CAPITOLUL I - Dispoziţii generale

Art. 1

Pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

Comentariu:  Primul articol defineşte obiectul reglementării pe care o face legea, anume interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Prima noutate constă în schimbarea categoriei penale a faptelor pentru care au fost condamnate persoanele ale căror cult al personalităţii este interzis, în sensul legalizării cultului persoanelor condamnate pentru crime împotriva păcii (declanşarea de război şi tegiversarea tratativelor de pace, contrar prevederilor dreptului internaţional) şi al incriminării cultului persoanelor condamnate pentru crime de război. Asupra acestui punct am stăruit în comentariul de la art. 2 lit. c). Odată cu legea 217/2015, OUG 31/2002 nu mai interzice doar organizaţiile şi simbolurile, ci şi faptele cu caracterul menţionat. Totodată, legionarismul este interzis sub orice manifestare, alături de fascism, rasism sau xenofobie. Problemele care decurg de aici se desprind din sensul larg al faptelor cu caracter legionar, între care intră şi ajutorarea aproapelui, camaraderia, organizarea de tabere de muncă voluntară etc. Această formulare este parcă inspirată din rechizitoriile justiţiei staliniste din România anilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, în care era considerat drept „ajutor legionar” orice sumă de bani sau orice ajutor, indiferent de natură, oferit unei persoane care a făcut parte din Mişcarea Legionară. Asupra acestor aspecte vom insista în comentariul de la art. 2 lit. f). 

Art. 2

În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă: a) prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă;

Comentariu: Prin legea 217, a fost impus faptul că idei sau concepţii precum „ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist” aparţin doctrinei legionare. Stabilirea acestui fapt este în responsabilitatea istoricilor, sociologilor etc. şi nicidecum în seama politicului. Organizaţie cu caracter legionar va fi considerat doar grupul din trei sau mai multe persoane care promovează concepţiile enumerate anterior. O parte dintre ele pot genera interpretări haotice şi abuzive:

- superioritatea unor rase şi inferioritatea altora; eşti rasist dacă susţii că rasa negroidă este mai rezistentă la căldură decât cea caucasiană?

- naţionalismul extremist; ce se poate înţelege prin aceasta? 

Prin formularea generală, se poate înnţelege că o organizaţie cu caracterul indicat de lege poate fi considerat chiar şi un grup de trei sau mai multe persoane care s-au întâlnit, chiar şi în spaţiu privat, pentru o perioadă scurtă de timp, în care au fost de acord cu una din ideile incriminate.

b) prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit. a);

Comentariu: Prin această reglementare se deschide o largă dezbatere despre ontologia simbolurilor care, în definitiv, sunt semne, obiecte imagini prin care se transmit în mod convenţional sau prin analogie idei, definiţii, noţiuni, sentimente etc. Dacă pentru un individ un anumit simbol poate fi jignitor, pentru altul acel simbol poate fi sacru. Svastica, spre exemplu, este un vechi simbol indo-european, simbolificând ciclul solar – ciclul vieţii, dar care a fost folosită în istorie de partidul nazist. O persoană care desenează svastici pe sediul unei instituţii publice sau pe morminte, nu numai că produce pagube de ordin material şi profanează locuri de veci, dar este evident că face acest lucru în mod ostentativ, intrând sub prevederile OUG 31/2002 (Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău şi Curtea de Apel Ploieşti au dezvoltat deja o largă jurisprudenţă doar pe baza dosarelor în care este inculpat M.Z.T.). Însă, considerăm că o persoană care utilizează svastica în scop propriu sau de cult, fie că apreciază în mod deosebit acest simbol din motive care nu au legătură cu utilizarea ei de către nazişti, fie că se revendică a fi de confesiune păgână indo-europeană sau budistă (sisteme religioase în care svastica este un simbol sacru), nu ar trebui să intre sub incidenţa ordonaţei mai sus enunţate, fiind un grav atentat la adresa libertăţii de expresie şi de conştiinţă, cu condiţia ca svastica să nu fie reprezentată în forma de pe drapelele, insignele sau uniformele naziste (neagră, înclinată la 45 de grade, în cerc alb, pe un fundal roşu). Chiar şi aşa, putem vorbi de o practică neuniformă la nivel internaţional, având în vedere că interzicerea secerei şi ciocanului, simbolurile comunismului, a fost considerată de către Comisia de la Veneţia drept o încălcare a drepturilor omului.

