ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Colaboratoarea noastra benevolă, distinsa traducătoare Bodor Gizela, oferă cititorilor ActiveNews o nouă filmare de referință privind Operațiunea Covid, subtitrată în limba română: discursul medicului Peter McCullough în Parlamentul European. Deși evenimentul a avut loc cu mai mult timp în urmă, acesta nu a fost tradus până acum în română, în ciuda importanței sale.Îl redăm integral - VIDEO (mai sus) și transcriere (mai jos):

Este o onoare și un privilegiu să-l avem pe doctoral Peter McCullough din Texas, Statele Unite ale Americii, alături de noi, astăzi. Vă mulțumim.

Dânsul este medic internist, cardiolog și epidemiolog cu specializări obținute la Universitatea Bayla, Centrul medical al Universității din sud-vestul Texasului, Universitatea din Michigan și Universitatea metodistă din sud-vest. A tratat bolile infecțioase comune precum și complicațiile cardiovasculare prezente atât în infecțiile virale cât și în afectările produse ulterior injectării covid 19, în Dallas, Texas, Statele Unite.

Doctorul Peter McCullough a publicat o varietate de subiecte medicale în peste 100 articole și este citat de 685 de ori de către Biblioteca Națională de Medicină.

Doctorul McCullough a depus de multe ori mărturie în Senatul American și la Departamentele legislative statale, cu privire la aspecte ale răspunsului pandemic.

Dr. McCullough are în spate ani de eforturi academice și clinice în direcția combaterii virusului SARS COV2 și procedând astfel, a analizat mii de rapoarte, a participat la congrese științifice, grupuri de discuție, a făcut declarații de presă și este considerat unul dintre experții de talie mondială în covid 19. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc pentru această introducere și vă mulțumesc pentru călduroasele aprecieri de astăzi. Le mulțumesc domnului Anderson, membrilor parlamentului și dumneavoastră, doamnelor și domnilor.

Așa cum s-a spus deja, sunt doctorul Peter McCullough. Sunt practician internist, cardiolog și epidemiolog. Am fost complet dedicat încă de la debutul pandemiei în a face tot ce îmi stă în putință pentru a ajuta fiecare pacient. Acestea sunt observațiile mele și aceasta este analiza mea.

Au existat două direcții de vătămare a oamenilor. Prima a fost infecția SARS COV2 care i-a afectat pe cei fragili și pe bătrâni. A doua direcție de vătămare în prezent este vaccinul covid 19.

Rolul WHO/OMS (Organizația Mondială a Sănătății) pare a fi unul negativ, în ambele direcții. Implicarea WHO pare a fi orientată către complexul biofarmaceutic, un sindicat, un sindicat complex care s-a format de-a lungul timpului. Acesta include WHO, Națiunile Unite, Forumul economic mondial, Fundația Gates, Fundația Rockefeller Trustul Wellcome, GAVI, CEPI(Coaliția pentru inovații în pregătirea epidemiologică; este fondată de Fundația Gates și WHO), Departamentul de Stat al Americii, Institutul Național de Sănătate, CDC, FDA, MRHA în Anglia, TGA în Australia, SAHPRA în Africa de Sud, EMA aici în Europa. Această grupare de organizații non-guvernamentale, alături de Agențiile guvernamentale de sănătate publică, operează ca un BLOC. Sunt coordonați cu foarte multă atenție și impactul este unul NEGATIV.

La debutul pandemiei, a existat o investigație făcută de WHO cu privire la originea SARS COV2. Atunci a început mușamalizarea. Amiralul în retragere Brett Giroir a nominalizat în Statele Unite trei oameni de știință independenți care să meargă la Wuhan și să-și dea seama ce s-a întâmplat. Am știut la acel moment și toate acestea au ieșit la lumină în audierile Congresului, că Anthony Fauci, Francis Collins, Jeremy Farrar care era la Trustul Wellcome și care acum este director științific la WHO, Christian Andersen de la Scripps, Edward Holmes în Sydney, Peter Daszak de la Alianța EcoHealth, toți aceștia au conspirat în ianuarie 2022 pentru a mușamaliza ceea ce știau și anume că virusul a fost creat ca urmare a colaborării dintre Statele Unite și China, în laboratoarele din Wuhan, China. Au înșelat întreaga lumea cu douăsprezece rapoarte fraudulente care au apărut în literatura științifică. Acestea au fost coordonate de Jeremy Farrar care este directorul științific al WHO. Toate acestea se găsesc într-o serie de rapoarte făcute în Comisia specială a Statelor Unite, de către Congresul USA, sub conducerea lui Brad Wenstrup. WHO a jucat un rol negativ încă de la început, înșelând lumea întreagă cu privire la originea SARS COV2. Doctorii ca noi, cu practică clinică, au rămas în urmă cu privire la acest subiect, pentru că guvernul nostru și agenții precum WHO nu au fost oneste cu noi și în loc să ne ajute sau măcar să se dea la o parte pentru ca noi să tratăm pacienții și să salvăm vieți, ne-au stat în cale și au obstrucționat posibilitățile noastre de a trata pacienții.

