MASACRUL de la TANTURA – "Le-am violat fetele palestinienilor, i-am băgat în țarcuri de sârmă ghimpată, i-am mitraliat și pe cei care au scăpat, i-am fugărit cu aruncătoarele de foc și i-am incinerat”. DOCUMENTAR TRANSCRIS DE UN CITITOR ACTIVENEWS

Traducătorul și cercetătorul în misterele istoriei Ionel Trandafir ne-a oferit un nou documentar tradus și subtitrat în română, cu textul explicativ de mai jos. Un cititor ActiveNews a avut amabilitatea de a lucra pentru toți cititorii noștri pentru a ne oferi și transcrierea traducerii, pentru o mai bună urmărire a acestei tragedii de la Tantura recunoscută peste ani de protagoniștii operațiunii. VIDEO și TRANSCRIEREA în continuare:

„În noaptea de 22-23 mai 1948, la o săptămână după declararea statului Israel, satul palestinian de coastă Tantura (1.500 de locuitori) a fost atacat și ocupat de unități ale Brigăzii Alexandroni a armatei israeliene. Satul, situat la sud de Haifa, se afla în zona atribuită statului evreu prin rezoluția de împărțire a Adunării Generale a ONU-ului.

În 1948, în urma aprobării controversate a Planului Națiunilor Unite de împărțire a Palestinei din 1947, a izbucnit un război între facțiunile arabe și evreiești, ambele revendicând dreptul la același teritoriu. Bineînțeles, satele arabe erau acolo înainte ca poporului evreu să i se spună că este pământul lor. Suntem informați că, în timp ce israelienii consideră această perioadă de lupte ca fiind Războiul de Independență, palestinienii o numesc "Nakba" (catastrofa din 1948). Așa cum Schwarz spune, fără menajamente, în text negru pe alb: "Sute de orașe și sate palestiniene au fost distruse în 1948. Cel puțin 750.000 de palestinieni au devenit refugiați".

Prin ocuparea, depopularea, distrugerea ulterioară și confiscarea tuturor terenurilor sale de către Israel, soarta satului Tantura a fost similară cu cea a altor peste 400 de sate palestiniene din timpul războiului din 1948. Dar, a împărtășit, de asemenea, cu aproximativ două sute dintre aceste sate, agonia suplimentară a unui masacru pe scară largă a locuitorilor săi.

Poate că cel mai înfiorător lucru din Tantura, un documentar impresionant realizat de Alon Schwarz, este râsul nervos care iese din gura unor bătrâni despre care se presupune că au fost complici la un masacru cu zeci de ani mai devreme. Aceștia chicotesc și rânjesc la sugestia răutății lor, fie convinși că au fost justificați, fie orbiți de propriile lor minciuni. Este o reacție brutal de umană, care este profund tulburătoare de asimilat. Războiul permite raționalizarea răului. Iar, banalitatea care urmează adesea pare a fi un act de negare. Pe măsură ce Schwarz și colaboratorii săi prezintă dovezile eradicării satului palestinian Tantura de către soldații Brigazii Alexandroni, toate acestea devin foarte clare.

Unul dintre aceste sate a fost Tantura, iar ceea ce s-a întâmplat după război este punctul central al narațiunii. Sunt intervievați mai mulți foști soldați ai Brigazii (inclusiv cei care au fost prezenți la Tantura), precum și ultimii locuitori în viață ai satului. Un interlocutor central, pe tot parcursul filmului, este istoricul Teddy Katz, care a scris o teză în 1998, în timp ce preda la Universitatea din Haifa, în care susținea că Brigada Alexandronia ucis sute de săteni palestinieni, după ce aceștia s-au predat. Katz a fost imediat dat în judecată pentru calomnie de către veteranii Alexandroni și, în cele din urmă, și-a retras lucrarea. La scurt timp după aceea, a încercat să își retragă declarația, dar judecătorul Drora Pilpel a respins cererea.

Tantura revizuiește și reia dovezile lui Katz: numeroase interviuri înregistrate atât cu soldați, cât și cu supraviețuitori ai evenimentului în cauză. Deseori, amintirile "neclare" din prezent contrazic ceea ce auzim din înregistrări. Ceea ce este amintit ca fiind victime de război este vorbit pe bandă audio, în mai multe cazuri, ca o execuție mai mult decât planificată. Se vorbește despre săparea unei gropi comune și despre faptul că nu se iau prizonieri. Adesea, cei intervievați pot fi auziți spunându-i lui Katz să "ignore ultima parte", aparent conștienți de ceea ce trebuie să ascundă. Judecătoarea Pilpel ascultă casetele în fața camerei pentru Schwarz, concluzionând că, dacă ar fi ascultat aceste casete audio până la capăt cu douăzeci de ani mai devreme, Katz ar fi putut foarte bine să câștige în instanță.

Un context mai larg este dat de mușamalizarea deportării a sute de mii de palestinieni din casele lor. Echipele de filmare ale MGM-ului au fost aduse de către liderii israelieni pentru a filma exodul, imaginile fiind apoi montate pentru a sugera o plecare pașnică și de bunăvoie. Sunt evidențiate, de asemenea, directivele lui David Ben-Gurion, primul prim-ministru al Israelului, care susțineau acest lucru.

Din punct de vedere estetic și dramatic, Tantura este o lucrare destul de simplă, iar acest lucru este de apreciat. Ne sunt prezentate faptele așa cum le văd realizatorii. Schwarz și colaboratorii săi îl recunosc pe Katz și complicațiile cuvântului său, lăsându-ne, în același timp, să auzim mărturisirile de la soldații înșiși. Dictonul spune: Cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete.

Tantura a avut premiera în cadrul Festivalului de Film "Sundance” din 2022, din SUA.

Traducere și subtitrare: Ionel Trandafir

Transcriere²:

"O națiune care nu-și cunoaște trecutul are un prezent monoton și un viitor învăluit în ceață.” (Yigal Alon)

Următorul film include înregistrări audio originale, reconstituiri și materiale de arhivă inedite din timpul războiului arabo-israelian din 1948 d.C. ³, care au fost filmate în numeroase locații din Tantura și din alte părți și montate ca parte a filmului, pentru a ilustra cinematografic evenimentele descrise în film.

• «Afganistanul – nu

• Argentina – abținere

• Franța – da

• Irakul – nu

• Libanul – nu

• Uniunea Sovietică – da

• Regatul Unit – abținere

• Statele Unite – da…

Rezoluția Comitetului ad-hocpentru Palestina a fost adoptată cu 33 de voturi pentru, 13 împotrivă și 10 abțineri. ⁴»

În 1947, Organizația Națiunilor Unite a votat împărțirea Palestinei în două state separate: evreiesc și arab. Consiliul Național Evreiesc a acceptat Rezoluția, în timp ce delegațiile arabe au respins-o. Ostilitățile locale au degenerat în război, după declararea înființării Israelului în 1948 și invazia armatelor arabe vecine. Israelienii denumesc asta "Războiul de independență”. Palestinienii o denumesc Nakba("Catastrofa”).

Kibuțul⁵Nahșolim, din Israel

Yițhak Pinto: Numele meu e Yițhak Pinto. Am 93 de ani. M-am născut în 1927. Ceea ce vedeți aici sunt obiecte originale pe care kibuțul și membrii săi le-au folosit. Totul funcționează !

Nahșolim are 73 de ani. La 14 iunie 1948, am fost aici, la o lună de la înființarea Statului. În acel moment, Brigada Alexandronia cucerit Tantura și am fost informați, brusc: "Nu plecați nicăieri ! Vă veți construi kibuțul aici”. 63 de persoane au venit să se stabilească aici. Dintre acestea, am rămas doar eu și trei fete.

(Stând la masă: Pinto, Drora Varblovsky, Tereza Carmi și Rahel Yohne.)

Pinto: Mai departe.

Drora: Doar puneți-o acolo și gata.

Pinto: Dă-mi-o mie.

Drora: Nu, nu-i pentru tine. Pune-o acolo ! "Priviți, vedeți gloria acestei zile…” [cântând]

Tereza: Am venit la Tantura în 1948.

Drora: În iunie 1948.

Tereza: În iunie 1948.

Pinto: 14 iunie.

Echipa de filmare ⁶: Ce a fost aici, la început ?

Drora: Nisip și iar nisip. Și satul arab Tantura… Am ajuns în satul arab. Fiecare dintre noi a luat câte o cameră din sat. Era un sat foarte mare. Acolo ne-am stabilit. O casă a fost transformată în sală de mese. Era casa șeicului…

Pinto: Șase mese; asta era tot !

Drora: În față, era o terasă cu o podea netedă de culoare vișinie, din ciment, atât de frumoasă. Întotdeauna dansam acolo, pe malul mării. Eram la câțiva metri de mare.

Tereza: Și nouă ne-a plăcut satul, chiar dacă era oribil.

Drora: Ceea ce ne amintim sunt amintirile frumoase.

Tereza: Da, exact. Am numai amintiri bune…

Drora: Și eu.

Tereza: … pentru că m-am săturat să îmi amintesc lucruri rele.

Teddy Kaț: Numele meu e Teddy Kaț. "Teddy” e prescurtarea de la Theodor. Am fost botezat după Binyamin Ze’ev Theodor Herzl ⁷(fondatorul sionismului). Toată viața mea am crezut și încă mai cred că rădăcina dezastrului, inclusiv partea… care poate fi denumită "contaminare”, e anul 1948. Până în ziua de azi, marea majoritate a celor întâmplate în 1948 nu numai că sunt trecute sub tăcere, dar sunt și distruse.

Amițur Cohen (soldat Alexandroni): În Războiul de Independență, știam un lucru simplu: ba eu, ba ei ! Nu știai niciodată dacă te vei mai întoarce.

Nu am vorbit cu nimeni despre asta !

Echipa de filmare: Însă, cu soția dumitale ? Presupun că ai trăit cu ea mulți ani. Nu ai vorbit despre asta ?

A.C.: Nu i-am spus niciodată. Ce i-aș putea spune ? că am fost criminal ?! [râde]

Mulik Sternberg (soldat Alexandroni): Arabii sunt un dușman rău, crud, răzbunător… dar, noi am fost mai buni, în luptă. Întotdeauna !

