ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Actorul italian Bud Spencer, protagonistul filmelor din seria ”Piedone”, a murit, luni seară, în reședința lui din Roma, la vârsta de 86 de ani.

A devenit celebru grație filmelor de acțiune cu accente comice din seria ”Piedone”, în care a jucat alături de partenerul său de pe marele ecran Terence Hill.

Cei doi au pus atunci bazele unui parteneriat de mare succes și au lucrat împreună la peste 20 de filme din seria ”Piedone”.

În România, cele mai cunoscute dintre aceste filme sunt  ”Piedone, comisarul fără armă” (1973), ”Comisarul Piedone la Hong-Kong” (1975), ”Doi superpolițiști” (1976), ”I se spunea Buldozerul” (1978), ”Piedone africanul” (1978), ”Par și impar” (1978), ”Un șerif extraterestru” (1979), ”Piedone în Egipt” (1979), ”Toate mi se întâmplă numai mie” (1980), ”Detectiv cu greutate” (1993).