ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe regizorul de 26 de ani l-am prins între avioane, în timpul turului european de lansare al noului său film documentar, The Weight of Chains 2. Premiera mondială avusese loc în noiembrie anul trecut, în cadrul festivalului Montecasino din Africa de Sud. Tot atunci a fost lansat oficial în Canada și Mexic, iar premiera europeană a avut în loc în Suedia, la Stockholm.

 

Născut în 1988, la Subotica, în Serbia, Boris Malagurski a emigrat în Canada la vârsta de 16 ani, ocazie cu care a realizat primul său documentar, "The Canada project".
 
În 2009, a regizat documentarul "Kosovo, can you imagine?", pentru care primit premiul Silver Palm al festivalului internațional de film de la Rosarito, Mexic.
În 2010 a lansat "The weight of Chains" (Greutatea lanțurilor). Partea a doua a ajuns deja la Berlin, Viena, Insbruck, Toronto, Praga, Oslo sau Zagreb.
 
Noam Chomsky, Oliver Stone, Carla del Ponte, sau fostul șef al CIA, R.James Woolsey sunt doar câteva nume care apar în The Weight of Chains 2. 

Boris, în noiembrie trecut ai avut lansarea oficială a părții a doua a documentarului "The weight of Chains". Prima parte a avut parte de o recepție pozitivă (8,2 din 10 pe IMDB) din partea specialiștilor. De ce a fost nevoie și de o continuare?

Prima parte s-a concentrat pe dizolvarea Iugoslaviei, care a fost un teren de antrenament pentru viitoarele războaie din Afganistan, Iraq, Libia, etc. Chiar dacă am discutat, în prima parte, despre colonizarea oconomică realizată de Occident în noile republici apărute în Balcani, nu a intrat adânc în problema definirii conceptului economic al vremurilor noastre - neoliberalismul. Fără să analizez neoliberalismul și cum acesta a distrus nu doar Iugoslavia, dar toate țările din Europa de Est, povestea era incompletă. Bineînțeles, am dorit să ofer și o cale de scăpare - prezentând povești de succes din țări care au reușit să spună "NU" neoliberalismului, așa cum sunt Islanda sau Venezuela.

Ți se spune Michael Moore al Serbiei. De ce?

Cel mai vechi ziar din Balcani, "Politika", mi-a dat această poreclă, așa că va trebui să-i întrebați pe ei de ce. Un motiv poate fi acela că filmele mele au adoptat un pic din tehnicile post-producție ale lui Michael Moore. Respect mult realizările acestui regizor câștigător al oscarului și al Palme D'or, dar cred că munca mea este un pic mai dificilă. Totuși, filmele lui Moore se ocupă de subiecte deja populare în Vest, în timp ce scopul meu este să fac probleme mai puțin cunoscute, din colțuri depărtate ale lumii, mai cunoscute pentru publicul din Vest.

Folosesc umorul, ca și Michael Moore, pentru a-mi atinge scopurile și cred că este o rețetă de succes.

Mărturisesc că după ce am văzut "The weight of Chains", m-a încercat o senzație de deja vu. Multe din ce ai spus se aplică și în cazul României, mai ales în partea economică. Ba chiar, în 1990, și noi am avut niște conflicte inter-etnice, despre care acum știm că au fost incitate din afara țării. Totuși, am rezistat împreună. De ce Iugoslavia nu a făcut-o?

Iugoslavia o ducea mult mai bine ca România, în sens economic, în perioada războiului rece. Ceaușescu a privit cu Varșovia era să intre în incapacitate de plată din cauza datoriilor externe și colapsul economic din Polonia l-a convins să evite acest scenariu cu orice preț, motiv pentru care a implementat măsuri de austeritate severe în anii '80. Scopul era ca până în 1990, România să scape de datorii. Nu a mai apucat să trăiască acest moment, pentru că politicile de austeritate erau prea brutale - rezistența la acest gen de politici este familiară și în Europa zilelor noastre. Dar în 1989, Iugoslavia avea companii de stat care exportau produse în Germania de Vest, Italia, Danemarca, SUA și alte țări dezvoltate, ca să nu mai vorbim de țările non-aliniat de pe glob. Pur și simplu, Iugoslavia era un competitor prea mare pe piața liberă și trebuia eliminată. Și singura prin care Iugoslavia putea fi distrusă era din interior.

Apropo de căderea comunismului...ce crezi că s-a petrecut în 1989? Fostul lider român, Nicolae Ceaușescu, a spus în ultimele sale zile, că evenimentele din țară sunt "opera atât a Estului cât și a Vestului". În opinia ta, ca om care ai studiat documentele vremii, cum și de ce a căzut comunismul în Europa de Est?