Dacă mâine cineva ar face un genocid în numele creioanelor, am interzice creioanele? Dacă cineva ar săvârşi crime împotriva umanităţii în numele dungilor, am scoate zebrele în afara legii?

Societatea are mecanismele ei proprii de auto-reglare şi definire a memoriei. Nu poţi să condamni mijloacele utilizate de regimul precedent folosind aceleaşi mijloace. 

Ce simboluri sunt fasciste? Unul dintre ele este fascia, o secure îmbrăcată într-un mănunchi de nuiele, care era utilizată în procesiunile din Imperiul Roman. A ajuns să fie considerat simbol fascist pentru că a dat numele mişcării iniţiate de Benito Mussolini în Italia. Acest simbol „fascist” apare şi pe stema Poliţiei Române (FOTO). 

Ce simboluri sunt legionare? Guvernarea Antonescu interzisese vopsirea băncilor, caselor, firmelor etc. în culoarea verde, iar cei care foloseau culoarea verde în exteriorul unui imobil sau în materiale publicitare intrau în atenţia Serviciului Special de Informaţii (SSI) şi erau obligaţi să schimbe culoarea.

În ultimii ani, două forme de cruci româneşti au fost considerate de către Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului „Elie Wiesel” drept simboluri fasciste şi legionare:

- crucea celtică, adică crucea încadrată într-un cerc, întâlnită mai ales în arta populară a lemnului în Maramureş. Acest simbol a fost asumat de Frontul Naţional European, o confederaţie de organizaţii considerate de extremă dreapta, din care face parte şi Noua Dreaptă, care are acelaşi simbol. În baza acestui fapt, INSH-EW a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti eliminarea troiţei din mijlocul sensului giratoriu din Piaţa Romană, care este o cruce maramureşeană de lemn, asemănătoare unei cruci celtice, având ca motiaţie că ar fi „un simbol fascist”;

- gardul de fier, adică crucea cu trei braţe, asemănătoare crucii cavalerilor de Ierusalim. Iniţial simbol al studenţilor întemniţaţi, creat de Corneliu Zelea-Codreanu, simbolizând gratiile de la celula închisorii, a fost adoptat de Legiunea Arhanghelul Mihail. În această situaţie INSH-EW s-a sesizat cu privire la o siglă din str. Iacob Negruzzi din Bucureşti unde apare această cruce. Însă, ea este prezentă şi în motivele tradiţionale din portul românesc.

Simbolurile interzise de prezenta lege constituie corpuri delicte prin care pot fi săvârşite sau care înlesnesc înfăptuirea infracţiunilor prevăzute aici, intrând sub regimul confiscării speciale (art. 112 NCP). Astfel, drapelele, emblemele, insignele, uniformele, precum şi orice alte asemenea însemne pot fi confiscate. 

În baza acestei prevederi avem un abuz prin sentinţa penală 292/S/2003 a Tribunalului Braşov, prin care numitului G.O. i-au fost confiscate zeci de cărţi din domiciliu, precum şi calculatoarele de la firmă şi din domiciliu în vederea percheziţiei. Cărţile, printre care şi volume de poezii de Radu Gyr, au fost considerate „corpuri delicte”, care ar fi ajutat la săvârşirea infracţiunii de promovare a ideilor fasciste, xenofobe etc. În urma recursului formulat de inculpat, Curtea de Apel Braşov a casat hotărârea stabilind nevinovăţia numitului G.O.

În aceeaşi măsură, este o absurditate a considera că o anumită formă de salut poate promova vreuna dintre concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit. a). Salutul numit astăzi greşit „nazist” sau „fascist” este de fapt vechiul salut roman.

