ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ȋn zorii zilei de 13 septembrie 1981, pe zidurile sediului comitetului județean al PCR din Botoșani a apărut un mesaj scris cu o cretă albastră. „Ne-am săturat să stăm la cozi interminabile”. Era un semn de nesupunere și-un îndemn pentru oamenii care nici măcar nu mai aveau curajul să vorbească între ei despre lipsuri și despre teroarea regimului comunism.

Ȋn ciuda mobilizării milițienilor și a forțelor de securitate, mesajele scrise cu creta au continuat să apară, în tot centrul orașului. Pe ziduri, pe trotuare, pe panourile metalice. La miezul nopții de 17/18 octombrie, cel ce îndemna populația la răzvrătire a fost prins în flagrant: era un copil de 16 ani.

Elev în clasa a XI-a, Mugur Călinescu locuia doar cu mama lui. Pentru că trecuse cu bine examenul de treapta a II-a, aceasta îi cumpărase în vară un radio-casetofon, la care băiatul asculta muzică și „Europa Liberă”.  „Am avut impresia că, dacă la «Europa liberă» se susținea că nu se spune adevărul în țară la noi, prin ceea ce am făcut adevărul ieșea la lumină”, a scris el în declarația dată în fața organelor de securitate.

Ce l-a determinat să-și scrie nemulțumirile cu creta, prin oraș? „Ȋn cursul anului 1981, am sesizat la mama mea frământări permanente, îngrijorare, nemulțumire, ca urmare a unor nedreptăți despre care ea vorbea sau fără a le povesti le sesizam, întrucât deseori venea plânsă de la servici sau plângea acasă.” Era simplu. Ȋnsă pentru cei care-l interogau n-a fost de ajuns.

Interceptarea Convorbirilor și Discuțiilor Interioare prin Intermediul Telefonului 

Mugur Călinescu „a fost luat în lucru” de către Securitatea care i-a întocmit „dosar de urmărire informativă în scopul aprofundării informațiilor obținute despre el, precum și a cauzelor care l-au determinat la asemenea acțiuni sau a persoanelor care l-au influențat sau eventual au cunoștință de aceasta. Pentru realizarea sarcinilor stabilite în dosarul de urmărire informativă” au fost întreprinse „următoarele măsuri: 

1. Folosirea mijloacelor I.C.T. (n.r. - interceptarea convorbiriior telefonice) după reținere, pentru a stabili reacția mamei sale. Termen: 18.X.1981. Răspune: mr. Crăciun Mihai

2. Introducerea mijloacelor I.C.D.T. (n.r. - Interceptarea Convorbirilor și Discuțiilor Interioare prin Intermediul Telefonului) la domiciliul lui, în care sens se va întocmi plan separat. Termen: 18.X.1981. Răspune: mr. Crăciun Mihai

3. Efectuarea unui control la domiciliu. Termen: 18.X.1981

4. Investigarea lui Călinescu Mugur la Liceul «M. Eminescu» și «A.T. Laurian». Termen: 19.X.1981. Răspunde: lt. maj. Sîrbu D.

5. Recrutarea a două surse – elevi din clasa a XI-a B la Liceul «A.T. Laurian». Termen: 21.X.1981. Răspunde: lt. maj. Sîrbu D.

6. Punerea lui Călinescu Mugur în filaj și identificarea legăturilor. Termen: 18.X.1981. Răspune: mr. Crăciun Mihai

7. Folosirea mijloacelor Biroului «S» (n.r. - Unitatea specială S - UM 0647, care se ocupa de Interceptarea corespondenței). Termen: 28.X.1981. Răspunde: lt.maj. Irimia Virgil.

8. Luarea unei probe de scris cu caracter majuscul și trimiterea la expertiză grafică la Unitatea specială «S». Termen: 18.X.1981. Răspunde: cpt. Bosînceanu C.

9. Efectuarea de investigații la locul de muncă a lui Uncescu Rodica – mama, și Călinescu Mihai – tatăl urmăritului. Termen: 22.X.1981. Răspund: lt.maj. Cliveț C. și lt. maj. Huziconschi

10. Cercetarea informativă a lui Călinescu Mugur, a mamei sale Uncescu Rodica și a tatălui Călinescu Mihai.

Ȋn timpul cercetării se vor valorifica datele obținute prin mijloacele speciale folosite. Termen: 18.X.1981. Răspunde: mr. Crăciun Mihai”. 