Bineînțeles, i-am ucis. I-am omorât… fără remușcări.

Șimon Kutner(soldatAlexandroni): În cea mai mare parte eram copii, aveam 18 ani. Unii aveau chiar 17 ani. Sentimentul era de ceva ce nu exista în lume. Știam că, luptând în război, vom înființa Statul.

Haim Levin(soldatAlexandroni): "Un stat se cucerește prin sabie” ⁸. Asta mi-a spus tatăl meu: "Cucerești o țară prin forță”. [idiș]

Hanoci Amit(soldatAlexandroni): (I-am omorât) așa, pur și simplu. Dacă ai ucis, atunci ai făcut un lucru bun.

Yaakov Erez(soldatAlexandroni): Când mă gândesc la mine însumi, eram dispus să ucid, deoarece așa am fost educat, că în felul acesta ne vom nimici dușmanii… sau ne vor evita, deoarece se tem de noi.

Despre Tantura ⁹

Rut Kaț (nevasta lui Teddy):E în regulă. Vrei ceva de băut ?

T.K.: Nu încă.

Echipa de filmare: Teddy, ce mai faci ?

T.K.: Mulțumesc lui Dumnezeu, totul merge bine.

Echipa de filmare: Teddy, dacă obosești, spune-mi și vom lua o pauză. Bine ?

T.K.: Bine.

Echipa de filmare: Vreau să-mi spui ce-ți amintești, cât mai natural cu putință.

T.K.: Uite, înainte de a începe, vreau să vă spun că am avut câteva accidente vasculare cerebrale (AVC). Nu sunt sigur că îmi amintesc totul. Primul AVC a fost legat de acest incident.

Echipa de filmare: Dumneata crezi că au fost uciși oameni acolo, după ce războiul s-a încheiat ? Ești sigur ?

T.K.: În primul rând, sunt sigur de asta; în al doilea rând, ei mi-au spus-o; și în al treilea rând, am casetele.

Echipa de filmare: Unde sunt casetele ?

R.K.:În cealaltă cameră.

T.K.: În cealaltă camera. Avem o cameră, denumită "camera Tantura”.

R.K.:Există o întreagă colecție: casete, dosare, cărți, tot ce vreți. Tot ce e legat de Tantura se află în acea cameră. Vreți să mă duc să le aduc ?

T.K.: Da.

Echipa de filmare: Câte casete sunt ?

T.K.: Dacă aveți câteva zile… Asta e chestia… Sunt aproximativ 140 de ore. Jumătate din ele sunt interviuri cu arabi și jumătate cu evrei. Aici, pe înregistrări, s-au destăinuit !

R.K.:Iată, casetele…

T.K.: I-am abordat pe oameni și le-am spus că vreau să scriu o carte.

R.K.:Acolo sunt înregistrările cu soldații Brigăzii Alexandroni. De asemenea, sunt ordonate în funcție de dată.

Echipa de filmare: Cât timp ați petrecut, pentru a face aceste înregistrări ?

T.K.: În jur de doi ani.

Echipa de filmare: Și cum ai procedat ? te-ai dus la ei și ai apăsat pe "Record” ?

T.K.: Fiecare persoană care a vorbit cu mine a făcut-o la domiciliul ei. Am mers din casă în casă și fiecare m-a trimis la mai multe persoane. Trebuie să țineți cont de faptul că aveau peste 70 de ani, ceea ce înseamnă că am înregistrat casetele cu 20 de ani în urmă.

Echipa de filmare: Pot să le ascult ?

T.K.: Puteți lua casetele și să le ascultați; dar, dacă vreți să faceți vreun film din ele, aveți grijă, pentru că veți fi bântuiți, așa cum am fost și eu.

Înregistrarea audio de pe casete:

«T.K.: Haideți să ne organizăm puțin, ca să avem totul consemnat. Numele tău e Așer Breitbart. Corect ?

Așer Breitbart: Da.

Voce feminină: Cum ai găsit adresa lui Așer ?

T.K.: (De la) Henio.

"Henio” Țvi Ben Moșe ¹⁰: Ai făcut multe chestii în război, Teddy ?

T.K.: Da.

Ț.B.M.: Își mai amintesc oamenii multe din ceea ce au făcut ?

T.K.: Unii își amintesc mai mult, alții mai puțin.

Ț.B.M.: Da, oamenii nu-și mai amintesc prea multe din Războiul de Independență.

T.K.: Eu colecționez tot ce fiecare persoană își mai amintește. Ceea ce un om își amintește în adevărul lui. Ce îmi zice un om e ce îi rămane după 49 de ani. E posibil ca cineva de lângă el să fi văzut și să-și amintească lucrurile diferit.

Ț.B.M.: Corect, așa e.

T.K.: Am adunat versiuni. Dintre cele care prezintă interes, cred ca am adunat vreo 360 de versiuni. Le verific încrucișat. La un moment dat, toate versiunile se intersectează.

Amația Amrami ¹¹: Ce s-a întâmplat în Tantura ? Nu pot să-ți spun… Există tot felul de zvonuri că prizonierii au fost uciși… că prizonierii nu au fost uciși… Nu știu ! Astea sunt lucruri pe care le-am auzit… și nu am luat parte la ele în mod…

T.K.: Cam asta ar fi. Ce…

A.A.: Însă, din ceea ce ați auzit, pentru că, evident… ideea de bază era că în Tantura, probabil… cel puțin unii oameni, probabil chiar toți, s-au răzbunat pentru moartea multora dintre oamenii noștri, iar mulți arabi au fost masacrați. Cam astea au fost zvonurile.

Fără îndoială, a fost o combinație de tot felul de lucruri… de… răzbunare și cruzime… și de oameni care veneau din… Unii oameni au venit din lagărele morții ¹².

T.K.: Întrebarea e: ce s-a petrecut acolo încât oamenii au fost într-o asemenea stare de transă încât… pe baza mai multor mărturii, și-au vărsat furia asupra tuturor celor pe care i-au văzut. Ce s-a întâmplat acolo ?

Elhanan Anani ¹³: Uite, e o poveste pe care am încercat să o înțeleg după război. După ce războiul s-a terminat, m-am întrebat: cum poate cineva să devină o persoană normală, după toate astea.

T.K.: Cum faci pace cu tine însuți ?

E.A.: Doar pentru a fi o persoană normală. Ai omorât, fără să… Dacă vreun prieten de-al tău ar fi ucis, ți-ai pierde controlul. Nervii tăi…

T.K.: Ai pierde controlul.

E.A.: Toți cei de acolo au avut problemele lor remanente…

T.K.: Și apoi, dacă se descurcă…

E.A.: … atunci se descurcă, pur și simplu. Nu ai ce face !

T.K.: Trebuie să înțeleg ceva…

E.A.: Ai înțeles ce am… ?

T.K.: Absolut, dar vreau să adaug ceva care să mă țină ocupat. Poți dumneata atribui acest comportament pe care îl descrii, care e comportamentul oamenilor, nicidecum al criminalilor…

E.A.: E un comportament al oamenilor normali…

T.K.: Nu, nu e vorba de comportamentul oamenilor. Spun că e comportamentul oamenilor obișnuiți, în carne și oase. Însă, nu e un comportament normal al oamenilor. Asta e ceea ce-ți spun eu !»

Y.E.:Mă numesc Yaakov Erez și peste câteva zile voi împlini 95 de ani.

În momentul în care s-a înființat Statul, eu luptam în satul arăbesc Kfar Saba. Am ascultat discursul lui Ben Gurion ¹⁴.

H.L.: Stăteam întinși pe iarbă, printre stânci, fiind obosiți. Era un camion cu radio. S-a dat volumul mai tare, iar noi l-am auzit declarând crearea Statului. Abia atunci a început războiul ! 6.000 de soldati au căzut în Războiul de Independență. Nu a existat nici o bătălie din care să se întoarcă toată lumea. Nici una !

Echipa de filmare: Henio, ești bine ?

Ț.B.M.: Atât timp cât nu sunt încă pe moarte, da ! Sunt bine. Dar, mă macină. De ce nu pot vorbi?

Echipa de filmare: Poți vorbi.

Ț.B.M.: Vreau să vă vorbesc despre Tantura.

Y.E.:Tantura e o poveste foarte interesantă.

M.S.: Îmi amintesc de bătălia pentru Tantura. A fost o bătălie serioasă. Satul Tantura a fost eradicat. Asta s-a întâmplat !

Eliyahu Levi (soldat Alexandroni): Tantura a fost o bătălie clasică. Am traversat un câmp, la cinci dimineața. L-ați văzut vreodată pe Gary Cooper ¹⁵alergând în filme, cu gloanțe trase la picioase ? Așa a fost pentru mine !

Tuvia Heller¹⁶: Am comandat forța care a cucerit Tantura dinspre nord. și… Ehhhh… A fost o bătălie, nu am avut aproape deloc victime; cam asta a fost.

Înregistrarea audio de pe casete:

«T.K.: Înțeleg că ceea ce s-a întâmplat în Tantura, după preluare, cu crimele, înțeleg că a fost…

A.A.: Nu zice că e vorba de crime. Nu am spus "crime” !

T.K.: Mă rog, dar… cam asta s-a întâmplat ! Întrebarea…

A.A.: N-aș zice "crimă” ! Însă, a fost ceva mai mult; de fapt… Au existat anumite crime pe ici pe colo. Dar, nu peste tot s-au întâmplat. S-a întâmplat aici și acolo. Ce pot să zic ? Las-o baltă !

T.K.: Întrebarea e dacă… vorbind despre asta, după aceea, a făcut cineva…

A.A.: Îmi pare rău. Am pus prea mult accent pe asta. Nu știu ce să spun dumitale. Uite… Șterge-o !»

T.K.: Am găsit 7 evrei care au spus, de fapt, că a avut loc un masacru, dar, mai târziu, au negat cu toții. Ei primeau ordine de la… Nu-mi amintesc numele lui de familie. Henio ?

