ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În noaptea de 20 spre 21 august, trupele a cinci state socialiste semnatare ale Pactului de la Varșovia au invadat Republica Socialistă Cehoslovacă, pentru a-l depune din fruntea țării pe Alexander Dubcek, liderul Partidului Comunist din această țară, vinovat, în viziunea Uniunii Sovietice, de „deviaționism” de la calea acceptată de Moscova.

Între măsurile luate de Dubcek se numărau liberalizarea parțială a dreptului la liberă exprimare, la călătorie, precum și descentralizarea țării. Moscova nu a agreat aceste măsuri, temându-se că alte țări din Est ar putea să-i urmeze exemplul,astfel că după ce negocierile cu Partidul Comunist Cehoslovac au eșuat, a trimis aproape un sfert de milion de soldați pentru a ocupa țara și a-l aresta pe Dubcek. România și Albania nu au luat parte la invazie, în timp ce Germania de Est - care era pregătită să o facă - a primit ordinul de neparticipare din partea Moscovei, cu doar câteva ore înainte atac.

A doua zi, la București, liderul român Nicolae Ceaușescu a ținut un discurs care a intrat în istorie, fiind unul dintre evenimentele majore ale perioadei postbelice. În discursul său, Ceaușescu a condamnat fără echivoc intervenția țărilor socialiste, fiind aplaudat la scenă deschisă de către oamenii strânși în actuala Piață a Revoluției. În 21 decembrie 1989 a crezut că va putea coaliza la fel poporul împotriva intervenției URSS în România căruia îi era clară potrivit datelor pe care le deținea, dar trădătorii erau deja prea mulți și oamenii prea obidiți. Rușii au câștigat.
 
Despre acel moment din 21 august 1968, unul dintre marii istorici români ai ultimului secol, academicianul Florin Constantiniu scria:

„Abia întors din Cehoslovacia, unde făcuse o vizită oficială (15-17 august), N.Ceaușescu avea să afle despre invadarea Cehoslovaciei de către URSS și sateliții ei în noapte de 20-21 august. „Acu-i rândul meu”, ar fi spus, potrivit lui Ion Pacepa, liderul român.

În virtutea principiului neamestecului în trebuirle interne, el fusese în dezacord cu „sfaturile”, amenințările și presiunile Pactului de la Varșovia asupra echipei Dubcek și, potrivit unor surse, ar fi trimis, în timpul discuțiilor de la Cierna-nad-Tisou dintre cehoslovaci și sovietici, o scrisoare dură lui Brejnev, cerându-i să înceteze imixtiunea brutală în treburile interne ale Cehoslovaciei.

La aflarea veștii că URSS și sateliții ei au invadat Cehoslovacia, reacția lui Ceaușescu a fost spontană și promptă: a condamnat-o în termeni energici într-o cuvântare din balconul CC al PCR, în fața unei mulțimi pe cât de solidară cu el pe atât de hotărâtă de a apăra țara dacă tancurile sovietice ar fi trecut frontierele românești. A fost „his finest hour”(ceasul lui cel mai minunat)”( O istorie sinceră a Poporului Român, ediția a IV-a, 2008, pagina 500).

Reacția lui Ceaușescu a creat senzație în întreaga lume și furie la Moscova, care a început să mute demonstrativ trupe în jurul granițelor României. Scrie Florin Constantiniu:

„La 28 august Dean Rusk și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu mișcările de trupe sovietice la frontierele României și cu „alte fapte”, care făceau ca la Washington să se creadă că o invazie sovietică în România era iminentă. Din partea președintelui Johnson, Dean Rusk a spus: „În numele întregii umanități, vă rugăm să nu faceți asta, urmările sunt greu de prevăzut”. 

Într-o cuvântare rostită la San Antonio (Texas), în seara zilei de 30 august, președintele SUA, Lyndon B.Johnson, referindu-se la zvonurile că o invazie de tipul celei din Cehoslovacia „s-ar putea repeta, în zilele ce urmează, în altă parte a Europei Răsăritene”, a cerut ferm ca „nimeni să nu dezlănțuie câinii războiului”. Avertismentele au avut efect: la 31 august, Dobrînin a comunciat lui Dean Rusk că informațiile despre intenția URSS de a invada România nu aveau niciun temei.
 
Atât timp cât toate documentele sovietice nu sunt accesibile cercetătorilor români, este imposibil de știut cu certitudine care au fost planurile sovietice față de România în timpul crizei cehoslovace: dorința de invazie, descurajată de hotărârea lui Ceaușescu de a rezista (la 30 august, ambasadorul RFG la NATO anunțase că armata română va opune rezistență în cazul unei invazii), război al nervilor sau falsă alarmă?”( O istorie sinceră a Poporului Român, ediția a IV-a, 2008, pagina 501).
 
Iată discursul istoric al lui Nicolae Ceaușescu, din 21 august 1968, de la București, transcris de Marius Mioc:
 
1:08 Nicolae Ceaușescu: Dragi tovarăși. Plenara Comitetului Central al Partidului, Consiliul de Stat, Guvernul, reprezentanții conducerilor organizațiilor obștești, sindicate, tineret, femei, uniunile de creatori, au hotărît în unanimitate să-și exprime deplina solidaritate cu poporul cehoslovac, cu partidul comunist cehoslovac (aplauze, urale)! (… – comentariu din studio)
 
02:26 Nicolae Ceaușescu: Dragi tovarăși, Cetățeni ai Țării Românești: Pătrunderea trupelor celor 5 țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! Este de neconceput în lumea de astăzi, cînd popoarele se ridică la luptă pentru a-și apăra independența națională, pentru egalitate în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea și independența unui alt stat (aplauze).
 
Nu există nici o justificare și nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite, pentru o clipă, numai ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist (aplauze). Delegația noastră de partid și de stat care a vizitat săptămîna trecută Cehoslovacia s-a convins că poporul cehoslovac, că partidul comunist cehoslovac, clasa muncitoare cehoslovacă, bătrîni, femei, tineri, în unanimitate sprijină conducerea partidului și statului pentru a asigura triumful socialismului în Cehoslovacia (aplauze).
 
Problema alegerii căilor de construcție socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător a felului în care trebuie construit socialismul! Este treaba fiecărui popor, și noi considerăm că pentru a așeza relațiile dinttre țările socialiste, între partidele comuniste, pe baze cu adevărat marxist-leniniste, trebuie odată pentru totdeauna să se pună capăt amestecului în treburile altor state, altor partide! (aplauze) (… – comentariu din studio)

06:04 Nicolae Ceaușescu: Noi sîntem hotărîți să acționăm cu toată forța, cu toată răspunderea noastră, pentru a contribui la găsirea căilor pentru rezolvarea cît mai iute a acestei situații create prin pătrunderea trupelor străine în Cehoslovacia, pentru ca poporul cehoslovac să poată să-și desfășoare activitatea în liniște. Sîntem ferm hotărîți să acționăm pentru ca împreună cu celelalte țări socialiste, cu celelalte partide comuniste și muncitorești, să contribuim la eliminarea divergențelor, la întărirea unității țărilor socialiste, a partidelor comuniste, pentru că sîntem convinși că numai așa servim interesele poporului, interesele socialismului în întreaga lume! (aplauze)

VIDEO TVR: