ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Aproape jumătate (44%) dintre femeile însărcinate care au participat la testarea vaccinului COVID de la Pfizer au pierdut sarcina în timpul testului.

Potrivit unor date declasificate conform legii americane a accesului la informații, dintre cele 50 de femei gravide care au participat la testarea vaccinului ARN-mesager de la Pfizer, 22 au suferit „avort spontan”, „avort spontan complet”, „avort spontan incomplet” sau „pierderea sarcinii”.

Toate cazurile au fost etichetate cu „Recuperat / Rezolvat”, ceea ce înseamnă efecte adverse fără complicații, sau „Altele”, ceea ce înseamnă că vaccinul nu a avut nici un rol în pierderea sarcinilor.

Raportul Pfizer nu explică pe ce bază a ajuns la concluzia că avorturile nu au avut nici o legătură cu vaccinul testat.

Pe de altă parte, documentele privind experimentele de laborator ale vaccinului COVID de la Moderna, obținute în baza aceleiași legi americane a liberului acces la informații, dezvăluie că testele au provocat deformații congenitale la un număr important de progenituri ale cobailor femele.

„Variațiile legate de ARNm-1273 la examinarea scheletului au inclus creșteri importante din punct de vedere statistic al numărului cobailor F1, cu una sau mai multe coaste ondulate sau unul sau mai mulți noduli pe coaste.”

Și:

„Coastele ondulate au apărut la 6 fetuși și 4 nou născuți, cu o prevalență fetală de 4,0% și o prevalență la naștere de 18,2%. Nodulii la coaste au apărut la 5 din cei 6 fetuși.”

Spre deosebire de Pfizer, Moderna a recunocut că aceste malformații sunt efectul vaccinului său.

Aceste constatări, ascunse opiniei publice, sunt în flagrantă contradicție cu aprobările de urgență date pentru cele două vaccinuri de autoritățile pentru medicamente din Statele Unite și Europa.

Dimpotrivă, în toate țările unde vaccinurile de la Pfizer și Moderna au fost administrate, propaganda de stat a declarat că ele sunt „Sigure și Eficiente”.

 După cum s-a văzut din numărul de indivizi cu 4 doze care se îmbolnăvesc pe capete de COVID, nu sunt nici „Eficiente”.