Ț.B.M.: Această aventură a început la Universitatea din Haifa, în 2003. Era un tip, Teddy Kaț,

Eliezer Duvdevani: Și-a susținut teza de masterat la universitatea…

T.K. (2022): Mi-am susținut teza (în 1998). Am primit nota 97 (din 100). Apoi, când conținutul tezei a ieșit la iveală, s-a iscat un protest masiv.

T.K. (2003): M-am ocupat, mai ales, de ceea ce s-a petrecut aici.

Om necunoscut: Ce s-a petrecut aici ?

T.K.: Tantura. Ce s-a petrecut aici nu a fost doar alungarea palestinienilor din satul lor. Dar și e că nu i-au lăsat pe palestinieni să plece așa, pur și simplu. În primul rând, au ucis foarte mulți dintre ei și nu aveau nici un motiv să o facă.

Y.E. (2022):Am fost transformați în criminali, că i-am încolonat pe arabi și i-am împușcat fără motiv.

T.H.: Nu s-a întâmplat nimic de acest gen ! nici măcar o persoană nu a fost ucisă acolo. Povestea că a fost săpat un sanț și că 300 de oameni au fost împușcați și îngropați acolo e un mit. Dacă cineva a fost ucis, a fost în luptă.

Avner Ghiladi¹⁷: Aceasta a fost o teză de masterat remarcabilă de la Departamentul de Istorie a Orientului Mijlociu, care a fost foarte apreciată.

Ilan Pappe¹⁸: Trebuie să spun că nu mă așteptam la nici o problemă pentru el, cu această lucrare. Și… a obținut, după cum știți, o notă foarte mare. Și am uitat cu toții până când un jurnalist de la "Maariv” a decis să meargă la biblioteca (universitară) și a publicat teza în suplimentul săptămânal al ziarului "Maariv”, iar atunci a izbucnit iadul.

2003, probabil la postul de televiziune israelian "7 ½ ”:

Prezentatorul TV: Bună ziua, domnule Kaț. În teza dumitale, susții că a avut loc un masacru la Tantura, în 1948, și că 200 de arabi au fost uciși, au fost asasinați. Cum ai ajuns la aceste concluzii ?

Teddy Kaț: Sunt zeci de mărturii, mărturii înregistrate; oamenii au vorbit și materialul e înregistrat.

Prezentatorul TV: Am vorbit cu mai mulți profesori ai Universității din Haifa, care, deși au refuzat să participe la această emisiune, se îndoiesc serios de autenticitatea materialului pe care l-ai redactat.

T.K.: Am stat alături de 135 de persoane intervievate, jumătate dintre ele evrei, jumătate arabi. Am auzit ce au spus, i-am înregistrat. Am stat cu oamenii și m-am întrebat…

Prezentatorul TV: Domnule Kaț… Domnul Kaț…

T.K.: Arată vreunul din ei ca un criminal, Doamne-ferește, sau ca un asasin ? Și mărturisesc, toți arată ca niște oameni normali…

Y.E. (2022): Nu s-a întâmplat niciodată !

E.L.: E ceea ce el susține ! Și apoi noi, Brigada, am participat la război.

Yoav Ghelber¹⁹: M-au sunat veteranii Brigăzii Alexandroni(unii din ei pe care îi cunoșteam personal) și mi-au reclamat cum se face că universitatea a aprobat o astfel de teză și le-am replicat: "Păi, te-a intervievat, i-ai spus chestii !”. Au suștinut că el a deturnat ceea ce i-au spus, iar eu am declarat: "Dacă aveți plângeri, haideți să ne întâlnim și ar trebui să încercăm să găsim vreo modalitate de a le rezolva, în cadrul universității”.

Yossi Ben Arți²⁰: Nu am fost orbit de marele respect pe care îl am, fără îndoială, pentru acești oameni, pentru ceea ce au făcut pentru statul Israel. Au luptat timp de un an și jumătate pentru ca aici să se înființeze un stat, dar ști văzut că nu puteau înțelege cum poate avea loc un astfel de studiu academic.

Y.E.: Nu puteam să rămânem în tăcere, așa că am decis să-l dăm în judecată, pentru defăimare.

Ț.B.M.: Uite, a existat un proces și s-a dovedit că a mințit. Urăsc să zic asta, dar acum, investighezi și… am terminat cu T.K.

Echipa de filmare: [Întrebându-l pe Feldman.] De ce ai acceptat acest caz ?

Avigdor Feldman²¹: De fapt, din 1948, nu a existat nici un caz juridic care să se refere la Nakba, ca Nakba, sau la evenimentele Nakbăi. A fost primul caz care a ridicat această problemă și am considerat că a fost un proces foarte important pentru conștientizarea noastră, pentru israelieni, care resping acest eveniment. Și, după părerea mea, soldații Brigăzii Alexandroniau fost suficient de naivi (așa am crezut, la început), pentru a intenta un proces de defăimare, în loc să lase totul uitării.

Acum, despre ce era vorba ? O teză universitară ce, evident, ar fi fost uitată, după un timp. Nu ! ei au insistat pentru un proces de defăimare (și m-am bucurat că au făcut-o). Totul a început cu o zi de proceduri judiciare. Dacă îmi amintesc bine, Teddy a fost interogat. Așa e ! Însă, lucrurile au evoluat diferit de ceea ce m-am așteptat.

Echipa de filmare: [Întrebându-l pe Kaț.] Ai adus casetele la proces ? Ați ascultat casetele (acolo) ?

T.K.: Nu, nici măcar nu am ajuns la asta !

R.K.: Judecătoarea l-a dat afară, nu a vrut să-l asculte. Ea nu a vrut să asculte ! el a încercat să vorbească; ei nu-i păsa deloc. Împotriva unor oameni din brigăzi și de la universitate… e un nimeni.

Drora Pilpel²²²³: Numele meu e dr. Drora Pilpel și am prezidat cazul cunoscut sub numele de "Dosarul Tantura”.

Atmosfera din sala de judecată, din câte îmi amintesc, era una de mare răutate, din partea celor de la Alexandroni, o puternică dorință a avocatului lor de a dovedi că aveau dreptate. Apoi, mai era și domnul Kaț, care îmi amintea de Moise (profetul) – încet la limbă și la vorbă. Se observa că era speriat de situație; era pur și simplu speriat. Avea o privire, de parcă ar fi vrut să spună: "Când se va sfârși această zi, la tribunal ?”.

Echipa de filmare: E o afacere despre care, de fapt, nu știm ce s-a întâmplat acolo, existând un fel de puzzle…

D.P.: În principiu, nu știm ce s-a întâmplat.

Echipa de filmare: Formal, nu știm.

D.P.: Oficial…

Echipa de filmare: Dumneata ce crezi că s-a întâmplat, cu adevărat ?

D.P.: Aceasta e întrebarea ! Da. E clar pentru mine, ca și astăzi, că nu a existat nici un genocid.

Echipa de filmare: Uite, nu cred că T.K. a vorbit despre genocid, dar a spus că au fost uciși prizonieri.

D.P.: Teoria lui era că au fost aliniați la vreun zid și împușcati. Bănuiesc că asta era teoria lui.

Echipa de filmare: Printre altele.

D.P.: Da.

Echipa de filmare: Dacă ai fi auzit vreo mărturisire clară în acele casete, din partea soldaților israelieni, ce să facă aluzie ori să vorbească despre astfel de lucruri, ai fi decis altfel ?

D.P.: Ați ascultat casetele ?

Echipa de filmare: Dorești să asculți ? Pot să ți le redau, pentru dumneata.

D.P.: Da. Vreau să ascult.

(Câteva minute mai târziu.) Asta nu am auzit niciodată ! Dacă e adevărat, e păcat. Calmeaza-te, Fifi, a fost demult.

Ascultă… După părerea mea, dacă avea astfel de lucruri, ar fi trebuit să le ducă până la capăt.

Înregistrarea audio de pe casete ²⁴:

• «Am capturat zece prizonieri, bănuiesc. I-am văzut.

• Nu-mi amintesc (asta). Îmi amintesc că pe unii din acești soldați (arabi) mai tineri – nu e frumos să zic – i-au pus într-un butoi și au tras în el; și îmi amintesc sângele din butoi.

• Nu, nu, nu scrie asta. Se zvonea că cineva i-a aliniat și i-a împușcat, dar eu nu am văzut și nu știu.

• Și de ce i-a împușcat ?

• De ce ? Pentru că nu avea sentimente umane. Și știu cine a fost ! Dar, eu nu cred asta.

• Vorbești despre comandantul Companiei B ?

• Nu, nu un comandant, ci doar un soldat. Nu pot să cred asta ! Nu cred că… Nu am văzut cu ochii mei.

• Acestea erau zvonuri…

• I-am văzut pe unii care erau aliniați în fața caselor și…»

Mulik Sternberg: [După ce a ascultat înregistrarea.] Nu a existat nici un masacru ! nu a existat nici un masacru. Nu e adevărat !

MihalȘehter²⁵: Au fost povești…

Mulik Sternberg: Nu prea cred, Mihal…

MihalȘehter: Au fost…

Mulik Sternberg: Nu. Nu a fost nici un masacru acolo.

MihalȘehter: Dar, au spus…

BruriaSternberg²⁶: Cineva din… nu tu. Au fost uciși oameni ?

Mulik Sternberg: Nu prea cred.

B.S.: Nu știu. Au fost zvonuri, dar…

Mulik Sternberg: Nu. Nu a fost nici o crimă.

Gavriel Kofman (soldat Alexandroni)²⁷: "Am avut un comandant de companie în Tantura, care mai târziu a devenit un om important în Ministerul Apărării. A împușcat arabi, unul după altul, cu pistolul lui, deoarece aceștia nu au predat armele. I-a împușcat unul câte unul, cu Parabellum-ul lui și i-a omorât acolo… A făcut ce a făcut și…”

Asta e ! Ăsta e Miha Vitkon, a fost cu mine…

Nu știu ce să spun; eu… Nu-mi amintesc. Probabil că am văzut, dar nu-mi amintesc. Noi nu suntem așa ! Împușcarea în cap cu un Parabellum, exact asta făceau naziștii. Nu cred că… Nu am auzit (asta e sigur), dar nici eu nu cred asta !

Tantura era un sat mare… Era, relativ, unul din cele mai bogate sate.

