cu toate acestea, ambele organizații sunt menționate clar în documentele Departamentului de Stat, documente la care ne referim frecvent în această carte, și ambele sunt parte din dovezile importante prezentate aici.
 
 
Nici auto-denumitul „bancher bolșevic” Olof Aschberg, nici Nya Banken din Stockholm nu sunt menționați de Kennan, deși ambii au fost personaje cheie în finanțarea bolșevicilor. Mai mult, în circumstanțe minore, dar totuși importante, cel puțin pentru argumentul nostru, Kennan comite erori factuale. De exemplu, Kennan spune că William Boyce Thompson, directorul Sistemului Federal de Rezerve, a părăsit Rusia pe 27 noiembrie 1917. Această dată a plecării i-ar face imposibil să fie în Petrograd pe 2 decembrie 1917, pentru a transmite o cerere pentru un milion de dolari către Morgan în New York. În realitate, Thompson a părăsit Petrograd pe 4 decembrie 1918, la două zile după ce a trimis telegrama la New York. Apoi Kennan susține că, pe 30 noiembrie 1917, Troțki a ținut un discurs în fața sovietului din Petrograd, în care a menționat: „Astăzi am avut aici, la Institutul Smolnîi, doi americani aflați în legătură strânsă cu elemente americane capitaliste.” Potrivit lui Kennan, „este greu să-ți imaginezi cine ar fi fost acești doi americani, dacă nu Robins și Gumberg”. Însă, în realitate, Alexander Gumberg a fost rus, nu american. Mai mult, din moment ce Thompson se afla încă în Rusia pe 30 noiembrie 1917, cei doi americani care l-au vizitat pe Troțki erau mai mult decât probabil Raymond Robins, un promotor al mineritului devenit filantrop și Thompson, de la Banca Rezervelor Federale din New York.

Bolșevizarea Wall Street-ului era cunoscută în cercurile informate încă din 1919. Ziaristul financiar Barron a înregistrat o discuție cu magnatul petrolului E.H. Doheny în 1919 și a numit explicit trei finanțiști importanți: William Boyce Thompson, Thomas Lamont și Charles R. Crane:

La bordul S.S. Aquitania, vineri seara, 1 februarie 1919: 

Am petrecut seara cu familia Doheny. Dl Doheny a spus: nu poți crede și în democrație, și în socialism. Socialismul este otrava care distruge democrația. Democrația înseamnă oportunități pentru toți. Socialismul întreține speranța că un om poate să nu lucreze și să trăiască la fel de bine. Bolșevismul este adevăratul fruct al socialismului și, dacă vei citi mărturia interesantă din fața Comisiei Senatului de la mijlocul lui ianuarie, care îi arată pe toți acești pacifiști și pacificatori ca simpatizanți ai germanilor, socia-liști și bolșevici, vei vedea că majoritatea profesorilor universitari din Statele Unite predă socialismul și bolșevismul și că 52 dintre aceștia se aflau în așa-numitele comisii de pace din 1914. Președintele Eliot de la Harvard predă bolșevismul. Cei mai răi bolșevici din Statele Unite nu sunt numai profesorii universitari, din categoria cărora face parte și președintele Wilson, ci și capitaliștii și soțiile capitaliștilor, și nimeni nu pare să știe despre ce vorbește. William Boyce Thompson predă bolșevismul și îl poate converti și pe Lamont de la J.P. Morgan & Company. Vanderlip este un bolșevic, la fel și Charles R. Crane. Multe femei se alătură mișcării și nici ele, nici soții lor nu știu ce este și la ce duce. Henry Ford este un altul, la fel și majoritatea din cei 100 de istorici pe care Wilson i-a luat cu el în străinătate, în ideea nesăbuită că istoria îi poate învăța pe tineri demarcațiile geografice între rase, popoare și națiuni. (4)



Pe scurt, aceasta este o istorie a Revoluției Bolșevice și a urmărilor ei, însă una care se distanțează de abordarea conceptuală uzuală a distincției între capitaliști și comuniști. Istoria noastră postulează un parteneriat între capitalismul internațional de monopol și socialismul internațional revoluționar pentru beneficiul lor reciproc.  Costul uman final al acestei alianțe a căzut pe umerii oamenilor obișnuiți, ruși și americani.Antreprenoriatul a fost discreditat și lumea a fost ghidată către planificarea socia-listă ineficientă ca rezultat al acestor manevre monopoliste din lumea politicii și a revoluției.

Aceasta este și o poveste a trădării Revoluției Ruse. Țarii, cu sistemul lor politic corupt, au fost respinși numai pentru a fi înlocuiți de persoanele avide de putere ale unui alt sistem politic corupt. Acolo unde Statele Unite și-ar fi putut exercita influența pentru a genera o Rusie liberă, a fost înfrânată de ambițiile câtorva finanțiști de pe Wall Street care, pentru propriile scopuri, puteau accepta o Rusie țaristă centralizată sau o Rusie marxistă centralizată, dar nu o Rusie liberă descentralizată. Și motivele pentru aceste afirmații vor deveni clare pe măsură ce vom prezenta istoria nespusă a Revoluției Ruse și urmările ei. (5)


Note:

1. Coperta prezentei ediții în limba română ilustrează o adaptare a acestui desen. (n.r.)
2. „Acestea sunt regulile companiilor mari. Ele au înlocuit învățăturile părinților noștri și se reduc la o maximă simplă: obține un monopol; lasă societatea să muncească pentru tine: și amintește-ți că cea mai bună din toate afacerile este politica, deoarece un grant legislativ, o franciză, o subvenție sau o scutire de taxe este mai valoroasă decât un zăcământ Kimberly sau Comstock, pentru că nu necesită muncă, mentală sau fizică, cu atât mai puțin exploatarea ei.” (Public Publishing, Chicago, 1906, p. 157)
3. George F. Kennan, Russia Leaves the War, Atheneum, New York, 1967 și Decision to Intervene. Soviet-American Relations, 1917-1920, Princeton University Press, Princeton, 1958.
4. Arthur Pound și Samuel Taylor Moore, They Told Barron, Harper & Brothers, New York, 1930, pp. 13-14.
5. Există o istorie paralelă, de asemenea necunoscută, cu privire la mișcarea mahnovită, care a luptat atât împotriva „Albilor”, cât și împotriva „Roșilor” în Războiul Civil din 1919-20 (vezi Voline, The Unknown Revolution, Libertarian Book Club, New York, 1953). A existat, de asemenea, o mișcare „Verde”, care a luptat contra Albilor și Roșilor. Autorul n-a văzut o singură menționare a ei în vreo istorie a Revoluției Bolșevice. Cu toate acestea, Armata Verde avea 700 000 de oameni