Au indus la modul concret un comportament de negare a oricărui tratament. Sunt doar două mijloace care previn spitalizarea și decesul: primul a fost tratamentul precoce cât mai rapid iar apoi al doilea a fost dobândirea imunității naturale după primul episod de infectare. Nimic altceva nu a mers. Au apărut două urmări negative: spitalizarea și decesul. Până în acest moment, WHO nu a susținut, încurajat sau promovat protocoalele de tratament precoce pentru pacienții cu forme acute de covid 19. Toate acestea ar trebui să vă spună ceva. Toate acestea ar trebui să fie un apel pentru trezire. Avem deja trei ani în spate. Trei ani în spate. Și încă nimic din partea WHO pentru reducerea suferinței umane. NIMIC. De fapt, sunt numai eforturi pentru creșterea suferinței umane pentru că prima direcție a fost boala și am depus mărturie în Senatul SUA, de multe ori: majoritatea spitalizărilor și deceselor puteau fi complet evitate, la pacienții cu cel mai mare risc, folosind intervenții precoce, începând cu virulicidele spray-uri nazale și spălături bucale și apoi intervenind cu medicamente orale administrate acasă, pentru ca oamenii să treacă peste boală; și acum cu vaccinurile.

Începând cu 2021, vaccinurile au făcut ravagii în populația din lumea întreagă. Peste tot în lume, două treimi din populație s-au vaccinat. În Statele Unite, studiile pe comunitatea covid arată că 75% dintre americani s-au vaccinat. Din fericire, 25%, nu. Am fost singura figură din spațiul sănătății publice din SUA, care și-a exprimat în scris îngrijorările cu privire la vaccin înainte de a apărea și am făcut-o cât de sonor am putut.

Dintre cei vaccinați în Statele Unite, 94% dintre americani au primit un vaccin ARN mesager. Este codul genetic al potențial letalei proteine spike din structura virusului. A fost cea mai proastă idee posibilă aceea de a introduce codul genetic prin injectare și de a permite producerea necontrolată a unei protein cu potențial letal în corpul uman, pe o durată necontrolată de timp.

Tot ce am aflat despre vaccin din momentul în care a apărut, este înfricoșător. Nu există niciun singur studiu care să arate că ARN-ul mesager se distruge, pentru că are o pseudouridină, este făcut sintetic, nu poate fi distrus. Niciun studiu nu arată că dispare din corp. Avem acum studiile lui Castro Yoda care demonstrează că ARN-ul mesager circulă o lună. Numai pe acest interval au căutat. Am detectat proteina spike, proteina letală din vaccinuri, în organism, circulând la cel puțin șase luni după vaccinare, dacă nu chiar mai mult și dacă oamenii primesc încă o injecție după alte șase luni, apare o nouă persistență în circulație a proteinei potențial letale.

S-a arătat în 3400 de documente analizate că proteina spike produce patru mari domenii de boală.Primul este cel al afecțiunilor cardiovasculare, inflamația inimii sau miocardita. Fiecare agenție de reglementare recunoaște că vaccinurile produc miocardită. Sunt cardiolog. Ani buni înainte de covid, am avut un ghid de instrucțiuni în cardiologie, conform căruia de câte ori avem un caz de miocardită, simptomatică sau nu, oamenii nu se mai pot implica în activități sportive pentru că vor suferi un stop cardiac. Și totuși, peste tot în Europa și în Statele Unite, ligile sportive injectează tineri care nu au nicio necesitate medicală, nicio indicație medicală, cu aceste vaccinuri astfel încât observăm o multitudine de stopuri cardiace la tineri.