MihalȘehter: Eram în relații foarte bune cu ei. Când eram mică (probabil aveam 5 sau 6 ani), am mers cu mașina de la Zihron la Tantura și am locuit împreună cu arabii în case. Am avut relații minunate ! Mai târziu, au existat războaie, dar au fost și zile bune.

Înregistrarea audio de pe casete:

«A.A.: Existau tot felul de planuri pentru a pune mâna pe Tantura. Ni s-a spus că era singurul port care deservea bandele arabe. Planul care a fost executat, în cele din urmă: Compania A dinspre nord, Compania B din partea de est și Compania C dinspre sud.

Așer Breitbart (soldat Alexandroni): Nu era suficient că Compania A se afla în nord, ci au fost chemate două bărci ale marinei (israeliene) cu mitraliere, pentru a deschide focul asupra lor. "Odată ce îi înconjurați din toate părțile, ei vor riposta mai puternic, nu au de ales.”

Moșe Gherșoni (soldat Alexandroni): Spre dimineață, satul a fost luat cu asalt. Toți bărbații au fost adunați. A fost confiscat un număr mare de arme. Evident, femeilor, copiilor și bătrânilor li s-a permis să plece.

Yaakov Markovici (soldat Alexandroni): La un moment dat, am intrat în sat și era un loc frumos. Îmi amintesc că atunci când războiul s-a terminat, am mers la înot. Ne-am jucat în apa limpede, frumoasă, minunată. Uite, asta e cam tot ce-mi amintesc despre "afacerea Tantura”. Nici măcar nu-mi amintesc ce s-a întâmplat cu populația care a fost adunată. Chiar nu-mi amintesc ce s-a întâmplat !»

T.K.: Din dimineata zilei de 23 mai și până seara, când au plecat din sat, nu și-au amintit ce s-a petrecut. Înainte de asta, își aminteau toate detaliile. După aceea, și-au amintit că unii dintre ei s-au scăldat pe plaja Tanturei, înainte de a pleca de acolo. Cu toate acestea, surprinzător, pe tot parcursul zilei, nu și-au mai amintit nimic.

Înregistrarea audio de pe casete:

«Ițik Maimon (soldat Alexandroni): Ne-am despărțit, i-am adunat pe localnici și am intrat în curțile din spate. În fiecare curte erau între 40 și 50 de persoane.

T.K.: Între 40 și 50 ?

I.M.: Da, da, în interiorul curților. Le-a fost frică. Nu puteau fi lăsați singuri, așa că i-au adunat în aceste curți.

T.K.: Și nu aveau arme ?

I.M.: Nu, aceștia erau localnici !

(…)

T.K.: O să notez doar detaliile, (domnule Abu).

Abu Said Rizek Așmaui²⁸: Rizek Așmaui.

T.K.: Te-ai născut în… ?

A.S.R.A.: Tantura.

Au început să adune oamenii de la 10:30 sau 11:00. Bărbații pe de o parte, femeile și copiii pe de altă parte.

T.K.: Bărbați și femei separați încă de la început ?

A.S.R.A.: Da.

T.K.: Însă, în același loc ? astfel încât toată lumea să vadă pe toată lumea ?

A.S.R.A.: Da.

T.K.: Unde a fost asta ?

A.S.R.A.: Pe plajă.

Muhammad Zidan Ayub ²⁹: Femeile și copiii au fost separați de bărbați și i-au adunat pe plajă.

T.K.: Tu aveai 13 ani. Cu cine te-au dus ?

M.Z.A.: Am fost… Am mers cu bărbații.

În timpul luptei, au fost uciși, cel mult, zece oameni din Tantura. Nu mai mult de zece oameni ai Tanturei au fost uciși în luptă. După ce au ocupat satul, au început să-i adune pe oameni și să-i împuște.»

H.L.: Am ocupat Tantura, am prins o mulțime de arabi. I-am adunat pe toți. A fost o întâmplare… grozavă… ³⁰Erau vreo 15, 20 de persoane. Noi eram cu ochii pe ei. A venit un bărbat cu o pălărie australiană (pe cap), cu un pistol, strigând în arabă: "Ridicați-vă ! ridicați-vă!”. S-au ridicat. S-a apropiat de ei și s-a uitat. A făcut un pas înapoi, a scos pistolul – poc, poc, poc, poc, poc, i-a omorât pe toți. Am fost îngrozit ! Cu sânge rece, da ? Nu l-am întebat pe el, ci pe cei care îl cunoșteau: "De ce a făcut-o ?”. (Mi s-a răspuns:) "Habar nu ai câți evrei au ucis acești oameni; habar nu ai !”. Și asta a fost tot.

Echipa de filmare: Erai supărat pe el ?

H.L.: Nu, bineînțeles că nu. Am întrebat doar "de ce”, atâta tot, nu mai mult de atât. Nu mi-a păsat.

Înregistrarea audio de pe casete:

«T.K.: Spune-mi ceva… Când dumneata ai văzut oameni împușcati, ai văzut și alți soldați în jur? Ce au făcut soldații ?

Ahmed Saleh Zaraa ³¹: De două ori am văzut că i-au pus la zid și, poc, i-au omorât.

T.K.: Întrebarea mea e: când a tras, toți soldații au fost mulțumiți sau cineva…

A.S.Z.: Desigur că da ! Dacă nu vrei ca cineva să ucidă, nu-l lași, însă toți au vrut asta.

T.K.: Cu toții și-au dorit…

A.S.Z.: Sigur ! Ofițerii superiori au vrut-o, sigur.

T.K.: Da.

A.S.Z.: Da. Au ucis mulți oameni. I-au scos pe localnici din case în pijamale. I-au luat ca pe niște vite înaintea lor și i-au omorât.

A.S.R.A.: Acolo, am văzut că 20-25 de oameni au fost puși la zid și între ei…

T.K.: De-a lungul zidului ?

A.S.R.A.: I-au pus unul lângă altul. Am auzit împușcăturile și i-am văzut căzând, iar unul dintre ei a strigat: "Mamă, mamă !”. Așa că mama acestui tânăr s-a năpustit să-l protejeze, iar soldatul (israelian) a împușcat-o și pe ea.

T.K.: Deci, aceasta a fost singura femeie pe care au împușcat-o ?

A.S.R.A.: Trei femei.

T.K.: Ah, trei.»

T.K.: Se pare că au existat trei forme de ucidere. Două care au avut loc pe plajă și, în același timp, într-o locuință, iar o a treia ucidere, care a fost probabil cea mai teribilă și care s-a petrecut în cealaltă parte a satului, lângă cimitir.

Înregistrarea audio de pe casete:

«Yosefico Cohen (soldat Alexandroni): Băieții i-au împușcat, i-au lovit și… Îmi amintesc chiar și de tipii care au ucis. Dar, asta nu știu… erau niște tipi… Spunea el: "Sapă-mi o groapă.” și apoi, îl impușca în cap și îl omora.

T.K.: Bine, însă asta nu e… Vom ajunge la asta, întrucât trebuie să vedem ce s-a întâmplat aici, de ce au făcut-o; dar, vom ajunge la asta.

(…)

T.K.: Tantura… știi ceva ? Eu nu…

Șlomo Ambar (soldat Alexandroni): Am întâlnit lucruri care… Să mergem mai departe.

T.K.: De ce ?

Ș.A.: Mi-a displăcut atât de mult pe atunci.

T.K.: Bine.

Ș.A.: Nu-mi place nici până în ziua de azi.

T.K.: Nici o problemă.

Ș.A.: Vreau să o falsific.

T.K.: Însă, dacă nu ți-a plăcut, e un semn și mai mare…

Ș.A.: Uite, imaginile care mi-au rămas întipărite în memorie, până în prezent, sunt oamenii din cimitir, seara. Ascultă, am văzut mulți oameni uciși din întreaga lume și am văzut acolo oameni murind. Am văzut și m-am îndepărtat. Asta e tot. Lasă-mă în pace cu asta. Ajunge ! am terminat cu asta !

T.K.: Se pare că e gravat până în măduva oaselor.

Ș.A.: Da. Chiar și lucruri pe care nu le-am menționat.

T.K.: De exemplu, i-ai văzut dumneata aliniați pe rânduri ? i-ai văzut săpând ?

Ș.A.: Acestea sunt lucruri care… Nu, încerc să ocolesc subiectul… Nu mă refer la asta. Vorbesc despre urmările pe care le-am văzut. Cum ? cum ? Lasă-mă în pace !»

E.L.: Ascultați, aud oameni care se confesează ! Dar, credeți că e adevărat ? Ș.A. e locotenent-colonel, probabil chiar colonel. Dar, cum îndrăznește el să spună ceva… Ei bine, e puternic ! Trebuie să fie un pic responsabil pentru cuvintele sale, ce sunt dureroase pentru ambele părți: pentru soldați și, de asemenea, pentru cealaltă parte care a fost rănită.

Hend Hauașe³²: M-am născut în Tantura.

Echipa de filmare: Câți ani aveai când Tantura a fost distrusă ?

H.H.: 18 sau 20 de ani. Îmi amintesc tot ce s-a întâmplat la Tantura. Nu am uitat nimic. Au pus copiii și femeile într-o casă a unchiului meu. Când au început să tragă, ce putea să facă unchiul meu ? nimic, nu-i așa ?

Echipa de filmare: Ai văzut cum au fost uciși frații tăi ?

H.H.: Cum aș putea să văd ? Erau focuri de armă; cum aș fi văzut ? Zi-mi cum ! Când auzi focuri de armă, ești speriat de moarte, nu ? fugi, nu-i așa ? M-am strecurat printre cei care au plecat. Am văzut oameni alergând, așa că am fugit cu ei. Nu înțelegeam ce se întâmplă ! Dacă aș fi știut, nu aș fi fugit. Vă spun că nu a existat vreo tragedie ca cea de la Tantura.

Ș.K.: Apropo, la Tantura, oamenii noștri au fost uciși de armele arabilor, mașina lor de teren s-a împotmolit în noroi. I-au împușcat și i-au torturat.

Echipa de filmare: Ce vrei să spui ?

Ș.K.: I-au măcelarit.