Cine crede că comunismul a căzut pentru că oamenii și-au dorit capitalismul mai mult decât orice alteva, crede în basme pentru copii. Sigur că oamenii și-au dorit blugi și Big Mac-uri, dar nu asta e miezul problemei. În cursul războiului rece, SUA și NATO au considerat că ideologia comunistă trebuie dată înapoi și nu aveau nicio intenție în a coexista pașnic cu URSS. Războaiele-proxi care au avut loc în lume, cuplate cu propaganda anti-sovietică și izolarea economică au fost uneltele pentru distrugerea comunismului. Totuși, nu am niciun dubiu referitor la faptul că prăbușirea comunismului a fost realizată grație ultimului președinte sovietic, Mihail Gorbaciov. E posibil să fii crezut că SUA vor ajuta economic sovietele dacă își va retrage trupele din Europa de Est și că fostele membre ale Tratatului de la Varșovia nu vor deveni membre NATO.Nu a înțeles ce fel de "ajutor" urma să-i acorde Occidentul, dar au făcut-o oamenii din Europa de Est pe propria piele în timpul perioadei de tranziție. Probabil că Gorbaciov va intra în istorie drept unul dintre cele mai tragice personaje din secolul XX.

Cum a fost primită în Serbia viziunea ta despre implicarea Occidentului în distrugerea Iugoslaviei?

Reacțiile au fost amestecate, dar în majoritate, au fost pozitive. Cel mai mult m-au criticat oameni care nu mi-au văzut filmele sau au văzut fragmente, considerând că o carte poate fi judecată după coperți. Sunt fericit să spun că răspunsul din Occident a fost foarte pozitiv, ceea ce m-a făcut să concluzionez că oamenii din Vest simt că ceva nu e în regulă cu conduita externă a guvernelor lor și e vremea ca lucrurile să se schimbe în bine.

Te-am întrebat de reacțiile din țara ta pentru că aici, în România, mass-media este gata să te facă "agent rus" dacă pui la îndoială bunele intenții ale Occidentului. Îți spun că nimeni nu ar finanța un film ca al tău în România. Aici, Rusia este asociată cu crimele din al doilea război mondial, aducerea comunismului, teroare și dacă ți se pune eticheta de om favorabil Moscovei, ești discreditat. Pe de altă parte, Serbia a fost mereu un aliat al Rusiei. Așa că te întreb direct: în ce direcție trebuie mers?Spre Vest, Rusia sau o a treia cale? Și te rog să argumentezi.

Este un film românesc excepțional, "California Dreaming", pe care l-aș recomanda spre vizionare tuturor românilor care cred că Occidentului îi pasă de România. Recent, am fost în Norvegia și am aflat că norvegienii sunt terifiați de faptul că Rusia îi va ataca. Ei chiar cred că Rusia este o amenințare pentru Norvegia, care n-a avut niciodată probleme majore cu Moscova. Așa funcționează propaganda. Nu contează dacă amenințarea e reală - cei care vor să te controleze mizează pe fricile tale pentru a obține ce doresc. România are o istorie întreagă cu implicarea Rusiei, așa că e un teren fertil pentru un război de propagandă. Vestul exploatează temerile firești ale românilor de a fi ocupați de ruși, pentru ca Occidentul să poată controla România. Simplu. Washington-ul și Bruxelles-ul încearcă aceeași tactică în Serbia, dar aici nu prea funcționează. Sârbii știu ce le-a făcut Vestul în 1990 și nu cred că atunci când tot ei le spun că Rusia este un "imperiu al răului". Ca să nu mai spunem că Rusia, mai mereu, a apărat interesele Serbiei sau cel puțin nu le-a atacat. Cred că drumul pe care trebuie să mergem toți este acela care pune capăt neoliberalismului, cel care protejează economiile locale și creează protecție socială, așa cum, de exemplu, a reușit cu succes președintele Grimsson în Islanda. Dacă există o putere care susține acest drum, cred că trebuie să fim de bună credință.

S-a vorbit mult despre naționalism, mai mult în termeni negativi, fiind asociat direct cu xenofobia. Totuși, există și un naționalism firesc, sănătos, bazat pe iubirea semenilor, fără a-i urî pe ceilalți. Am simțit acest spirit și în filmele tale. Mă înșel? În ultimii 25 de ani, noi românii am fost criticați aspru de către ONG-uri occidentale, de Departamentul de Stat al SUA pentru naționalismul nostru, dar aici, toate minoritățile au școli, ziare, religie în limbă proprie. Ce nu e în regulă cu naționalismul?

Nu consider că filmul e naționalist, pentru că e făcut în interesul tuturor națiunilor, nu doar a celei de care aparțin. Popoarele din fosta Iugoslavie au trăit împreună, sub același acoperiș, timp de decade și au împărțit același pământ timp de secole. Deși au avut religii diferite, Iugoslavia a funcționat relativ bine. Ne-am războit unii cu alții doar atunci când puteri străine ne-au impus conflicte, așa cum s-a întâmplat în Al doilea război mondial sau în anii '90.  Nu e nimic în neregulă cu a-ți iubi poporul și un patriotism sănătos înseamnă a-i respecta pe toți cei din jurul tău, chiar dacă sunt diferiți. Manifestarea patriotismului în alte țări decât Statele Unite este un lucru foarte periculos pentru interesele americane, deoarece atunci e probabil ca acea țară să acționeze în propriul interes, ignorând interesul SUA. Atâta vreme cât ai o mic gând despre dezvoltarea propriei țări, nu contează cât de tolerant ești, niciodată nu va fi suficient pentru Occident. Autorul american Michael Parenti notează că SUA caută două feluri de țări în lume: sateliți și potențiali dușmani. Dacă-ți iubești țara, ești deja un potențial inamic pentru SUA.

Deci, putem spune că viziunea liberală asupra lumii a eșuat. Comunismul s-a dovedit a fi o utopie criminală. Ce ar trebui să facă țările din Balcani? Ce model să implementeze țări ca România, Serbia, Bulgaria, Grecia? 

Stai, comunismul nu a fost criminal peste tot. Dacă privim războiul din Vietnam, America, stat capitalist, a omorât mai mulți oameni decât comuniștii. Avem încă state comuniste, precum Cuba, care nu sunt criminale deloc și care se îngrijesc de societate mai mult decât o face capitalismul de tip predator. Deci, e o chestiune ce trebuie discutat.Pentru țările noastre, cred că cea mai bună soluție este un compromis între capitalism și socialism, exact ceea ce s-a implementat în Occident după al doilea război. În esență, țările bogate de azi ne spun să facem exact pe dos decât au făcut ele pe vremea când erau în curs de dezvoltare și deveneau bogate și mulți dintre noi chiar cred ce li se spune. Scopul nu este, desigur, pentru ca toată lumea să fie bogată, ci ca o țară să aibă o suficientă avuție pentru a dispune de un standard decent de viață pentru cetățenii săi.
 
Oamenii sunt fericiți dacă au timp să facă lucrurile pe care doresc să le facă, dacă au carieră de succes, dacă se înțeleg bine în familie, dacă au șansa unei educații decente, dacă au dreptul la un sistem medical bun și dacă au libertatea de a practica orice religie doresc. Dacă o țară reușește să facă asta pentru cetățenii săi, se poate considera  de succes. De cealaltă parte, neoliberalismul ar vrea să ne facă să credem că depinde de tine, de individ, să te îmbogățești, să obții aceste lucruri dacă chiar le dorești. Elitele promovează individualismul, când de fapt, ei sunt foarte bine inter-conectați și au grijă să-și protejeze interesele unul altuia. Corporațiile insistă că guvernele nu ar trebui să-i ajute pe săraci, dar când intră în faliment, atunci guvernele trebuie să le salveze pentru că sunt "prea mari pentru a cădea". Sistemele în care trăim trebuie să se schimbe.  

Ce crezi despre evenimentele din ultima vreme care au marcat opinia publică internațională? Mă refer la Charlie Hebdo, la ascensiunea ISIS și execuțiile sale în stil hollywoodian...

Cazul Charlie Hebdo a fost o mare tragedie, dar ipocrizia Occidentului a fost evidentă atunci când aproape nimeni nu a observat mai marele masacru din Nigeria, ce a avut loc doar câteva zile mai târziu. Teroarea pe care a simțit-o Parisul atunci, a fost doar o mică bucațică din ceea ce au simțit oamenii din Libia, atunci când politica externă a Franeți a decis să dezlănțuie prăpădul asupra țării în 2011. Atacurile islamiste au fost încurajate la Tripoli, dar nu au fost binevenite la Paris. Când membrii ISIS au luptat împotriva lui Bashar Al Assad în Siria, erau considerați de către presa franceză drept "luptători pentru libertate". Dar acum, când folosesc tehnici de la Hollywood pentru a arăta lumii ce sunt cu-adevărat, Vestul este dezgustat. În esență, ISIS este un proiect saudit, realizat cu binecuvântarea SUA, pentru că au nevoie de un inamic împotriva căruia să se unească.