ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Celebra actriță Sophia Loren vine la începutul lunii iunie la Cluj, la cea de-a 15-a ediție TIFF.

Sophia Loren vine pentru prima dată în România, ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), anunță TVR Cluj.

În vârstă de 81 de ani, actrița va primi Premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere a celei de-a 15-a ediții a TIFF, pe 4 iunie, la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Pe 3 iunie, de la 18.30, la Casa de Cultură a Studenților, Sophia Loren va lua parte la o proiecție specială în onoarea ei.

„Este una dintre întâlnirile pe care mi le-am dorit de foarte mulți ani la TIFF și mă bucur că se întâmplă, în sfârșit. Sophia Loren este idolul multor generații, o prezență tonică și șarmantă, cu o popularitate enormă în orice colț al lumii. E o onoare s-o avem la TIFF și o bucurie, sper, pentru clujeni să o întâlnească, la prima ei venire în România. Ea se alătură unui șir de personalități puternice care au fost celebrate în cei 15 ani de TIFF, de la Claudia Cardinale, Annie Girardot, Vanessa Redgrave, la Catherine Deneuve și Geraldine Chaplin”, a declarat Tudor Giurgiu, președintele TIFF, pentru tiff.ro.