Yossef Diamant (soldat Alexandroni): Băieții din mașina de teren au crezut că totul e terminat. I-am găsit într-o stare îngrozitoare ! Au fost torturați, le-au luat organele genitale și le-au băgat în gură.

A.C.: Asta e ceva ce nu se uită niciodată. În primele 3-4 luni, am fost un criminal.

Echipa de filmare: Ce înseamnă asta ?

A.C.: Nu am luat prizonieri. În timpul războiului, dacă cineva ridica mâna, nu luam prizonieri. M-a șocat atât de tare încât nu am putut să uit. Dacă un pluton de…, știți, ar fi stat cu mâinile ridicate, în aceeași zi, și dacă i-aș fi văzut, i-aș fi împușcat pe toți.

Echipa de filmare: Câți oameni crezi că ai omorât în acest fel ?

A.C.: Nu am numărat. [râde] Nu pot ști, cu adevărat. Aveam o mitralieră cu 250 de gloanțe. Uite, am tras, am luptat alături de toată lumea. Nu știu să număr.

Ș.K.: Un tip a luat-o razna. Moșe Barbalat era numele lui. Am făcut împreună școala primară în Bnei Brak ³³. A luat o grenadă și a aruncat-o într-o cameră, iar mulți arabi au fost răniți sau uciși.

T.H.: Vreți să-mi povestiți despre grenadă… Dacă vă spun numele, vi-l veți aminti ? O voi spune… Barbalat. E Moșe Barbalat.

Y.E.:Moșe Barbalat ? Ehh… ticălos, dar luptător.

Echipa de filmare: Există tot felul de povești despre el.

Y.E.: Povești… da, de pe atunci. Dar… nimic special.

A.C.:În Tantura a mai făcut ceva. A luat o femeie, tânără și frumoasă, a intrat într-o locuință, a pregătit un dormitor și a vrut să i-o tragă. După care a fost prins, l-au bătut și l-au dat afară. Dar, nu-mi amintesc nimic legat de grenadă. A vrut să violeze o femeie, asta e adevărată !

Înregistrarea audio de pe casete:

«A.S.Z.: Tipul ăsta (îmi amintesc bine) a luat o fată, una frumoasă din grămada de oameni unde stăteam lângă casa mare, vrând să o violeze acolo. Unchiul ei s-a ridicat în picioare și a spus: "Lasă fata în pace !”. Astfel, un tip l-a împușcat pe loc. Fata s-a întors (mai târziu) pe jumătate moartă, ca o cârpă.»

Y.D.: (Citind) "Când regimentul mărșăluiește, inamicul îngenunchează la picioarele lui. Satele sale cad în mâinile semenilor noștri, Qaqun ³⁴și Tantura. Regimentul va acționa energic pentru a distruge inamicul ca pe niște paraziți.” Oamenii s-au dezlănțuit în Tantura; a fost îngrozitor. Tantura era un sat bogat, cu locuințe frumoase; se trăia acolo ca la europeni, ințelegeți ? Și femeile erau frumos îmbrăcate, satul ăsta era foarte…

Un tip a violat acolo o fată de 16 ani sau ceva de genul ăsta. Ai înțeles ? [râde] Dar, asta e foarte urât. A fost un tip care a murit, era un sălbatic. Pur și simplu, i-au luat și i-au ucis în țarcurile lor. În țarcuri… Erau niște țarcuri, știți, înconjurate de sârmă ghimpată. Toți bărbații au fost adunați. Stăteau cu toții pe jos, iar cineva vine, ia o mitralieră și începe… după care reîncarcă. Ce credeți ? Dar, noi nu eram așa. A fost ceva excepțional, tipul acela și ceea ce a făcut.

Și s-a făcut liniște. Iar, unii au luat aruncătoare de flăcări și au fugit după oameni și i-au incinerat. A fost îngrozitor.

E interzis să zic, nu am de gând să vorbesc despre asta… pentru că… ar putea provoca un scandal imens. [râde] Nu vreau să vorbesc despre asta… Asta e tot. Dar, s-a întâmplat; ce poți face ? S-a întâmplat !

H.L.: El călărește măgarul. Și eu am avut un măgar acolo ! Nu erau cu mine. Nu, nu au fost cu mine.

Echipa de filmare: Dar, îți amintești de acei măgari ?

H.L.: Da, da.

Yaakov Haleli(soldatAlexandroni): Au fost mulți arabi uciși, iar cadavrele erau împrăștiate peste tot, ca niște gunoaie. Fără considerație, fără nimic ! Pe drumuri, pe cărări, între case, erau împrăștiate peste tot. Nici măcar nu-mi amintesc dacă au fost îngropate sau nu, dar știu că au fost luate.

Echipa de filmare: Cum a fost cu îngroparea acestora ? cine s-a ocupat ?

Y.H.: A arabilor ? Nu am mai rămas să vedem. Au fost strânse, iar eu nu am mai rămas acolo.

H.L.: O căruță cu doi catâri a luat toate cadavrele lor și le-a dus la cimitir.

Echipa de filmare: Îți amintești că au fost îngropate acolo ?

H.L.: Nu, desigur că nu. Nu m-am dus.

Echipa de filmare: Au săpat ?

H.L.: Nu, nu, nu mă interesa.

Înregistrarea audio de pe casete:

«T.K.: Să ne întoarcem la fața locului și să terminăm acolo. Locul unde toată lumea era adunată, lângă casă… era fabrica ?

Motel Sokoler ³⁵: Bărbații nu mai erau acolo.

T.K.: Când războiul s-a terminat ?

M.S.: Da.

T.K.: După ce i-au luat pe bărbați, au rămas femeile, copiii și bătrânii. Cât timp au mai rămas în sat ?

M.S.: Cam o zi sau două.

T.K.: Cu toate cadavrele și toate… ?

M.S.: Cadavrele – două zile mai târziu, am adus oameni de la Fureidis și i-au îngropat.

T.K.: Deci, familiile au rămas în sat cu cadavrele împrăștiate ?!

M.S.: Cu toate cadavrele, da.»

Mustafa Masri³⁶: M-am născut la Tantura în 1935. M-am născut în Tantura și am rămas acolo, până în 1948. Au ocupat satul și asta a fost tot.

Ne-au dus pe noi, femei și copii, la moschee și i-au arestat pe bărbații care mai erau în viață. Bărbații care au fost uciși…, ei au adunat cadavrele și le-au îngrămădit într-o căruță. M-am uitat, din întâmplare, și am văzut trupurile tatălui și fratelui meu, printre celelalte cadavre. Erau într-o grămadă, lângă groapă. L-am întrebat pe un om care stătea acolo și mi-a răspuns că îi vor băga în groapă. Am întrebat: "Vor să-i îngroape pe toți într-o singură groapă ?”. El mi-a răspuns: "Măcar sunt îngropați, ca să nu-i mănânce animalele și păsările”.

Reporter 1 (2003): Bună ziua, domnule Sokoler.

M.S. (2003): Bună ziua.

Reporter 1: Pot să-ți spun Motîl ?

M.S.: Da.

Reporter 1: Să începem ?

M.S.: Da. Sâmbătă, doi băieți mi-au spus: "Trebuie să ni te alături”. Am întrebat de ce. Ei au răspuns: "Trebuie să mergem la Tantura, în seara asta”. Am stat acolo câteva zile, apoi a trebuit să îngropăm morții. Așa că, i-am îngropat… Am luat muncitori de la Fureidis, i-am îngropat și asta a fost tot.

Reporter 2: Câți au fost uciși ?

M.S.: 270, 280. I-am îngropat. M-am întors, două zile mai târziu, și acolo era un deal cât un munte. Era ca o umflătură, după care a scăzut.

Y.G.(2022): E complet nebun, acest Sokoler ! Știți câte autosugestii, invenții, ficțiuni imaginare a adunat, de-a lungul acestor 50 de ani ? [râde] Problema e de a afla care e valoarea relativă a diferitelor tipuri de surse. Sunt considerat radical pe această temă; nu cred în martori. Iar, teza lui Teddy se baza… în proporție de aproximativ 90%, pe dovezi orale. Ceea ce e bun pentru folclor, dar nu și pentru istorie. Teddy, din punct de vedere tehnic, a produs tot răul, în a vorbi despre dovezi. A amestecat ceea ce: i s-a zis, a scris în lucrare, a gândit și totul e o salată, nu le poți diferenția.

Echipa de filmare: Dar, nu ai ascultat niciodată casetele audio reale ale evreilor…

Y.G.: Nu, nu. Întreaga lucrare a fost o eroare după eroare. Cred că vreun student care a scris o lucrare atât de proastă și atât de neglijentă ar trebui să fie dat afară din universitate, nu ar avea dreptul la apărare.

Teddy a fost presat să semneze o scrisoare în care cerea să fie scuzat, declarând că nu a avut loc nici un masacru în Tantura. La scurt timp după aceea, a cerut să-și retracteze declarația și să continue procesul. Judecătoarea D.P. a refuzat. Universitatea din Haifa a pus capăt efectiv carierei academice a lui Teddy, retrăgându-i diploma de cercetător. Teza lui de masterat a fost scoasă din bibliotecile academice.

A.F.: "Declarația de iertare:

Doresc să precizez că, după ce am reexaminat lucrurile, îmi e clar, dincolo de orice îndoială, că nu există nici un temei pentru afirmația că au fost uciși oameni în Tantura, după predarea satului. Doresc să clarific faptul că lucrurile pe care le-am scris au fost aparent greșit înțelese și îmi retrag orice concluzie pe care am tras-o, în cadrul cercetării cu privire la producerea masacrului și la uciderea unor oameni lipsiți de apărare și neînarmați.

Semnat, Teddy Kaț”

T.K.: Am făcut tot felul de greșeli în viața mea, dar se pare că cea mai mare greșeală pe care am făcut-o vreodată a fost aceea de a redacta scrisoarea prin care am cerut să fiu scuzat. Și, bineînțeles, regret asta până în ziua de azi. Foarte mult !

A.F.: După cum am aflat mai târziu, a avut loc o întâlnire la biroul avocatului Edernist cu: T.K., soția lui, bănuiesc, alți avocați, Atlas, avocatul care l-a reprezentat inițial. Cine a fost absent ? Eu!