În definitiv, ce vom face în situaţia în care fasciştii şi xenofobii îşi vor asuma, cu timpul, majoritatea simbolurilor, sloganelor şi formulelor de salut uzuale, în vederea răspândirii concepţiilor prevăzute la lit. a)? Le vom interzice şi pe acelea? Dintr-un anumit punct de vedere, numărul simbolurilor, sloganelor şi formulelor de salut care pot fi inventate este limitat. În felul acesta, cu timpul, vom risca să rămânem fără posibilitatea de a mai folosi simboluri, slogane sau formule de salut create într-o anumită cultură, deoarece ele au fost preluate de un grup sau de o altă cultură, care le-a folosit în sensul promovării concepţiilor de la lit. a).

c) prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe penale internaţionale;

Comentariu: Noutatea pe care o aduce legiuitorul aici constă în schimbarea categoriei penale a faptelor pentru care au fost incriminate persoanele al căror cult alt personalităţii este interzis. În vechea lege, se făcea referire strictă la persoanele vinovate de „săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, adică  „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de către o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii”.

Infracţiunile contra păcii şi infracţiunile conta umanităţii (cărora le este asimilat şi genocidul) reprezintă două categorii penale speciale, definite în baza Cartei de la Londra din 8 august 1945, prin care s-au pus bazele Tribunalului de la Nürnberg. Aceste infracţiuni intră exclusiv în competenţa instanţelor penale internaţionale, cum ar fi Tribunalul pentru fosta Iugoslavie, Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda, Curtea Penală Specială pentru Sierra Leone etc. De asemenea, în 1945 au fost definite şi crimele de război, excepţia fiind că acest tip de infracţiuni puteau fi judecate şi de tribunale naţionale, existând deja reglementări în ceea ce priveşte conduita în război încă din secolul al XIX-lea, prin Convenţiile de la Haga şi Geneva.

În România, anchetarea, acuzarea şi judecarea persoanelor suspectate de crime de război s-a făcut înafara prevederilor Cartei de la Londra, întrucât legile în baza cărora au fost acuzate aceste persoane au fost promulgate înainte de august 1945, în contextul ocupaţiei militare URSS şi fără participarea anglo-americanilor. Prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, România se obliga „să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor vinovate de crime de război”. Astfel, de jure, comandamentul sovietic era îndrituit ca singurul reprezentant legal al forţelor aliate în România. Acest fapt a fost o totală excepţie în Europa postbelică, unde anglo-americanii s-au implicat direct în procesele foştilor combatanţi suspectaţi de crime de război. Astfel, s-a dat naştere unor situaţii disproporţionate, cum ar fi cea dintre România, care a dat o legislaţie şi o jurisprudenţă total abuzivă în acest sens, şi Ungaria, al cărei lider fascist şi antisemit, Miklós Horthy, a fost scăpat de anchetare de către americani. Un alt exemplu este Finlanda, care a avut independenţă în organizarea tribunalelor după război, unde pedeapsa maximă acordată a fost de 10 ani de temniţă grea, pe când în România pedeapsa cea mai mare a fost cea cu moartea, urmată de închisoarea pe viaţă şi 25 de ani de muncă silnică.

Condamnarea „criminalilor de război” în România s-a făcut iniţial prin decretul-lege nr. 50 din 18 ianuarie 1945, urmând a fi dat un al doilea decret-lege cu nr. 51 pentru „crime de dezastrul ţării”. Prevederile acestor acte normative erau destul de largi, ieşind cu mult din spectul uzanţei internaţionale în ceea ce priveşte condamnarea crimelor de război. Scopul real era cel de a elimina toţi adversarii Partidului Comunist Român, adică aproape pe toţi cei care fuseseră încadraţi în aparatul de stat înainte de 23 august 1944 sau care susţinuseră războiul împotriva URSS (militari, preoţi, intelectuali, tineri etc.).

