Săptămâna trecută, o știre făcea turul redacțiilor din presa românească. O lege despre interzicerea explicită a legionarismului și a „naționalismului extrem”, precum și dezbaterea din Comisii au readus pe tapet problema mișcării care a captat o mare parte a elitei interbelice din România.

ActiveNews a discutat cu teologul Radu Preda, președintele executiv al Institutului pentru Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) despre implicațiile adoptării unei asemenea legi.

[P] O istorie sincera a poporului român - comanda online

Domnule Radu Preda, în calitate de președinte executiv al IICCMER, cum vedeți proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 31/2002, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, prin menționarea explicită a legionarismului?

Prima mea impresie: este un text mai curând ideologic, decât juridic propriu-zis. Legea nu ține cont de rigorile constituționale. Concret, proiectul de lege instituie o categorie specială de persoane vinovate care n-au fost condamnate, n-au fost trecute printr-un proces. Apartenența la mișcarea legionară, care a cunoscut grade diferite de identificare și respectiv responsabilitate, ca și în cazul membrilor altor formațiuni de ieri sau de azi, nu determină automat vinovăția unei persoane. În esență, această dispoziție incriminează prin generalizare un întreg segment de populație pentru fapte comise de o mână de persoane. Or, răspunderea penală este individuală, nu colectivă. Trebuie urmărit fiecare autor, fiecare persoană în parte: când și cât a aderat la respectivele principii, dacă s-a dezis la un moment dat, dacă a salutat crima sau chiar a încurajat-o etc. Sunt multe aspecte de luat în calcul. Pe scurt, nu putem fi extremiști în raport cu extremele!

Istoricii au viziuni diferite asupra legionarismului. Există istorici occidentali care consideră legionarismul mai degrabă un ordin religios decât o mișcare politică, alții o consideră un partid politic. Există numeroase teorii care circulă în spațiul academic. Poate un Parlament să legifereze o teorie istorică sau alta?
Principial, Parlamentul nu poate legifera asupra istoriei. De altfel, în afară de interzicerea simbolică a Partidului Comunist Român, în primele luni după decembrie 1989, noi nu am putut să condamnăm comunismul altfel decât retoric. Iată, nu avem o lege a lustrației. Nici măcar pe securiști, instrumente active, cunoscute și recunoscute, ale regimului dictatorial, nu am putut să-i împiedicăm să activeze în viața publică postcomunistă. Culmea neputinței: ei sunt pensionari în continuare, plătiți consistent din banii statului român actual care se declară democratic. A condamna pe unii și a aplica amnistia altora ar reprezenta un tratament inegal în raport cu două extreme. De unde și problema, enunțată deja, a neconstituționalității.

Din punctul de vedere al Institutului, cum ar fi afectată activitatea în acest areal al crimelor comunismului în cazul adoptării acestei legi?
Ar fi o problemă a surselor. O bună parte a literaturii memorialistice provine de la autori care au avut simpatii legionare sau mai mult decât atât. Importanți martori ai crimelor comunismului ar fi, peste noapte, decredibilizați nu în funcție de ceea ce au trăit după 1945, ci în funcție de perioada anterioară. Am opera, în esență, cu mijloace strict comuniste.

Mai este legionarismul un pericol azi? Ce mai este legionarismul în societatea românească?
Trebuie spus că legionarismul rămâne un capitol dramatic al istoriei noastre. El trebuie citit strict în contextul în care s-a născut, a crescut, a otrăvit spațiul public și a fost supus represaliilor din partea a nu mai puțin de trei regimuri, de la Carol II la comuniști. În plus, a te declara azi legionar este la fel de caraghios ca și cum ai spune că ești un centurion din plină epocă romană. Legionarismul mai subzistă azi doar prin niște personaje suspecte care oscilează între idealismul inadecvării, prostia genuină și oportunismul de nișă, tapând de bani pe puținii bătrâni nostalgici încă în viață.
Pe de altă parte, să fim clari: Mișcarea Legionară a avut o latură criminală. Trebuie însă stabilit dacă era parte a doctrinei fondatoare sau a fost opera unor indivizi în anumite momente. Nu am citit toată doctrina legionară. Nu mă pot pronunța. Dacă scrie undeva negru pe alb "Cine nu e cu mine, trebuie omorât”, atunci cred că nu mai e nimic de discutat. În fine, este momentul să dezbatem seren chestiunea, învățând de la eșecul unei mișcări care a polarizat mereu opiniile.

Ar trebui ca Biserica Ortodoxă, dar și Biserica Greco-Catolică să participe la această dezbatere?
Da, absolut! Ar fi necesară o clarificare în acest sens. Mă întreb dacă, așa cum scria Dan Chiachir, Codreanu nu avea cumva în minte un model catolic? El visa mai curând la falangele spaniole, la înregimentări manifeste ale credinței. Era o mitologie în geneză permanentă. Când văd imaginile epocii, cu preoții care mărșăluiesc în fruntea manifestanților folosind salutul nazist, mi se face scârbă efectiv. Pot să înțeleg că, în contextul vremii. credeau că o să purifice țara, că o să o scape de o clasă politică la fel de coruptă ca și cea de azi, să ne înțelegem, dar nu pot să-i justific.

Legat de Biserică, cei care protestează susțin că se urmărește intimidarea Bisericii majoritare. Cum vi se pare această aserțiune?
La origine, legea a urmărit să dea o legitimare moral-ideologică unei persoane ce urma să candideze la președinția României (Crin Antonescu, inițiatorul legii –n.r.) la momentul respectiv. Trebuie să ținem cont de circumstanțele în care a fost concepută. Nu trebuie să cădem în extrema unor afirmații de că România este un sat fără câini. Avem suficiente legi, avem instrumente, chiar instituții plătite de la bugetul de stat care monitorizează "alunecările” spre comportamentul extremist. Nu avem a ne teme. Din acest punct de vedere, România chiar este un stat de drept. Revenind la martirii din închisorile comuniste, Biserica însăși a amânat prea mult o dezbatere onestă în acest sens. Prelații noștri, cu câteva notabile excepții, nu-și asumă agenda reală a enoriașilor. Pe de altă parte, omenește vorbind, ei au o problemă: cum să-i canonizezi pe cei care au devenit martiri în timpul comunismului, când tu însuți ai făcut carieră pe vremea aceea?

Cum vedeți faptul că în alte țări foste comuniste, de exemplu Lituania, foști colaboratori ai nazismului, chiar veterani ale trupelor Waffen SS fac parade anuale, în aplauzele cetățenilor?
Așa ceva este de nepermis, este o provocare. Vorbind de Lituania, nu poți să ignori răul pe care l-au făcut nemții și să arunci totul în spatele rușilor. La ei totul se pune pe seama ocupației sovietice, ei n-au nicio vină. Au avut și ei colaboratorii și colaboraționiștii lor. Nu e totul alb sau negru.

Dacă se interzice legionarismul, ar trebui măcar interzise simbolurile comuniste, dacă ideologia în sine nu poate fi interzisă?
Eu nu sunt pentru interziceri, nici de o parte, nici de cealaltă. Nicio interdicție nu a asanat vreodată moral vreo societate. Există tricouri cu secera și ciocanul? Bine. Îl porți pe Che Guevara? E dreptul tău, dar ar trebui să existe și dreptul de a te întreba dacă îți asumi mesajul lor. Ești de acord cu cele 100 de milioane de victime făcute de comunism? Până la urmă trebuie să îți asumi ce porți.