S-au dus la persoana pe care știau că o apăr (Teddy), că sunt avocatul lui. Fără mine, i-au interzis să-mi comunice să vin la acea întâlnire nocturnă. Cum o poți defini altfel decât ca pe o "luare de ostatici” ? E rușinos ! Dezonorează și face de rușine Brigada Alexandroni. Doriți să vă apărați prestigiul și acționați în acest fel ?

După ce s-a renunțat la proces, mi-a spus: "Ajută-mă, nu mai pot trăi cu asta ! anulează Acordul !”. Am cerut revocarea Acordului (iar, acesta ar fi putut fi revocat), însă judecătorul a refuzat. Am depus recurs la Curtea Supremă, care a fost de asemenea respins, iar, în cele din urmă, a fost vorba de T.K. împotriva unui întreg grup care dorea să-l zdrobească. Pentru a îngropa acest proces și, probabil, chiar să-l îngroape pe T.K. odată cu procesul.

A.G.: Universitatea ar fi trebuit să spună instanței: "Cu tot respectul, această chestiune e o dezbatere academică”. Dar, să mergi atât de departe, încât să scoți teza lui T.K. de pe rafturile bibliotecilor ? Pe acele rafturi, deși foarte diferite, se află și Mein Kampf("Lupta mea”) a lui Hitler, ce stă acolo. Tot ce mai rămânea de făcut era să o ardă ! Atunci când universitatea se poziționeaza de partea reclamanților din instanță și nu susține, fără echivoc, autorul tezei și pe instructorul lui, acest lucru constituie abatere de la cele mai fundamentale principii academice. Și, de fapt, asta a făcut universitatea, acesta a fost obiectivul: să-l reducă la tăcere, pentru faptul că s-a exprimat în opera sa. Și acesta a fost prețul pe care l-a plătit !

R.K.: Dintr-o dată, a devenit un: "dușman al Israelului”, om nedorit în această țară, provocator. A fost o perioadă îngrozitoare și teribilă. Apoi, au început amenințările la telefon. Copiii au început să primească apeluri telefonice despre… tatăl lor: "Vă vom distruge !”, "Vă vom arăta!”, "Cine sunteți voi?”, "Ce sunteți ?”. A fost îngrozitor ! Simți efectiv că țara e împotriva ta.

Hillel Cohen³⁷: Uite, cred că societăților nu le place să abordeze părțile întunecate ale istoriei lor. Nu ne putem imagina că vreun profesor de clasa a patra intră în clasă și spune: "Bună ziua, copii! Suntem o națiune care a comis crime sau un transfer de populație, pentru a înființa Statul”. Fiecare public își spune o poveste, prin care se justifică pe sine și comportamentul lui, și că toate lucrurile greșite, negative pe care le-am făcut, le-am făcut fiindcă ni s-a impus, nu fiindcă am vrut. De aceea, oamenii se enervează când le spui ceva diferit.

E.L.: În război, e permis orice. Să luăm exemplul americanilor; ce au făcut în Vietnam ? Aruncau prizonieri din elicoptere (în zbor). Nu poți să le zici asta americanilor. Nu o vei zice; America nu te-ar tolera dacă zici așa ceva !

În opinia mea, suntem o națiune pură. Credeți-mă, suntem puri ! Am fost atât de corecți, atât de umani. Și aveam o moralitate înaltă.

R.K.: Mulți din cei care ne-au contactat ne-au spus: "Ascultă, știm că s-a întâmplat, dar de ce să o zicem ? de ce să vorbim despre asta ? Nu e necesar. Bine, s-a întâmplat !”.

T.K.: "Distrugeți reputația ireproșabilă a țării”.

R.K.: Mulți oameni au spus asta !

Y.D.: Dacă aș fi depus mărturie acolo, acel tip și-ar fi primit diploma. Înțelegeți ce vreau să zic ? El și-ar fi primit diploma. Dar…

Echipa de filmare: Tipul acela a fost redus la tăcere. Numele lui e Teddy.

Y.D.: Teddy, da. A fost redus la tăcere, într-adevăr. El a pierdut, în acest caz. Dar, a scris ceva pentru care nu a primit sprijin.

Echipa de filmare: Însă, a spus adevărul.

Y.D.: Așa e, a spus adevărul. Dar, băieții noștri au negat totul, l-au intervievat pe Henio, m-au intervievat pe mine. [rânjind] Au intervievat alte persoane. "Nu am știut, nu am auzit nimic.”

Echipa de filmare: Dar, știa toată lumea ?

Y.D.: Bineînțeles, toată lumea știa !

I.P.: Cred că imaginea de sine a Israelului, ca societate morală, e ceva ce nu am văzut nicăieri altundeva în lume. Cât de important e să fii excepțional. "Noi suntem poporul ales !” Acest lucru face parte din autodefinirea israeliană, ca fiind un popor cu o moralitate superioară ³⁸, iar eu am crescut cu această "cea mai morală armată din lume”. Și cred că e foarte greu pentru israelieni să recunoască faptul că au comis crime de război. Pentru că, în fond, proiectul sionismului are o problemă. E o tragedie, într-un fel. Evreii au trebuit să fugă din Europa, pentru a găsi un refugiu sigur, dar nu poți crea așa ceva creând o catastrofă pentru alți oameni.

Sute de orase și de sate palestiniene au fost nimicite în 1948. Cel puțin 750.000 de palestinieni au devenit refugiați. Până în prezent, Nakba(Catastrofa din 1948) e un tabu al societății israeliene.

A.C.: Fiecare sat care a luptat împotriva noastră, am luptat și noi. De-a lungul drumului spre Haifa, (aproape) toate satele au luptat contra noastră. Așadar, scopul în toate aceste sate era să ne luptăm cu ei, pentru a-i determina să plece. Așa că au fugit, fără să lupte. Au fugit, fără luptă, fără nimic ! Când intrăm în sate, pâinea încă era caldă. Oare i-am alungat ? Ne-am luptat, nu am alungat pe nimeni. Cine a fugit… a fugit.

Înregistrarea audio de pe casete:

«Moșe "Musa” Peled ³⁹: În operațiunea de cucerire a Galileei, care s-a desfășurat puțin mai târziu, au fost două sate arabe (nu mai știu care era druză ⁴⁰și care arabă), Nahef și Sazur ⁴¹. Pe unul l-am devastat, iar pe celălalt nu l-am atins, nu le-am luat nici măcar un fir de păr de pe cap.

T.K.: Ce vrei să spui prin "devastat” ?

M.P.: Las-o baltă !

T.K.: Să o las baltă ?

M.P.: A fost o perioadă, când Ben Gurion a spus că trebuie să facem totul, pentru ca arabii să fugă din Galileea. Așa că i-am bătut, le-am dat foc și am făcut tot felul de lucruri, pentru a-i face să fugă. Acum, fiecare cu morala sa și fiecare cu interpretările sale. ⁴²»

T.H.: În majoritatea bătăliilor, m-am concentrat pe cucerirea satelor arabe. Întotdeauna a existat un ordin, ce venea de la Ben Gurion: "Scoateți oamenii afară !”. Și asta e; așa că au fugit alungați. Lida ⁴³, Ramble, Tantura…, au fost alungați. Evident, oamenii au acționat. Cineva și-a făcut treaba. Când ajungeam într-un sat, situația se derula într-un mod standard, automat. Autobuzele veneau și îi luau pe oameni.

E.L.: Când ocupam câte un sat, tractoarele veneau și rădeau locul. Le rădeam ! nu mai rămânea nimic din sat ! De ce ? Nu doream ca cineva să se întoarcă ori să lase vreo urmă a locului.

I.P.: Purificarea etnică (e ceea ce s-a întâmplat aici ⁴⁴) e executată exact așa. Nu exista program de amploare. Nu exista nici un ordin important de la Ben Gurion. Trebuie doar să vă asigurați că oamenii înțeleg că, cu cât mai puțini arabi vor fi în ceea ce va deveni un stat evreiesc, cu atât mai bine. Înțelegeți, nu primești vreun manual despre cum să purifici o etnie… Nu există un soi de "ghid al începătorului” pentru vreo purificare etnică sau cum să o pui în practică.

- Dacă poți reuși acest lucru intimidându-i cu câteva zile înainte, prin povești de groază, e bine.

- Dacă nu merge așa și dacă împuști 2-3 dintre ei și pleacă, e foarte bine.

- Și dacă nici așa nu funcționează, întrucât ei se opun, atunci treci la masacru.

Șay Hazkani⁴⁵: E uimitor că Ben Gurion a înțeles atât de devreme că această problemă a ceea ce s-a întâmplat cu cei 750-800 de mii de palestinieni în ‘48 va fi probabil principala problemă ce va preocupa statul Israel de-a lungul tuturor anilor. Dar, la sfârșitul anilor ‘50, el transformă acest proiect într-unul de stat. El zicea: "Vreau să se scrie un studiu ce să dovedească faptul că arabii au plecat de bunăvoie și nu au fost alungați de Forțele de Apărare Israeliene (IDF)”. Am găsit corespondența legată de redactarea studiului ! Unul din istoricii contactați de Ben Gurion, pentru a realiza studiul, a scris: "Dumneata mi-ai cerut să scriu vreun studiu ce să dovedească faptul că palestinienii au plecat de bunăvoie, în urma cererii liderilor lor de a face acest lucru”. Nici măcar nu a existat vreo încercare de a spune: "Am scris acest studiu ce arată X, Y sau Z”. Nu ! Ben Gurion solicita ca istoria să fie (re)scrisă și să se creeze o narațiune pretins certificată, ce să arate că palestinienii au plecat de bunăvoie.

