ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vineri, 30 iunie 2017, membrii Academiei Române s-au întâlnit în Adunare Generală pentru alegerea de noi membri corespondenți, membri de onoare din țară și străinătate și membri post-mortem.

Astfel, în rândul membrilor post-mortem, au fost aleși și trei foști deținuți politici de pe vremea regimului comunist: este vorba despre părintele Nicolae Steinhardt( monahul de la Rohia) -  Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, despre Anton Golopenția - Secția de științe economice, juridice și sociologie și Ion Jovin - Secția de Științe Medicale. 

De asemenea, a mai fost ales și Teodor Saidel - Secția de științe agricole și silvice.

Nicolae Aurelian Steinhardt (foto stânga) a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov, de origine evreiască, convertindu-se ulterior la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, când și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii, și a fost doctor în drept constituțional. A fost condamnat de regimul comunist la 13 ani de muncă silnică, fiind eliberat în 1964. Mai multe despre viața părintelui Nicolae Steinhardt puteți citi aici.

Anton Golopenția (foto centru), cunoscut ca fondatorul școlii românești de geopolitică și geoistorie, licențiat în Drept (1930) și în Filosofie (1933) la Facultatea de Drept și Filosofie din București, doctor al Universității din Leipzig (1936), este unul dintre colaboratorii direcți ai profesorului Dimitrie Gusti, elaborând studii de sociologie și filosofie. Îndeplinește funcții în cadrul Institutului Social (condus de către profesorul Dimitrie Gusti), în cadrul Institutului Central de Statistică, Oficiului de Studii și Fundația Pentru Cultura Poporului. În 1946, este prezent la Conferința de pace de la Paris, făcând parte din delegația română. Este arestat din motive politice pe 16 ianuarie 1950 (dosarul Lucrețiu Pătrășcanu). Moare la 9 septembrie 1951 în închisoarea Văcărești.

Ion Jovin (foto dreapta) (n. 8 ianuarie 1899, Felnac, județul Arad - d. 3 august 1994), medic, întemeietorul oncologiei și radioterapiei românești, profesor al Facultății de Medicină din București, președinte al Societății Române de Radiologie. A luat parte la dezbaterile cu privire la Marea Unire și a participat ca delegat la adunarea de la Alba Iulia. A fost arestat în 1948, sub acuzația că a fost medicul lui Iuliu Maniu. Acesta din urmă a fost arestat în 1947 în timp ce se găsea la sanatoriul dr. Jovin din București.

A murit la vârsta de 95 de ani, în 3 august 1994.