Vă spun din punctul de vedere al unui expert cardiolog: aceste stopuri cardiace se datorează vaccinului covid 19, până când se poate demonstra contrariul. SE DATOREAZĂ! Alte afecțiuni cardiovasculare dovedit produse de vaccin: accelerarea bolii cardiovasculare arteriosclerotice, atacurile de cord sau stopurile cardiace, sindromul tahicardiei posturale ortostatice sau POTS atunci când oamenii leșină din cauza scăderii tensiunii arteriale. Ați văzut o mulțime de secvențe cu oameni din media care leșină unul după altul, cum nu am mai văzut niciodată până acum. De vină este vaccinul, până se dovedește contrariul. Disecția de aortă, fibrilațiile atriale, alte aritmii, stopurile cardiace în absența miocarditei, au fost descrise ca având legătură cu vaccinarea covid.

Domeniul cardiovascular al vătămărilor produse în organism ca urmare a vaccinării este substanțial, mai aplu decât orice am observat în legătură cu colesterolul,tensiunea arterială sau diabetul.

Al doilea mare domeniu este cel al afecțiunilor neurologice: accidente vasculare cerebrale ischemice și hemoragice, Sindromul Guillan Barre, paralizia ascendentă care poate duce la deces și care a dus la deces din cauza vaccinurilor cu ARN mesager promovate de toate agențiile noastre de reglementare, neuropatia fibrelor mici, amorțeli și furnicături, sunete în urechi, dureri de cap. Acestea sunt ceva obișnuit.

Al treilea mare domeniu: cheagurile de sânge, cheaguri cum nu am mai văzut până acum. Proteina spike este cea mai trombogenă proteină pe care am observat-o vreodată în medicina umană. A fost găsită în cheagurile de sânge. Proteina spike produce cheaguri de sânge, cheaguri de sânge mai mari și mai rezistente la trombolitice decât orice am observat până acum în medicina umană. Am pacienți cu cheaguri de sânge vechi de doi ani și care nu se dizolvă cu tromboliticele convenționale și care se datorează acestor vaccinuri. Nu le putem scoate din organism. Nu putem îndepărta din organism ARN-ul mesager și proteina spike care se produce continuu.

Al patrulea și ultim domeniu este cel al anomaliilor imunologice. Vaccinul induce trombocitopenia trombotică. Tulburarea inflamatorie multisistemică este sindromul acut inițial, bine definit, publicat, au propriile acronime, toate stabilite de agențiile de reglementare.

Dumneavoastră cei din această încăpere și toți cei care ascultați online, întrebați: ''Voi fi eu? Va fi unul din membrii familiei, vor fi cei dragi mie, cine va fi următoarea persoană afectată de vaccin?'' Observăm stopuri cardiace și la doi ani de la aceste injectări. Doi ani.

Sunt autorul senior al celui mai amplu studiu de autopsie vreodată efectuat, despre decesul după vaccinarea covid. Peste tot în lume. Am cercetat literatura, 600 de articole, am analizat toate constatările clinice în lumina cunoștințelor actuale, experți în patologie și medicină clinică.

Concluzia noastră: 73.9% dintre decesele produse după vaccinare, se datorează vaccinului. SE DATOREAZĂ VACCINULUI! Când se suspectează o miocardită, în cel de-al doilea studiu în care sunt autor senior, procentul este de 100%. Se datorează vaccinului. Nu bolii respiratorii covid, vaccinului.

Observăm acum a treia falsă narativă. Prima falsă narativă a fost că virusul este inatacabil, trebuie să stăm închiși și să ne fie frică. A doua falsă narativă a fost că dacă primești vaccinul, este sigur și eficient.

A treia falsă narativă de acum este: ''Nu vaccinul este cel care produce aceste probleme, este covidul. Covidul pe care l-am observat din 2020 încoace cauzează toate aceste probleme în 2023.'' Nu vă lăsați amăgiți de această narativă falsă. Literatura medicală din acest moment de timp este edificatoare. Criteriile Bradford Hill cu privire la cauzalitate au fost îndeplinite. Vaccinurile cauzează acest val uriaș de îmbolnăviri. Ați putea fi dumneavoastră sau membrii familiei dumneavoastră.

Alte câteva importante studii ca să termin. Unul este al lui Schmelling și al colegilor săi din Danemarca, în care demonstrează că în jur de 30% dintre cei care s-au vaccinat, au avut zero efecte adverse, nimic, nici măcar o durere în braț, nici măcar o senzație că s-a întâmplat ceva din cauza injecției. Acei oameni par a fi bine, pentru totdeauna, ca și cum nici nu s-ar fi vaccinat. Datele sunt aceleași în Statele Unite, în sistemul VAERS. Cel de-al doilea grup dintre vaccinați este în jur de 70% dintre indivizi și au prezentat efecte adverse moderate și niște probleme dar nu pare că au avut incidente majore.

Mai există și un al treilea grup mic de vaccinați, 4,2% în datele Schmelling, cu probleme grave: miocardite, stopuri cardiace, cheaguri, accidente hemoragice, dizabilități, decese subite acasă în pat. Datele sunt aceleași în Statele Unite. 4,2% dintre oamenii(vaccinați) din Europa au o problemă gravă. pentru că au fost suficient de ghinioniști și au primit un vaccin dintr-un lot cu risc ridicat. În Statele Unite, în sistemul nostru de date CDC VSafe care este un sistem de autoraportare, sunt 10 milioane de americani. Procentul este de 7,7% îmbolnăviri după vaccinare. Au fost nevoiți să meargă la spital, să fie tratați sau spitalizați. Un studiu Zogbee făcut acum un an pe un eșantion reprezentativ din Statele Unite, a descoperit că 15% dintre cei care au făcut vaccinul, au avut anumite probleme medicale cărora trebuie să le facă față acum. Din nou, 4,2%, 7,7%, 15%, aceasta este o panoramă. Este diagrama Venn în care toți suntem luați în calcul.

Care este direcția pentru mai departe? Direcția pentru mai departe este cu siguranță ca nimeni să nu mai primească un alt vaccin. NIMENI!

Consiliul Mondial pentru Sănătate, care este o organizație multinațională care se bazează pe dovezi, a medicilor și a lucrătorilor în sănătate, în 11 iunie 2022, a emis un raport de farmacovigilență studiind 39 baze de date cu privire la siguranță, incluzând Visi Safe al WHO, baza de date a EMA și baza de date din Statele Unite. Concluzia lor a fost în direcția înlăturării de pe piață a tuturor vaccinurilor covid 19 din cazul riscului excesiv de deces. RISC EXCESIV DE DECES! Da?

În Senatul SUA, în 7 decembrie 2022, am comoderat o sesiune și experții noștri invitați, în senatul american, au concluzionat că toate vaccinurile covid 19 ar trebui îndepărtate de pe piață. TOATE! NICIUN NOU BOOSTER!

În 23 martie 2023, Asociația doctorilor și chirurgilor americani, o organizație care se bazează pe dovezi și consens, la fel ca și celelalte două, a concluzionat și ea că este necesar ca vaccinurile să fie scoase de pe piață.

Vă transmit că vaccinurile covid 19 și toate boosterele viitoare nu sunt sigure pentru utilizare la oameni. Vă implor, ca din poziția în care vă aflați, aceea de organ de guvernare a agențiilor medicale europene, să faceți presiune și să faceți o urgență din scoaterea de pe piață a vaccinurilor covid 19.

În Statele Unite, din jurisdicție în jurisdicție, probabil dintr-un stat în altul îl vom scoate de pe piață dacă guvernul federal nu face astfel. Se va produce, va avea loc în întreaga lume.

Organizația Mondială a Sănătății stă în spatele acestor vaccinuri. Sunt mai mult o problemă decât un ajutor pentru Uniunea Europeană și credința mea este că Uniunea Europeană, Statele Unite și toate părțile implicate ar trebui să se retragă complet din WHO și să lase WHO să se ocupe de propriile ei probleme, neavând dreptul de a hotărî juridic sau a pune stăpânire peste ceea ce întreprindem noi în materie de îngrijire a sănătății. OMS nu va avea niciodată stâpânire peste ceea ce fac eu în calitate de medic, pentru pacienți, în practica mea.

Sunt doctorul Peter McCullough. Vă mulțumesc foarte mult pentru că m-ați primit.

Alte VIDEO despre Op. C-19, AICI