Guvernul de la Budapesta ar fi înființat un departament special, denumit Trianon 100, care a început deja să contracareze acțiunile preconizate de România pentru aniversarea, în anul 2018, a 100 de ani de la Marea Unire.

Acest avertisment sever a fost lansat, miercuri, la București, de Academia Română, într-o conferință denumită „Războiul informațional, sub lupă”, anunță România Liberă.

Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității din Cluj-Napoca, a anunțat că noul departament creat de Executivul de la Budapesta ar urma să aibă activitate maximă la momentul în care Ungaria va comemora 100 de ani de la semnarea Tratatul de la Trianon, adică în anul 2020. Până atunci, departamentul Trianon 100 a inițiat o campanie care să submineze acțiunile României de aniversare, în anul 2018, a Marii Uniri.

„În limba maghiară și în limbi de circulație internațională, nu și în limba română, se distribuie informații care pregătesc opinia publică pentru ceea ce va urma. Opinia publică anglofonă și hispanofonă va afla că istoria românilor este istorie recentă, că românii fac parte dintre popoarele fără istorie, că termenul de valah nu este sinonim cu cel de român - idee prezentă de altfel și în Serbia, că Ardealul nu este România - pentru că face parte din România de mai puțin de 100 de ani și are legături istorice cu Ungaria decât cu România, că ungurii sunt civilizatorii bazinului carpatic. Pe Iancu de Hunedoara l-ar fi chemat de fapt Ioan de Hunedoara pentru că de fapt îl chema Ianoș, iar transilvănenii n-ar fi dorit Unirea iar aceasta s-ar fi făcut peste capul lor" - acestea sunt unele dintre ideile puse deja în circulație de propaganda ungară.

Acad. Ioan Aurel Pop a precizat că, spre deosebire de Departamentul Centenar, înființat de Guvernul României, Departamentul Trianon 100 are un buget aprobat, iar din acest Departament cu sediul la Budapesta „fac parte și cetățeni români".