Poetul Tudor Arghezi s-a născut pe 21 mai 1880, numele său adevărat fiind Ion N. Theodorescu. La 19 ani a intrat la Mânăstirea Cernica, dar nu a rezistat acolo decât patru ani dându-și seama că viața de călugăr nu este pentru el. A fost puternic atras de activitatea politică care i-a adus foarte multe probleme. Totuși, a reușit să se strecoare și să scape de răzbunarea diverselor regimuri aflate la putere în România, mai ales de regimul comunist.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de Partidul Național Liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei pentru a obține Transilvania de la Austro-Ungaria. A fost un susținător al unirii Basarabiei cu Vechiul Regat și a detestat alianța cu Rusia Imperială. În perioada 1918-1919 a fost închis un an, împreună cu 11 ziariști și scriitori, între care și Ioan Slavici, la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, pentru că a colaborat cu autoritățile germane de ocupație.

În 1943, sub genericul „Bilete de papagal" din ziarul „Informația zilei" a publicat pamflete la adresa regimului Antonescu, pentru care a fost cercetat de poliție. La 30 septembrie, a apărut pamfletul „Baroane", în care l-a atacat pe ambasadorul german von Kilinger. Ziarul a fost imediat confiscat, iar scriitorul închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. A fost eliberat un an mai târziu, după lovitura de stat de la 23 august 1944.

În perioada 1952 - 1967 poetul a fost reabilitat treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora. În 1967, poetul a murit fiind înmormântat alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din strada Mărțișor, cu funeralii naționale.