Copilăria

S-a născut la Blaj, la 4 decembrie 1907, într-o familie de preoți. După mamă (Maria), era nepotul vestitului orator Ioan Coltor, canonic arhidiecezan. Tatăl său, preotul Vasile Suciu, a fost prefectul Tipografiei și Librăriei Seminarului Teologic. Episcopul a fost al patrulea din cei nouă copii, cinci băieți și patru fete.

Ca elev, a dovedit o deosebită înclinație spre științele naturii, botanică și zoologie, colindând văile și dealurile după plante rare și insecte. Într-o perioadă creștea chiar pui de șerpi, stârnind curiozitatea tuturor. Vacanțele și le petrecea toate în excursii, cu sacul în spinare și cu bâta în mână, savurând frumusețile naturii.

Hirotonit preot la Roma

După absolvirea liceului a fost trimis la studii Teologice la Roma și primit în colegiul grec „Sfântul Atanasie”. Cu ocazia promovării doctoratului în Teologie, celebrul dominican Reginald Garrigou Lagrange l-a felicitat pe Ioan Suciu și i-a pus în deget inelul universității, lucru foarte rar și un semn de deosebită apreciere.

După șase ani de studii la Institutul „Angelicum” a fost hirotonit preot, la Roma, la 29 noiembrie 1931. A fost hirotonit Episcop la Oradea pe 22 iulie 1940, rămânând în teritoriul cedat Ungariei împreună cu alți doi ierarhi greco-catolici: Alexandru Rusu și Iuliu Hossu.

În toamna anului 1944 a fost aproape de a fi executat de către armata maghiară în retragere (Cristian Vasile – „Episcopul Ioan Suciu”, în revista „Memoria”).

Preocupat din primele clipe ale preoției de tineret

Episcopul Ioan Suciu a fost preocupat încă de la început de problema tineretului și a căilor pe care acesta mergea. Pentru a-i feri de capcana curentelor ateiste și a-i educa în spirit creștin, tânărul preot a înființat revista „Marianistul”, destinată exclusiv copiilor. Revista a avut un puternic răsunet și a fost răspândită în toate școlile din Ardeal.

Pr. Suciu nu se mulțumește cu acest succes și scoate, câțiva ani mai târziu, revista „Tinerimea Nouă”, care se adresa unui cerc mai larg de adulți, inclusiv studențimii. Așa a început Apostolatul Tinerimii, care avea sa fie continuat cu aceeași râvnă până la moarte.

Lucrările părintelui: „Eroism”, „Mama”, „Ranele Domnului”, „Viața Nouă”, „Inginerul Nicoară” etc. aveau să se constituie în veritabile îndreptare de viață creștină pentru viața de familie și pentru cei mai în vârstă.

Printre tinerii entuziaști care-l admirau și pe care episcopul Suciu îi îndruma spiritual, s-au aflat și membri ai Mișcării Legionare pe care episcopul i-a și vizitat în închisoare la Aiud (arestați pe timpul lui Antonescu). Deși aceștia au încercat să-i salveze viața în 1948, scoțându-l din țară înaintea arestării, Ioan Suciu a preferat să sufere în fruntea turmei sale. Cărțile episcopului Ioan Suciu au fost introduse între lecturile obligatorii ale tinerilor legionari.

Conferințele lui umpleau sălile. O viață plină de asceză

Renumele părintelui crescuse foarte mult de acum. La conferințele și simpozioanele ținute de el, sălile erau tot timpul arhipline cu oameni de religiile și de toate etniile. Succesul părintelui se datora și faptului că știa să-și adapteze discursul la nevoile noii generații, având un discurs suplu, cald și plin de dragoste.

Viața Episcopului Ioan Suciu a fost una de asceză, de meditație și de rugăciune. Într-una din vizitațiile canonice ce le făcea în parohii, într-o dimineață a fost surprins îngenuncheat lângă pat. Nu se dezbrăcase și nu a clintit așternutul. Se rugase toată noaptea și numai prin rugăciuni și meditație își mai lăsa capul pe așternut și ațipea.

Lupta lui împotriva celor ce-L batjocoreau pe Dumnezeu a fost cu adevărat eroică, preferând martiriul, în alternativa compromisului. „Eroul apără mersul spre Dumnezeu și moare sub bicele acelora ce vor să zădărnicească venirea Împărăției pe pământ, în oameni și în afară de oameni, care stăvilesc acest mers... Primul element al eroismului, al vieții eroice, este Colaborarea cu Dumnezeu” (Eroism).

Lupta deschis împotriva comunismului

„Astăzi și în zilele ce vor urma, există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci, să fii trădător. Există un singur drum în viață care te îndepărtează de trădare, cel eroic. Numai pe această cale poți răscumpăra lumea” (Eroism).

Episcopul a combătut comunismul cu toată puterea sufletului său, încă de la începuturile sale. Comisarii sovietici din România l-au trecut imediat pe lista neagră, acuzându-l că vorbește peste tot de ateismul și atrocitățile din Rusia.

În predica ținută cu prilejul Anului Nou 1947, Ioan Suciu nu se sfia să plaseze numele lui Stalin într-un context foarte puțin favorabil liderului comunist de la Kremlin, iar peste câteva luni episcopul își exprima în mod public speranța în schimbarea regimului politic din România.