Ȋntr-un alt raport întocmit la 18 octombrie 1981 de Ministerul de Interne – Departamentul Securității Statului – Inspectoratul Județean Botoșani, e consemnată, ca propunere de introducere a mijloacelor I.C.D.T. în locuință: „Pătrunderea se va efectua sub pretextul efectuării unei percheziții la domiciliul lui Călinescu Mugur, cu acceptul mamei acestuia, Uncescu Rodica, și în prezența acesteia. În acest timp, fiul său se va afla în continuare la sediul inspectoratului, pentru cercetări.” 

Stenograma unei interceptări comuniste 

„Percheziția” a avut loc în aceeași zi de 18 octombrie. Trei zile mai târziu, un maior de securitate raporta olograf:

„La ora 20:15 RODICA (n.r. – mama lui Mugur Călinescu) a venit acasă împreună cu MARICICA. Ȋn discuții RODICA își exprimă îngrijorarea că obiectivul (nr. – fiul ei, adică) este plecat la Securitate de la ora 16:30 și nu s-a întos nici până în prezent. Se întreabă dacă este cazul să se ducă înaintea lui. Se lamentează că obiectivul n-a învățat (n.r. – Mugur era elev în clasa a XI-a) și că «săracul va trebui să stea noaptea târziu să învețe». Afirmă: «Vai de mine și de mine, ce să fac, unde să mă duc?». Se duc apoi amândouă în bucătărie și nu se ma înțeleg discuțiile. RODICA începe să plângă.

 

Obiectivul vine la ora 20:27. Se discută următoarele:

«RODICA – Hai și spune-mi cum a fost, ce te-a întrebat?

Ob. (n.r. – obiectivul, Mugur Călinescu) – Nu mai vorbesc cu matale, dacă te văd în halul ăsta. Matale pe urmă mai vorbești cu cineva și vorbind așa îți vine să plângi. Așa dacă te mai iei cu treaba mai uiți. N-a fost nimica. Nu vreau să te văd așa.

RODICA – Hai vino la mama!

MARICICA – Până acum a plâns.

Ob. – Dar nu înțeleg de ce să plângă. Adică eu am motive în fond. Eu n-am motive să plâng și matale mă faci.

MARICICA – Tu nu înțelegi acuma că ești bărbat.

Ob. – Dar n-am motive să plâng. Mă urmăresc. Că m-a întrebat acolo ce am făcut până la ora 17:00 și am spus că am fost pe la mama, prin oraș, pe la un coleg, și-am făcut pauză. Și el m-a întrenat dar la spital unde am fost.»

 

După aceste discuții se duc în bucătărie și nu se mai înțeleg. Nu rezultă când a plecat MARICICA. La ora 20:37 sosește o cetățeană BUSUIOC însă discuțiile se poartă departe de sursă și nu se înțeleg.

La ora 21:47 RODICA dă telefon la 16674 (n.r. – număr de telefon fix) – BUSUIOC EUGENIA str. (...) nr. (...). Vorbește cu d-ul BUCUIOC căruia îi spune să închidă aragazul că acum pleacă acasă și d-na BUSUIOC.

Obiectivul este venit singur în cameră și se aude casetofonul.

La ora 22:25 vine în cameră și RODICA. Se referă la modul cum să aranjeze mobilierul în cameră, să mai facă unele schimbări. Se discută apoi următoarele:

«RODICA – Oare pe mine mă mai cheamă? Mâine la 14:00 să te duci?

Ob – La 14:30. L-a chemat și pe taică-meu? Da, l-a chemat cică, cică în timp ce eram și eu acolo îl ancheta pe taică-meu. Așa mi-a zis ăla.

RODICA – Ai spus că cu toată sinceritatea.... (N.R. – nu se înțelege)

Ob. – Da măi. Doar a scris și în declarație și a zis că nu trebuie să mai amintesc, că tu o semnezi și ca un fel de jurământ.

RODICA – Și la urmă ce-ai spus tu?

Ob. – Ce puteam să scriu, că am să mai fac?

RODICA – Trebuia să spui că ai făcut din prostie.

Ob – Eee, ce să spun! Din prostie! Dar n-am făcut-o deloc din prostie.»

După aceste discuții obiectivul deschide radioul și ascultă emisiunea sport după care se culcă.  