Adam Raz⁴⁶: În 1988 am marcat cea de-a XL-a aniversare a Războiului de Independență. Arhivele IDF-ului urmau să publice documentația istorică din timpul războiului. Oamenii s-au adunat la arhivă și au declarat: "Nu putem publica totul imediat”. Prin urmare, au redactat un document politic, ce detaliază criteriile pentru a stabili ce documente istorice dezvăluim și ce nu. De exemplu, Statul hotărăște că nu dorește să publice materiale ce indică:

• "deportarea arabilor” sau

• "evacuarea comunităților și a locuitorilor” sau

• (și aceasta e preferata mea) "comportament violent față de prizonieri ce încalcă Convențiile de la Geneva ⁴⁷” sau

• "comportamentul violent față de populatia arabă și acte de cruzime: omoruri, crime care nu sunt în conformitate cu condițiile de război, violuri, jafuri și distrugeri materiale ce pot afecta imaginea IDF-ului, prezentând-o ca pe o armată de ocupație lipsită de standarde morale”.

Ce reținem din aceste criterii ? Că statul Israel vrea să protejeze, în orice mod posibil, mitul fondator al statului Israel și anume, că suntem cea mai morală armată și cea mai morală societate din lume. Acesta e ADN-ul poveștii sioniste ! Așadar, ce avem noi, publicul, atunci când mergem la arhive, e doar materialul ce a trecut de acest filtru; adică, doar materialul ce dovedește că nu a existat nici o deportare, nici un transfer de populație, nici o distrugere de sate. Acum, trebuie spus că această poveste e o minciună și, prin urmare, Statul înțelege acest lucru și investeste resurse enorme, pentru a împiedica oamenii, nu din străinătate, ci proprii săi locuitori să cunoască adevărul despre trecutul lui. ⁴⁸

H.C.: În dimineața de după război, femeile și copiii au fost adunați la intrarea din sat, la sud de cimitir, și de acolo au fost alungați înspre Fureidis. Acolo, nu au suficientă hrană, nu se pot întreține și, după 2-3 săptămâni, se ia decizia de a-i deporta înspre est. Problema populației arabe din teritoriile ocupate de forțele evreiești devine acută: "ce facem cu acești oameni ?”. Când vine vorba de Tantura, există o altă problemă: ei dețin informațiile și memoria a ceea ce s-a întâmplat în sat. Există un secret pe care nu vrem să-l cunoaștem, aflat între Tel Aviv și Haifa (adică, în centrul țării). O mie de oameni care îl cunosc, în generația următoare asta înseamnă… sute de mii. E mai bine ca acești oameni să nu fie prin preajmă.

Acest articol e preluat din ziarul Maariv, din 20 iunie 1948: "Erau bătrâni atât de slăbiți încât erau în pragul morții. Un băiat cu picioarele paralizate, un altul cu mâinile tăiate, bolnavi, pe care moartea îi marcase deja. O femeie își purta copilul într-un braț, iar cu cealaltă mână o ținea pe mama ei în vârstă. Aceasta din urmă nu a putut ține pasul, a strigat și și-a implorat fiica să încetinească, dar fiica nu a fost de acord. În cele din urmă, bătrâna s-a prăbușit pe drum și nu s-a mai putut mișca. Fiica și-a smuls părul din cap, și-a rupt rochia de furie și de teama să nu ajungă la timp. Și mai rău decât atât a fost asocierea cu mamele și bunicile evreiești, care s-au chinuit astfel pe drumuri, sub coasa ucigașilor”.

Un evreu aproape că nu putea scăpa de această comparație, cu siguranță nu în 1948, când drumurile europene erau încă pline de refugiați evrei. Dar, jurnalistul e îngrozit de comparație, așa că nu încetează să zică: "Evident, nu există motiv pentru o astfel de comparație, această soartă, pe care și-au provocat-o singuri”. Ba el face comparația, apoi scrie: "nu există motiv pentru o astfel de comparație” ! De ce a folosit-o dacă nu exista vreun motiv pentru aceasta ? Fiindcă a înțeles că, într-o oarecare măsură, a fost loc de comparație.

Atunci când se ia decizia de a-i evacua pe refugiații Tanturei, aflați în Fureidis, dincolo de liniile de frontieră, ea include și desfășurarea acesteia ca pe un eveniment de relații publice (PR). Iar, organizarea unui eveniment de PR înseamnă să inviți jurnaliști israelieni, jurnaliști străini, echipe de filmare (ceea ce era destul de rar, în acele vremuri). De fapt, a fost un eveniment bine produs, menit să fie arătat întregii lumi.

Acesta e Muhtar din Fureidis !

"Reprezentanții Crucii Roșii au luat un copil în brațe, iar fotografii au făcut poze; iar, cu acest gest uman, ne vom reîntâlni în jurnalul de știri al celor de la Metro-Goldwyn-Mayer⁴⁹.”

Titlul de știre marca Movietone News: "Palestina. Patos și violență în Țara Sfântă aflată sub armistițiu”. Telereporter al aceleiași agenții: "Autobuze conduse de Crucea Roșie ce transportă refugiați arabi de pe teritoriul Israelului. Îndreptându-se într-o călătorie prin "țara nimănui”. Sunt, în majoritate, femei și copii. Acesta e un exemplu de transfer de populație în Palestina”.

H.C.: Imaginea ce se conturează e că povestea refugiaților palestinieni nu e, de fapt, atât de groaznică, că există vreun sens al ordinii, o anumita logică. Adică, "noi nu avem nimic de reglat cu Tantura, iar ei nu au nimic de reglat cu noi; vedeți ce bine ne purtăm cu ei !”.

Echipa de filmare a MGM-ului a fost, de asemenea, în Tantura, cu o zi sau două înainte. Imaginile filmate acolo nu au ajuns în montajul final al jurnalului de știri. Însă, am pus mâna pe filmarea originală. În această înregistrare, vedem o punere în scenă a bătăliei de la Tantura. Nu-i vedem nici pe localnicii reali, nici pe soldații (israelieni) asupra cărora se trage. Ceea ce observăm e un sat abandonat și o reconstituire a bătăliei de la Tantura, cu scopul de a o prezenta ca fiind lipsită de cruzime, de incidente neregulamentare etc. Dar, adevărul are puterea lui. Când examinăm imaginile brute, vedem: un sat abandonat de locuitorii săi, distrugeri, butoaie în care s-a tras, rămășițele jafurilor. E foarte ușor să nu te ocupi de astfel de relatări, dar puterea adevărului nu poate fi estompată; iar, atunci când e fierbinte, iese la suprafață ⁵⁰și tot mai mulți oameni încep să-și pună întrebări.

T.K.: Pentru a afla mai multe despre ceea ce s-a întâmplat, am mers la arhiva IDF-ului și am căutat toate documentele ce ar putea face lumină asupra celor întâmplate. Am dat, din greșeală, peste două sau trei documente ce, clar, nu îmi erau sortite pentru a ajunge la ele. Și unul a fost scris de șeful guvernului către BrigadaAlexandroni: "Referitor la Tantura, am fost informat de Ministerul de Afaceri Arabe că soldații noștri care au intrat în Tantura au efectuat multe acte de sabotaj DUPĂ ocupație, fără nici un motiv”. O altă scrisoare, din 9 iunie, de la baza Tantura către comandantul regiunii: "Am verificat, ieri, GROAPA comună a locului de înhumare din Tantura. Am găsit totul în ordine”. Nu eu am folosit sintagma "groapă comună” ! nu eu sunt cel care spune "LOCUL DE ÎNHUMARE din Tantura” și nu sunt eu cel care folosește expresia înfricoșătoare: "totul în ordine” !

Fuad Hassdeya⁵¹: Uite ce sat pastoral ar fi trebuit săfie acesta ⁵²! Ca în Grecia. Și ceea ce a mai rămas din acest sat e o singură casă, unde stăm acum. Totul din jur a fost distrus.

Ceea ce am auzit e că a avut loc vreo crimă în masă la Tantura. Și toate cadavrele ce au mai rămas aici au fost îngropate în gropi comune. Ei au fost înmormântați de oamenii din Fureidis. A fost oribil ! Ce au văzut a fost îngrozitor. Ei au spus: "Am îngropat oameni peste tot. Peste tot !”. Înălțimea a fost puțin deasupra genunchilor. Asta e adâncimea ! Au întins cadavrul pe jos și l-au acoperit.

În 1991, un bărbat din kibuțul Nahșolim a vrut să construiască un club pentru scufundări. Pe măsură ce săpau, scoteau la iveală oase umane.

Echipa de filmare: Unde ?

F.H.: Oase dintr-o groapă comună; aici, în spatele nostru. Când i-am întrebat ce urmează să facă, ei săpau cu un excavator. Chiar aici ! În zona asta, aici, unde stau eu. Sub mine, aici.

În timp ce lucrau, am văzut multe oase, foarte multe oase. L-am întrebat ce sunt cu oasele astea. Ce sunt aceste oase ? Am fost șocat. El a răspuns ca acestea sunt de pe vremea lui Napoleon Bonaparte. Am replicat: "Mă tem că te înșeli. Acestea sunt gropi comune ale acestui sat, din 1948”. Așa că a închis discuția, a mușamalizat totul și a dispărut.

In parcarea de aici e un cimitir. L-au transformat in parcare. O parcare ! sunt morminte acolo, e un intreg cimitir acolo ! Toata lumea stie ca exista un intreg cimitir acolo; nimeni nu a abordat acest lucru. Au nivelat totul si l-au transformat intr-o parcare. Unde e dreptatea ? unde e dreptatea, aici ?! Nu exista justitie. ⁵³

Echipa de filmarea întrebat pe cei 4 evrei bătrâni de la începutul documentarului ce părere aveau despre mărturisirea lui F.H.

Drora: Noi nu știm despre asta, pentru că nu am fost aici. Noi nu am fost aici la început.

Tereza: Ceea ce știam e că acolo exista o groapă comună.

Drora: Dumneata crezi ca a existat vreo groapă comună ?

Tereza: Da.

Drora: Ce-ai văzut ?

Tereza: Noi nu am văzut nimic, dar ei așa au spus.

Echipa de filmare: Soldații brigăzii Alexandroni?

Tereza: Nu, nu ei.

Pinto: Nu, nu au vorbit despre asta cu noi.

Tereza: Unii care au rămas în Fureidis au venit și ne-au arătat.

Drora: Arabi ?

Tereza: Da, da.

Pinto: Că exista morminte aici.

Tereza: Dar, noi…

Drora: … nu am auzit sau văzut și nu știm.

Pinto: Nici noi nu am văzut urme.