Cum prevederile celor două acte normative nu au fost îndeajuns pentru guvernul comunist instalat în luna martie, a fost promulgată pe 24 aprilie Legea 312/1945 prin care erau unite practic cele două decrete-lege anterioare, considerându-se „crimele de dezastrul ţării” drept crime de război, şi erau adăugate o serie de alte situaţii pentru ca anumite categorii de funcţionari publici şi de persoane fizice să poată fi incriminate. Aceste „crime” erau judecate în adevărate procese-simulacru de către Tribunalele Poporului, instanţe politizate şi neconstituţionale prin faptul că în completele de judecată şi în acuzare făceau parte persoane fără studii juridice, delegate de către partidele de guvernământ (în special de comunişti), care aveau putere deplină, putând emite mandate de arestare. Funcţionarii publici, inclusiv militarii până la gradul de căpitan, erau obligaţi să urmeze ordinele şi să ofere asistenţă acestor acuzatori publici. În cadrul acestor procese, de cele mai multe ori, nu se permitea acuzatului reprezentarea de către un avocat al său, ci se delega un avocat din oficiu care, de fapt, îl incrimina şi mai mult pe cel judecat.

 

O altă încălcare a Constituţiei din 1923 (în vigoare la acea dată), mai exact a art. 15, este reprezentată de introducerea pedepsei confiscării averii care, potrivit legii supreme, nu putea fi instituită sub nicio formă. Scopul acestei pedepse era deposedarea celor condamnaţi de bunurile mobile şi imobile, în vederea inducerii unei stări de teamă în rândurile celora care doreau să se ridice împotriva regimului, dar şi al eliminării posibilităţii ca bunurile celor condamnaţi să fie utilizate în sprijinul grupurilor de rezistenţă anticomunistă. Practic, introducerea în textul legii 217/2015 a aşa-zişilor „criminali de război” este o recunoaştere a justiţiei staniliste, responsabile de jure de exterminarea fizică a elitei româneşti şi a rezistenţei anticomuniste după finele celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă se dorea condamnarea cultului persoanelor condamnate pentru crime de război de Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg, trebuia specificat acest lucru în lege. 

Legislaţia românească actuală în baza căreia pot fi casate aceste hotărâri abuzive, Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi Decretul-Lege 3/1990 privind aministierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, permit casarea acestor hotărâri doar prin admiterea unei cereri de constatare a caracterului politic al condamnării, care se depune la Tribunal. Problemele legate de această procedură decurg din obligarea instanţelor de judecată de a hotărî dacă activitatea în Mişcarea Legionară este sau nu activitate fascistă, punct asupra căruia vom stărui în comentariul literei f) a prezentului articol.

Noua modificare a articolului încalcă şi suveranitatea naţională a României (art. 2 din Constituţie), precum şi principiul separării puterilor în stat prin faptul că sunt recunoscute hotărârile instanţelor statelor străine în ceea ce priveşte crimele de război şi crimele împotriva umanităţii, în afara contextului Nürnberg. Asta înseamnă că Statul Român recunoaşte de jure inclusiv hotărârile instanţelor sovietice date împotriva sutelor de mii de români deportaţi din Basarabia şi Bucovina, care au fost consideraţi criminali de război de către URSS pentru că erau români. De asemenea, Statul Român recunoaşte de jure şi hotărârile instanţelor maghiare de la 1848-1849 date împotriva românilor care au luptat alături de Avram Iancu, precum şi orice alte condamnări date de vreo instanţă străină. Practic, asistăm la o extrădare post-mortem a românilor care au fost condamnaţi vreodată de o instanţă a unui stat străin.

Ultima noutate este cea a exonerării cultului persoanelor condamnate pentru crime împotriva păcii, adică pentru încălcarea normelor de drept internaţional în ceea ce priveşte declanşarea şi încheierea unui război. 

d) prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933–1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării.

Comentariu: Această definiţie a holocaustului este discriminatorie, în sensul în care este restrânsă strict la persecutarea şi anihilarea evreilor europeni, fără a fi incluşi evreii de origine asiatică sau africană.

e) prin holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor şi a rromilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944;

Comentariu: Definirea holocaustului pe teritoriul României exclude teritoriile care nu au aparţinut statului în perioada 1940-1944, precum Ardealul de Nord, cedat Ungariei prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940. Astfel, în condiţiile prezentei legi, negarea holocaustului realizat de către autorităţile maghiare nu este incriminată. Din acţiunile Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului „Elie Wiesel” (INSH-EW), care a oferit consultanţă parlamentarilor iniţiatori ai proiectului legii 217/2015, deducem că intenţia a fost cea de exonerare a autorităţilor horthyste pentru crimele din Ardealul de Nord, având în vedere că institutul nu s-a pronunţat niciodată împotriva acţiunilor de promovare a ideilor fascismului maghiar şi nici împotriva cultului persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, genocid şi crime de război de etnie maghiară, care au făcut parte din aparatul administrativ maghiar şi care au persecutat sistematic, în perioada 1940-1944, atât evrei, cât şi români. Constatarea este cu atât mai hilară cu cât Elie Wiesel, care este preşedinte de onoare al INSH-EW şi al cărui nume în poartă institutul, este victimă a persecuţiilor maghiare din Ardealul de Nord.

f) prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail», «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară».

Comentariu: 

Numele organizaţiei era Legiunea „Arhanghelul Mihail”, înfiinţată în 1927. Garda de Fier este numele unei organizaţii înfiinţate de Corneliu Zelea-Codreanu în 1930, cu rolul exclusiv de a combate comunismul în România, în care a fost invitat tineretul vremii, indiferent de culoarea lui politică. Neparticiparea tineretului de altă orientare politică decât cea legionară a făcut ca iniţiativa lui Codreanu să rămână, în fapt, doar un prilej de atragere a tineretului, numele organizaţiei iniţiate ajungând să devină, prin asociere dar nu prin organizare, omonim cu cel al Legiunii. Garda de Fier a fost şi expresia politică a Legiunii în perioada 1930-1934.

Partidul Totul Pentru Ţară a fost doar expresia politică a Mişcării Legionare, din care făceau parte până la circa 10.000 dintre membrii Legiunii. Legiunea Arhanghelul Mihail nu a fost un partid politic, ci o mişcare civică şi socială Până la formarea Partidului Totul Pentru Ţară în 1935, Mişcarea a mai avut expresie politică „Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu” în perioada anilor 1928-1930. În 1937 Legiunea număra aproximativ un milion de membri, dintre care doar 1% erau angajaţi propriu-zis în activităţile partidului.

Dacă Mişcarea Legionară ar fi fost într-adevăr o organizaţie fascistă, acestă literă nu ar mai fi avut sens să fie introdusă, întrucât OUG 31/2002 deja incrimina organizaţiile fasciste. În expunerea de motive ataşată proiectului legii 217/2015, condamnarea Mişcării Legionare se face în baza unei definiţii din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române şi a unei casete informative dintr-un manual de istorie pentru liceu.

Mişcarea Legionară nu a fost condamnată de Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg şi nici de vreo altă instanţă internaţională sau românească. 

Definirea unei organizaţii prin intermediul unei legi este o încălcare a libertăţii de asociere şi, mai mult, o încălcare a libertăţii de exprimare şi de conştiinţă. Stabilirea caracterului unei organizaţii care a activat în trecut este o problemă care poate fi dezbătută doar în context academic de istorici, sociologi, antropologi etc., nicidecum printr-un text de lege, cu excepţia situaţiei când respectiva organizaţie, în calitate de persoană juridică cu calitate procesuală activă, se face vinovată de săvârşirea unor infracţiuni (împotriva ordinii constituţionale sau infracţiuni contra umanităţii). Această dezbatere ar trebui bazată pe teoriile privind fascismul, care includ definiţii şi caracteristici. Mişcarea Legionară are doar câteva elemente comune cu fascismul european, care ţin mai mult de spiritul epocii, decât de congruenţe doctrinare, concluzie la care au ajuns majoritatea cercetătorilor care au aprofundat cu profesionalism acest subiect.

Mişcarea Legionară nu a avut niciodată personalitate juridică, înafară de expresiile ei politice care îşi bazau personalitatea pe legile electorale. Personalitatea juridică a expresiilor politice ale Mişcării (Garda de Fier şi Partidul Totul pentru Ţară) au fost singurele dizolvate de către guvernele interbelice, înaintea alegerilor parlamentare, în vederea eliminării concurenţei electorale. Aceste dizolvări au fost întotdeauna contestate de către legionari şi declarate ca ilegale de către instanţele de judecată.