„După 1 noaptea, o ceată de securiști ne-a devastat locuința. Doi dintre ei au intrat în dormitorul unde se afla canonicul Leon Sârbu și Părintele Govoran... Între timp, alți doi securiști au intrat în camera în care se odihnea Preasfințitul. L-au ridicat și, legându-l la ochi, l-au dus într-o mașină ce se afla în stradă” (Cristian Vasile –

„Memoria”).

La 3 septembrie 1948 este înlocuit din funcție prin decret guvernamental. La 28 octombrie 1948 a fost arestat și dus la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldărușani. Astfel a început pentru el calvarul închisorilor Ministerului de Interne, Văcărești etc., până la punctul final, temnița din Sighet (cf. A. Moisin, „A biruit credința”, în „Magazin istoric”, nr. 7/1994, p. 50). În același timp au fost arestați toți episcopii Bisericii Române Unite.

Moartea martirică

A fost transferat la penitenciarul din Sighetu Marmației, unde au fost duși și ceilalți episcopi din lagărul de la Mănăstirea Căldărușani. Pr. A. Moisin, citându-l pe monseniorul Coriolan Tămâian, descrie sfârșitul sfântului: „S-a purtat foarte dârz, dar iată cum i-a venit sfârșitul... În seara zilei de 26 iunie 1953... făceam de gardă (de câteva zile știam că va muri). Pe la miezul nopții, Suciu începe să recite cu glas înalt și răspicat Tatăl Nostru și Născătoarea. Eu îl întrerupeam: - Stați, să nu ne audă gardianul de afară! În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu și mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacționat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalți din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ținut într-o mână pulsul și pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”.

Episcopul Suciu fusese bolnav de stomac și i se refuzase orice îngrijire medicală, încât murise literalmente de foame. Episcopul Suciu nu a fost judecat de regimul comunist și nu a avut condamnare.

Trupul neînsuflețit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu... Mormântul din cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat, pentru a nu i se mai cunoaște locul.

Scrisoarea pastorală adresată tinerilor în ’48 – un veritabil testament peste veacuri

„Iubiți tineri, dragi inimii mele,
....Cetatea Bisericii lui Cristos pe pământul românesc e lovită de fiii întunericului. Dar nu vă înfricoșați, nu șovăiți...
Să nu scrieți pe paginile istoriei cuvintele laș și trădător! Luptați, deci, pentru ce avem mai scump pe acest pământ. Luptați pentru patrimoniul de adevăr veșnic și de Lumină; luptați pentru singurul mijloc de mântuire. Biserica lui Cristos, Fiul Lui Dumnezeu... Răspândiți evlavia către inima neprihănită a Maicii Domnului. Înmulțiți altarele ei în familii, duceți mai departe vestirea ei.
Rugați-vă Sfântul Rozar și faceți pe alții să se roage. Providența ne oferă un prilej unic de eroism, de sfințenie, de mărturisire a convingerii creștine. Să nu refuzăm lui Dumnezeu și Patriei această glorie sfântă. După aproape două mii de ani ne-a ajuns și nouă rândul...
Eu însă nu pot crede că neamul acesta și fiii Bisericii lui Cristos între Români să formeze un sinistru iarmaroc de trădători...
Istoria dă mărire, sângele Lui Cristos și al martirilor vă strigă să nu fiți absenți și Domnul vă cheamă! În aceste umiliri, în aceste dureri și batjocuri, amenințări și lovituri, în aceste răni vor fi înmormântați vrăjmașii Lui Dumnezeu, iar dacă va fi nevoie, îi vom îneca în sângele nostru...
Blaj, 13 octotmbie 1948. Semnat, Ioan, Episcopul sufletelor voastre”

M. Zaciu – „Vlădicul cel tânăr”, în „Viața Creștină”

„O viață exemplară. Poate cea mai pură și mai luminoasă din contemporaneitatea mea... Acest nou Sfânt era numai iubire și jertfă. I s-a dat să le împlinească pe amândouă, până la capăt”.

Maria Hetco – „Episcopul Unit martir Ioan Suciu”, în revista „Agero”

„Episcopul Ioan Suciu, omul care a transmis și a trăit sfințenia, era ca și Sfântul Francisc, fără antecedente, născut pe pământ românesc, pentru a fi mistuit în Sfințenia lui. O flacără teribilă ardea în privirea, vorba sa, și în înfățișarea sa fragilă, subțirică, asemenea unei figuri de Giacometti, era o lumină și o blândețe nemaiîntâlnită, un mare mistic, ce avea forța de a transmite o căldură, o combustie interioară fascinantă și atracție magnetică. Ioan Suciu, o viață exemplară, pură și luminoasă pentru toți cei care au avut darul de a fi contemporani”.

Biserica Greco-Catolică a deschis procesul de canonizare al Episcopilor Uniți martiri: Valeriu Traian Frențiu - Oradea, Iulian Hossu - Cluj-Gherla, Alexandru Rusu - Maramureș, Ioan Bălan - Lugoj, Ioan Suciu - auxiliar de Oradea, Alba Iulia și Făgăraș, Vasile Aftenie - vicariatul București și vechiul regat, Tit Liviu Chinezu - auxiliar de Blaj. Dosarul se află încă în lucru la Vatican având termen de soluționare anul 2017.

În prezent trei străzi din România îi poartă numele, aflate în Oradea, Mediaș și Sibiu.

În veci pomenirea lui!