Tereza: Da, am venit după aceea.

Drora: Nu a fost nimic. Nu am văzut nimic.

Echipa de filmare: Tanti !

H.H.: Da ?

Echipa de filmare: Îți amintești unde au fost îngropați morții ?

H.H.: În cimitir, dar nu lângă mormintele existente, ci în lateral. În lateral. Când veți merge acolo, veți vedea cimitirul vechi într-un loc, iar mormintele noi în alt loc; nu departe, însă separat. Când intrați pe lângă calea ferată, cimitirul se află pe dreapta. E un cimitir mare.

M.M.: La sud de clădire, în toată această zonă se aflau morminte. De la aceste clădiri înspre sud, până la palmieri, totul e cimitir. Erau trei copaci acolo; la 30 m nord de acei copaci, mai mult sau mai puțin, au săpat o groapă ce era înconjurată de grămezi de pământ.

I.P.: Conform istoriei orale, trebuie să existe două gropi comune în Tantura. Și nu numai conform istoriei orale. Dacă te duci la oamenii din Fureidis, ei îți spun: "Desigur că există două gropi comune; știm unde sunt !”.

Echipa de filmare: Unde sunt acestea ?

I.P.: Sub parcare…

T.K.: E destul de limpede că, cel puțin, o parte semnificativă a cadavrelor sunt îngropate… în pământul de sub parcare.

M-am gândit că dovada concludentă, dovada fără echivoc, ar fi dacă aș sapă și aș găsi groapa comună, în care au fost îngropați oamenii.

Y.B.A.: Îmi vei spune: "Sapă, întrucât e ceva acolo…”. Ce ? Eu spun că nu există; deci, cine va decide ?

I.P.: Dacă am avea capacitatea de a merge să căutăm gropile comune, de a le găsi și de a le excava, Israelul, oficial (adică, guvernul, ministerul de externe, mediul academic principal), ar găsi vreo modalitate de a declara că ceea ce vedem nu e așa.

Y.G.: Nu cred că se suștine, nu există nici un motiv pentru a o face, nu cred că ar gasi ceva acolo și nu cred că merită efortul.

Echipa de filmare: Nu vrei dumneata să o rezolvați o dată pentru totdeauna ?

Y.G.: Nu-mi pasă dacă nu e rezolvată ! [râde] Pentru mine (și cred că și pentru statul Israel)… nu merită ! E un proiect uriaș dacă e posibil (ceea ce mă îndoiesc foarte mult)… și pentru ce ? pentru că vreun idiot a spus-o ?

Ronen Saraf⁵⁴: Avem pe ecran o fotografie aeriană actuală a zonei Tantura. Vom afișa o fotografie aeriană din 1946. Vedem satul de dinainte de război, iar din Tantura nu a mai rămas decât o casă pe plajă și bărcile ce, surprinzător, apar în toate fotografiile de pe țărm. În fotografia din 1946 se poate vedea centrul satului. Vedem drumul principal, intrarea în sat, zona cimitirului. La sud de cimitir, avem această parcelă, înconjurată de cactuși, iar acolo vedem trei copaci. Unu, doi, trei.

Dacă trecem de la fotografia din 1946 la cea din ’49, putem vedea că după război, avem ceea ce se pare a fi vreo tranșee, una deschisă. Lungimea sa e de 35 m, iar lățimea e cuprinsă între 3 și 5 m. Această zonă specifică a fost supusă unei forme de activitate inginerească; hai să o numim "o manipulare a suprafeței”. Pentru a face un astfel de șanț, aveți nevoie de tractor. Nu e vorba că cineva a îndepărtat acest strat de pământ cu vreo sapă.

Vom trece la 1949 și putem vedea limpede că cineva a făcut ceva, foarte concentrat și specific.

Echipa de filmare: Unde se află, astăzi, acest șanț ?

R.S.: Putem vedea că e aici. Iar, aceasta e parcarea de pe plajă și de la muzeu. Aici nu s-a asfaltat nici un drum, nu s-a construit nimic. Putem observa că baza șanțului are 2,6 m, iar secțiunea superioară e de aproximativ 3,5 m. Deci, acesta e un șanț deschis, de aproximativ un metru adâncime.

Echipa de filmare: Acesta e un șanț deschis, ce vezi aici ?

R.S.: Corect. E un șanț deschis. Aveți, mai mult sau mai puțin, locația precisă a unui lucru pe care îl bănuiți, ceva ce poate consolida mărturiile, povestea. Dar, ca să concluzionăm și să zicem: "Hai să săpam acolo și să aflăm.”… Știi ceva ? Probabil că da. Probabil că nu. Însă, am presimțirea că dacă te gândești să sapi și să găsești ceva, cineva ți-a luat-o înainte. Acesta e un șanț săpat ! Dacă îl privești printr-un model redat 3D, atunci vei avea o imagine mai clară. Îl vezi aproape un an mai târziu. Ai înțeles ? E posibil ca cineva să îl fi deschis și să fi curățat deja zona. Nu e o pregătire pentru… e mai degrabă… vreo curățare sau vreo schimbare a zonei.

Echipa de filmare: Manipulare de probe ?

R.S.: Într-un fel, da.

T.K.: Din păcate (și în mod rușinos), actuala generație nu înțelege că atunci când merge în această zonă a Tanturei, de fapt, merge peste gropi comune, în care au fost îngropați foști localnici; și au fost ascunse în așa fel încât generațiile viitoare vor merge acolo, fără să știe pe ce calcă. Bineînțeles, e mult mai lesne să ignori totul, apoi să te duci cu conștiința împăcată. Nu ți-ai murdărit conștiința. Nu ai văzut, nu știi nimic, nu recunoști… Așadar, totul e în regulă. Pur și simplu, eu nu pot !

F.H.: Sunt oameni, aici, cărora nu le pasă. Istoria noastră, așa cum ne e transmisă, e departe de adevăr. E nevoie de o schimbare de gândire, în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat, pentru a recunoaște faptul că a existat o Nakba aici. Punct.

Și dacă există locuri… unde e nevoie de vreun monument pe o groapă comună, trebuie făcut. Deoarece aceasta e istoria, acesta e adevărul ! nu trebuie să ne fie rușine ! Da, a fost un război aici, bine. Dar, sunt oameni, aici, cărora trebuie să le prezentăm respectul nostru.

A.G.: Recunoașterea, doar recunoașterea ! Înainte chiar de a face ceva. Așa cum se obișnuiește, în zilele noastre, în Australia. Evident, aborigenii sunt încă privați, aflați în suferință, respinși, dar Statul, simbolic, prin nenumărate gesturi, recunoaște nedreptatea lor. ⁵⁵Iar, această recunoaștere e un punct de plecare.

Trebuie să o spunem explicit: în 1948, palestinienii au fost supuși unor nedreptăți teribile: jafuri, furturi, deportări și masacre… Acest lucru nici măcar nu… pâlpâie, la orizontul vieții publice din Israel.

Echipa de filmare: Hai să zicem că vin cei din Fureidis și spun: "Vrem să construim un monument în memoria celor dragi nouă”.

Tereza: Nu cred că i-ar lăsa… Întregul kibuț, nu doar eu. Nu le-ar fi permis ! Fiindcă, dacă o cer, înseamnă că e important pentru ei.

Drora: Da, e important.

Tereza: Dacă e important pentru ei, atunci îmi dăunează mie.

Pinto: Nu există nici o Tantura aici… acum ! Nu exista satul Tantura. E istorie ! ⁵⁶

Tereza: Ei pot lua pe oricine e îngropat acolo și îl pot reîngropa la Fureidis.

Drora: Dar, un monument nu e pentru morminte.

Tereza: Monumentul e pentru a nu uita ce s-a întâmplat !

Drora: Da. Asta e ceea ce vor ei.

Tereza: Asta e ceea ce vor ei, iar eu nu vreau. Nu vreau asta !

Drora: Cred că au dreptul să își amintească; ce vrei tu ?

Tereza: Bine, își pot aminti în liniște.

Drora: Așa cum ne-am amintit că am fost în Europa, ei vor să-și amintească că au fost aici.

Pinto: Nu vă ajută, prieteni. Odată ce exista vreun semn, există proprietate.

Drora: Dumnealor întreabă ce credem noi, nu cu ce ne va ajuta. Ce doriți ?

Pinto: Un semn înseamnă proprietate. E vorba despre proprietate – "asta e a mea”. Asta e tot ! nu se va sfârși !

Tereza: Când ei vor spune că s-au împăcat cu ideea, sunt de acord ! Dacă nu vor accepta, atunci nu. Asta e tot !

Echipa de filmare: Să ne împăcăm cu ce ?

Tereza: Că suntem aici.

Drora: Am o opinie diferită și o voi spune. ⁵⁷Am fost la Varșovia anul trecut și peste tot se văd monumente în memoria a ceea ce s-a petrecut acolo. Dacă ei (polonezii) au făcut-o în orașul lor, o putem face și noi.

Monument israelian, scris în ebraică: "În memoria acelora care și-au dat viața în acest loc (Nahșolim) în Războiul de Independență (23 mai 1948)”.

H.A.: Sunt lucruri pe care nu vrei să ți le amintești. Nu-i așa ?

Echipa de filmare: Da.

H.A.: M-am forțat să uit. Da, da. Am fost îngrozitor de traumatizat. Mi-am pierdut cei mai buni prieteni.

Echipa de filmare: Deci, uitarea e un mecanism de autoapărare ?

H.A.: Da și am încercat să nu mă gândesc la asta. Până în ziua de azi !

A.C.: Ascultă, războiul e război. Nu toată lumea poate ști ce e războiul. Iar, eu spun că cine nu a fost acolo nu poate judeca pe nimeni altcineva. Chiar nu pot judeca pe nimeni altcineva !

Echipa de filmare: Mai târziu, nu te-ai întrebat niciodată… "Ce naiba am făcut ?”, "De ce am făcut-o ?”

A.C.: Vă spun adevărul: nu !

Noaptea, uneori mă trezesc brusc, însă treptat… Am decis să nu mă mai gândesc la aceste lucruri. Să nu mă gândesc deloc la ele. Și m-am oprit și asta a fost tot. ⁵⁸