În expunerea de motive anexată proiectulului legii, Mişcarea Legionară este prezentată drept fascism importat, deşi toţi cercetătorii fac referire la caracterul authohton al acestei organizaţii. Temeiurile juridice invocate de iniţiatori au fost contestate de către Guvern prin punctul de vedere. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, dată în contextul fragil al anilor ’90, pune la un loc comunismul, fascismul şi legionarismul în rândul ameninţărilor la adresa securităţii statului, acestea nefiind considerate, astfel, per se, drept infracţiuni. Motivarea pe baza faptului că anumite instanţe nu au dat hotărâri în virtutea interpretării dorită de către iniţiator, acesta considerând drept „reglementare” o hotărâre favorabilă cauzei sale, reprezintă un grav atac la adresa independenţei justiţiei şi a principiului separării puterilor în stat.

Dezbaterea în ceea ce priveşte considerarea Mişcării Legionare drept organizaţie fascistă sau nu de către instanţele de judecată pleacă de la problema casării condamnărilor cu caracter politic preluate sau date de către regimul comunist, precum şi de la problema recunoaşterii calităţilor de luptător anticomunist sau deţinut politic şi dobândirea drepturilor la pensie şi despăgubiri. OUG 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, prin art. 2 alin (2) nu se aplică „persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate cu caracter fascist în cadrul unei organizaşii sau mişcări de acest fel”. Legea 221/2009 „nu se aplică persoanelor […] condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura şi violenţa pe motve etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie”. Astfel, au fost date hotărâri în care Mişcarea Legionară nu este considerată organizaţie fascistă (ex. decizia nr. 745/12.07.1995, Curtea de Apel Suceava) şi hotărâri precum cea invocată de iniţiatorii legii. 

Pe considerentul că Mişcarea Legionară ar fi fost o organizaţie fascistă, un deputat PNL a promovat un proiect de lege materializat în Legea 43/2012 de modificare a Legii 221/2009, prin care condamnările date de guvernarea Antonescu prin Legea 80/1941 nu mai erau considerate condamnări cu caracter politic.

Legat de caracterul criminal şi terorist atribuit de anumiţi oameni Mişcării, facem precizarea că infracţiunile săvârşite în nume propriu de persoane individuale, care sunt membre ale unei organizaţii, nu pot constitui temei de drept pentru considerarea organizaţiei respective drept responsabile de săvârşirea infracţiunii. Pentru ca o organizaţie să poată fi considerată criminală, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă clar scopul săvârşirii de crime, să fie bine definite intenţiile fiecăruia dintre făptuitorii individuali, să existe o angajare de grup în vederea procurării obiectelor care vor înlesni făptuirea crimei, conducerea organizaţiei să ordoneze sau să fie direct responsabilă de săvârşirea unor crime etc.

Chiar dacă o organizaţie este condamnată drept criminală, acest fapt nu atrage automat răspunderea penală a membrilor săi care, legal, răspund fiecare în parte pentru faptele lor. Cel mai bun exemplu de practică judiciară în acest sens este reprezentat de procesele denazificării din Germania postbelică. SS-ul a fost condamnat drept organizaţie criminală şi anticonstituţională, responsabilă de crime împotriva umanităţii şi genocid. Conducerea organizaţiei a fost anchetată şi condamnată la Nürnberg, dar ofiţerii şi subofiţerii au fost anchetaţi fiecare în parte. Dintre aceştia, doar o parte au fost condamnaţi, adică cei asupra cărora s-a putut face dovada săvârşirii vreunei infracţiuni. Astfel, subliniem că nu pot fi reţinute acuzaţiile cum că Mişcarea Legionară a fost o organizaţie criminală şi teroristă.

Un exemplu în lămurirea problemei îl reprezintă crimele comise de Croaţia în timpul regimului lui Ante Pavelić împotriva sârbilor (între 220.000 şi 300.000 de victime). În viziunea dictatorului croat, aceste crime au fost comise în numele catolicismului. Totuşi, catolicismul nu a fost condamnat. Reţinem din uzanţa instanţelor penale internaţionale că făptuirea de infracţiuni contra păcii şi umanităţii în numele unei idei nu duce la condamnarea ideii respective decât dacă ideea în sine îndeamnă explicit la săvârşirea infracţiunilor în cauză. 

Este ciudată că iniţiatorii legii au condamnat Mişcarea Legionară, care nu a susţinut niciodată exterminarea evreilor, dar nu au condamnat şi cuzismul, al cărui doctrinar - A.C. Cuza - susţinea exterminarea şi deportarea tuturor evreilor din România. 

CAPITOLUL II - Infracţiuni şi contravenţii

Art. 3

(1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Comentariu: Pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani este inspirată din art. 323 Vechiul Cod Penal privind asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, la care se adaugă interzicerea exercitării unor drepturi. Astăzi, pedeapsa este în neconcordanţă în raport cu prevederile Noul Cod Penal, în speţă cele ale art. 367 privind constituirea unui grup infracţional organizat, unde pedeapsa cu închisoarea este de la 1 la 5 ani.

Pedeapsa este disproporţionată în raport cu fapta, cu celelalte pedepse din lege şi cu pedepsele acordate pentru diverse infracţiuni, precum viol (între 3 şi 10 ani, 218 NCP), ucidere din culpă (între 2 şi 7 ani, 192 NCP), propaganda pentru război (între 2 şi 7 ani, 405 NCP), sclavia (între 3 şi 10 ani, 209 NCP), traficul de persoane, traficul de minori (între 3 şi 10 ani, 211 NCP), proxenetism (între 2 şi 7 ani, 213 NCP), furtul calificat (3-10 ani, 229 NCP).

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter.

Comentariu: Iarăşi, pedeapsa este disproporţionată în raport cu fapta. Cel care aderă la o „organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob”, văzută de legiuitor asemenea unui grup infracţional organizat (367 NCP), nu poate fi pedepsit decât pentru infracţiunile pe care le săvârşeşte individual. În această situaţie, se aplică regula concursului de infracţiuni. „Sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter” este înţeleasă drept complicitate la infracţiune. Conform art. 49 NCP, complicele se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă cu cea a autorului. 

(3) Tentativa se pedepseşte.

Comentariu: Pedepsirea tentativei în contextul mai sus enunţat este total abuzivă, întrucât este foarte greu să probezi asemenea fapte. Singura situaţie în care tentativa constituirii, aderării la şi sprijinirii unei astfel de organizaţii poate fi probată este fie recunoaşterea la anchetă a faptei sau prin existenţa unei înregistrări audio-video sau scrise (olografe), în care persoana anchetată recunoaşte fapta. O situaţie excepţională ar fi cea în care un grup de trei sau mai multe persoane, care urmăreşte dobândirea unei personalităţi juridice, ar introduce ca scop, obiective sau mijloace în actele constitutive ale asociaţiei, fundaţiei sau societăţii ideile incriminate de prezenta lege prin art. 2 lit. a).

Art. 4

(1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Comentariu: În vederea probării unei deţineri în vederea răspândirii, trebuie probată intenţia celei de-a doua acţiuni. Dacă astfel de obiecte/simboluri au fost răspândite, şi se descoperă care este sursa răspândirii lor, persoanele responsabile de furnizarea acestora intră sub incidenţa prezentului paragraf. 

Deţinere în vederea răspândirii ar putea fi considerată şi stocarea pe o unitate de stocare (hard-disk, DVD/CD, stick USB etc.) de „simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, dacă se probează intenţia de răspândire prin copiere sau publicare pe internet. 

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.

Comentariu: Deşi în raportul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor exista un amendament de eliminare a acestui paragraf, în varianta finală a legii el nu a mai fost abrogat. Astfel, el reprezintă singura licărire a respectării Constituţiei şi a drepturilor fundamentale ale omului de către prezentul act normativ.

Art. 5

Comentariu: În vechea variantă a ordonanţei, era incriminată doar promovarea prin propagandă, aceasta fiind definită drept „răspândirea în mod sistematic sau în apologia unor idei, concepţii ori doctrine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi”, reţinându-se aici necesitatea de a dovedi dacă făptuitorul a avut intenţie sau nu. Odată cu publicarea legii 217/2015, incriminarea este lărgită la promovarea în public a acestor concepţii, indiferent de scop. 

