ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Theo Bratosin: Mulți îl cunosc pe Pr. Tănase de la Valea Plopului, la fel de mulți îi cunosc activitatea și la fel de mulți știu că acest om este ca un tată a peste 4000 de copii. Acest om și-a închinat întreaga sa viață unui scop plin de sfințenie, acesta s-a sacrificat, acest om a îmbrățișat transfigurarea prin muncă și determinare doar pentru a salva vieți, a salva viitorul și a oferi o rază de lumină celor abandonați și lipsiți de SPERANȚĂ.
 
Acest preot a smuls din ghearele morții, nefericirii și abandonului, mii de copilași. Acest preot a ghidat, sprijinit și salvat pe acei tineri pe care societatea îi desconsideră. Acest preot a făcut din neoameni, oameni. Acest preot a adus lumină pentru cei născuți în întuneric. Acest om le-a redat respectul de sine celor desconsiderați.

Și da, acest om este obosit, atât fizic cât și psihic, fiindcă el nu are în spate vedete, influenceri, corporații și OMV Petrom. Și da, acest om este obosit fiindcă tot ce a realizat a fost prin sânge, transpirație, palme crăpate și lacrimi. Și tocmai fiindcă este atât de obosit, acest om are voie să greșească si să-i acceptăm exprimările nefericite.

E un biet preot care duce o cruce grea, nu merită înjosit, atacat și umilit. Corect, a avut un limbaj cam prea direct dar haideți să-l iertăm, mii de fete au primit un viitor datorită acestui preot. Haideți să-l iertăm, noi ăștia mulți care-i știm povestea fabuloasă. Să-l ierte cei cărora le-a fost tată.

Cât despre jurnaliștii care au pornit o adevărată cruciadă împotriva acestui om bun, mi-aș dori să-i afle povestea vieții și poate doar așa vor înțelege că acest Părinte a făcut pentru copiii din România, mai mult decât a făcut Statul Român în ultimii 40 de ani. Și dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Pr. Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său.

Parteneriat AZNEWS.RO 
 
A se vedea și: