După 1990, în mediile jurnalistice și literare și-a făcut apariția un curent care și-a propus să „demaște” minciunile pe care propaganda ceaușistă le-ar fi diseminat în societate despre istoria românilor.  Din păcate, pe lângă necesara curățare de exagerările regimului comunist, curentul „demitizator” a lovit și în istoria reală, lucru observat de academicianul Ioan Aurel Pop sau regretatul Florin Constantiniu, printre alții. În prima linie a curentului „demitizator” se află fostul profesor al Universității București, Lucian Boia și fostul diplomat Neagu Djuvara.

Istoricul Alex Mihai Stoenescu, laureat al Premiului Academiei pentru Patimile Sfântului Tommaso D'Aquino și unul dintre istoricii profesioniști acreditați ca atare de către Academia Română, afirmă că lucrările lui Boia și Djuvara „nu sunt cărți de istorie”. Stoenescu susține că Djuvara și Boia se încadrează în „curentul politic de propagandă negativistă și antinaționalistă care vrea să schimbe percepția despre identitatea națională românească („depășită”, „marginală”, „provincială”, „ficționară”, „mitologică”), pe care autorii nu și-o asumă, în favoarea unei identități europene generale în care elementele identitare românești să dispară". 

„Nu sunt cărți de istorie. Conțin multe falsuri istorice, manevrate pentru a specula incultura. Sunt opinii libere, eventual eseuri pe subiecte de istorie. Ele se încadrează unui curent politic de propagandă negativistă și antinaționalistă care vrea să schimbe percepția despre identitatea națională românească („depășită”, „marginală”, „provincială”, „ficționară”, „mitologică”), pe care autorii nu și-o asumă, în favoarea unei identități europene generale în care elementele identitare românești să dispară și România să fie un grup de regiuni culturale diferite, aparținând de fapt altor spații: Transilvania, Ungariei și Occidentului; Moldova Ortodoxiei răsăritene, Muntenia balcanismului, poporul  român  devenind  doar  o  limbă  locală,  ca accident  istoric", susține autorul best-seller-ului Armata, Mareșalul și Evreii.

Stoenescu explică faptul că lucrările celor doi autori, favoriți ai cercurilor GDS precum și ai unor publicații precum Hotnews, Digi sau Dilema, sunt „acumulări de falsuri istorice”, exemplificând în acest sens cu o afirmație a lui Lucian Boia.

„Repet, cărțile lui Boia și Djuvara sunt acumulări de falsuri istorice pe care cititorul neavizat nu le observă, ceea ce se speculează fiind incultura lui domenială.  Iau un singur exemplu, la întâmplare. Lucian Boia afirmă senin: „Nicăieri în Europa, până în jurul anului 1800, nu s-au decupat granițele, nici măcar ca proiect ideal, potrivit etniei și limbii vorbite”(Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, Ed. Humanitas, București, 1997, p.146 - n.n.). Complet fals !

Iată, de exemplu, situația delimitării frontierei pe râul Eider între națiunea medievală saxonă (germanici) și cea daneză (scandinavi) prin tratatul lui Carol cel Mare din 811, în conformitate cu „practica și obiceiurile lor” (secundum ritum ac morem suum sacramentis pax confirmatur), așa cum a confirmat în 1076 Adam de Bremen în opera sa Gesta Hammaburgensis ecclesiae pontificum. Aplicarea criteriilor etnice de separație a popoarelor europene la formarea „identității europene” în timpul lui Carol cel Mare este o realitate acceptată de Istoriografia occidentală: „Este de asemenea fascinant că expansiunea imperiului lui Carol cel Mare a atins, cu excepția danezilor, frontierele nordice și estice ale popoarelor germanice din Vestul Europei din zilele sale. Diferitele relații politice cu cei aflați dincolo de regiunile lingvistice romanice și germanice – bretonii, slavii nordici și estici, avarii, sarazinii și grecii – au fost de așa natură încât aceia să rămână în afara frontierelor imperiului franc”(Rosamond McKitterrick, Charlemagne. The Formation of a European Identity, Ed. Cambridge University Press, Cambridge UK/New York, 2008, p. 136). Granița de astăzi între Germania și Danemarca este aceeași, iar danezii sunt considerați scandinavi.

La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!” Profesorul Matei Cazacu l-a făcut praf într-o carte specială, pe care istoricii o citesc râzând, bătrânul, care își speculează senectutea ca și cum ar reprezenta o autoritate culturală, fiind pur și simplu ilar”, a adăugat istoricul Alex Mihai Stoenescu.