Considerăm acest articol ca fiind redundant având în vedere că promovarea concepţiilor de la art. 2 lit. a) oricum intra sub incidenţa art. 369 NCP privind incriminarea incitării la ură şi discriminare, coroborat cu art. 184 NCP, privind săvârşirea de infracţiuni în public.

Art. 6

Comentariu: În Franţa, în urma promulgării unei legi a memoriei cu prevederi similare, o serie de mari istorici au semnat o scrisoare publică prin care condamnau actul normativ, considerându-l, pe bună dreptate, o încălcare a libertăţii de exprimare. Niciunul dintre istorici nu a negat holocaustul şi niciunul nu a fost acuzat de antisemitism. Astfel de prevederi constituie un precedent periculos pe baza căruia se vor putea da în viitor alte legi ale memoriei, care să dicteze populaţiei ce anume să creadă despre un fenomen sau un eveniment istoric.

Comentariu: Această prevedere ţinteşte la închiderea unor site-uri, pagini de socializare, platforme on-line şi se restrânge strict la faptele prevăzute la art. 6.

Art. 7 - Abrogat

Art. 8 - Abrogat

Art. 9 - Abrogat

Art. 10 - Abrogat

Art. 11 - Abrogat

CAPITOLUL IV - Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice

Art. 12

Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

Comentariu: În prezentul articol şi în următorul se menţine problema schimbării categoriei penale a faptelor pentru care au fost condamnate persoanele ale căror cult al personalităţii este interzis. Însă, în ceea ce priveşte „ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative” ale acestor persoane, nu este interzisă numai ridicarea în scop de promovare, ci şi referirea, prin aceasta înţelegându-se că este interzisă inclusiv ridicarea sau menţinerea de statui şi plăci comemorative care fac referire la persoane condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, chiar dacă sunt ridicate cu scopul indicării faptului că persoana respectivă a fost condamnată.

Art. 13

(1) Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice.

Comentariu: Aşa cum au prezentat iniţiatorii acestui act normativ, unul dintre scopurile lui a fost cel de a elimina denumirile unor locuri publice, precum şi statuile şi plăcile comemorative care poartă numele sau care fac referire la persoane condamnate pentru crime de război de către instanţele staliniste. Din nou, se ridică problema comentată pe larg la art. 2 lit. c).

(2) Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică.

Comentariu: Prevederile prezentului articol au fost corelate înainte de modificarea OUG 31/2002 prin Legea 278/2006 cu desfiinţări persoanei juridice pentru situaţia descrisă mai sus. Prin modificare, s-au pus în acord prevederile Vechiului Cod Penal cu o serie de legi, iar problema desfiinţării persoanei juridice a rămas reglementată strict în Codul Penal, fiind eliminată din ordonanţă. Dacă până în 2006 acordarea numelor persoanelor condamnate pentru infracţiunile de mai sus era considerată ea însăşi infracţiune, acum este doar interzisă pe cale administrativă. Astfel, în cazul acordării disponibilităţii de denumire a unei asociaţii sau fundaţii în baza art. 7 din OG 26/2000, Ministerul Justiţiei va verifica dacă numele asociaţiei conţine numele unei persoane condamnate pentru genocid, crime împotriva umanităţii sau crime de război. În situaţia în care această verificare nu este realizată, denumirea unei asociaţii sau fundaţii care încalcă prevederile acestui articol va putea fi contestată în instanţă, soluţia pe care ar putea să o dea judecătorul fiind obligarea pârâtei asociaţii sau fundaţii la schimbarea denumirii. Într-o situaţie similară vor sunt şi societăţile comerciale şi toate celelalte persoane juridice. 

O problemă este reprezentată de posibilele contestări ale legalităţii numelor unor persoane juridice după publicarea în Monitorul Oficial a legii 217/2015, întrucât judecarea unor astfel de situaţii nu ar ţine cont de principiul retroactivităţii legii, interzicerea făcându-se ex post facto.