N.R. – Menționez din cele constatate până acum în urmărirea obiectivului, ca o părere personală, că nu-l văd să fie afectat de situația în care se găsește. Discută foarte degajat, ca și cum n-ar fi vorba de el. Ȋn discuții cu mama lui are un ton arogant, dând de înțeles că nu are nevoie de sfaturile ce i le dă întrucât el singur știe ce are de făcut. 21-X-81. Mr. E.C.”

„Această hotărâre am luat-o în scopul trezirii conștiinței oamenilor”

Pentru că maiorul de securitate nu-l considera îndeajuns de „afectat de situație”, în ziua în care a fost depus raportul de mai sus, „obiectivul” a dat din nou o declarație organelor de anchetă. 

„Subsemnatul Călinescu Iulian Mugur declar următoarele:

Ȋn urma audițiilor repetate ale postului de radio «Europa liberă», completate de o anumită stare de lucruri existentă în familia mea, în concepțiile mele socio-politice au pătruns adânc unele idei greșite, total opuse realităților din țara noastră. Mărturisesc că atunci când concepțiile mele greșite erau încă în formare, nu mi-am dat seama de gravitatea lor și, de asemenea, vreau să spun că le-am crezut aproape în întregime. Ȋmi dau seama că îmi formasem o părere nu prea bună despre țara în care trăiesc. 

Meditând la ideile pe care mi le formasem, am ajuns la concluzia că țara mea este una dintre cele mai rămase în urmă, chiar dintre țările socialiste, de asemenea credeam că e o țară în care, comparativ cu altele, nu sunt respectate drepturile și libertățile democratice, dar de abia acum îmi dau seama că, practic, nici nu aveam mare prea mult habar de ce reprezintă aceste libertăți și cum ar trebui ele respectate. Credeam că oamenii trebuie să cunoască aceste «realități» și de aceea m-am hotărât să înce le aduc la cunoștință prin orice mijloace. După ce m-am gândit mai mult am ajuns la concluzia că trebuie să le fac publice într-un fel sau altul. De aceea mi-a venit ideea să mă apuc să scriu acele inscripții. 

Această hotărâre am luat-o în scopul trezirii conștiinței oamenilor, pentru ca aceștia, cunoscând «adevărul» să acționeze, să se revolte, să revendice drepturile și libertățile ce nu erau respectate. Scriam inscripțiile seara, în locuri pustii, pentru ca a doua zi, oamenii să citească și să reflecteze la ceea ce scriam, crezând că fac un act folositor.

Mărturisesc că nu-mi dădeam seama exact de gravitatea faptelor ce le făceam, de obicei aveam un sentiment de mulțumire. 

Ȋn urma discuțiilor avute cu câțiva tovarăși ofițeri de securitate, de la data când am fost identificat ca autor al inscripțiilor, am reflectat mai profund decât atunci când îmi formasem concepțiile nefaste și am ajuns la concluzia că ceea ce am făcut e foarte serios și grav, că acele idei nu corespund adevăratelor realități și că aceste întâmplări nu le voi uita. Poate mai târziu, când voi crește, îmi voi da seama șí mai bine de greșeala săvârșită și voi dovedi încă de acuma că ceea ce am crezut și am înfăptuit nu mă caracterizează, dimpotrivă, voi dovedi contrariul. Această declarație am dat-o de bunăvoie.” 

Octombrie 1981. Era mai devreme de „1984”, dar aproape la fel. Pe Mugur nu l-au trimis la școala de corecție și nici măcar nu l-au exmatriculat. Dar l-au pus în discuția organizației UTC a clasei a XI-a B care, într-un „proces cu publicitate lărgită”, a condamnat „aspru faptele comise”. Iar „elevul Călinescu și-a luat angajamentul că pe viitor nu va mai comite niciun fel de faptă, cerând încrederea colectivului de a se reabilita”. 

Nu l-au condamnat, dar doi dintre colegii de clasă deveniseră colaboratori ai Securității și raportau periodic despre starea și preocupările „elevului Călinescu”. 

Convorbirile telefonice și discuțiile din casă au fost interceptate până în decembrie 1981. Cel mai probabil la sugestia anchetatorilor, părinții lui Mugur au încercat să afle, pe rând, dacă el a avut vreun complice sau a fost instigat de cineva. „Să știi că-ți îngreunezi situația dacă ai făcut cu cineva și nu...”, i-a spus tatăl într-o zi lui Mugur, conform stenogramei de interceptare a discuțiilor ambientale. „N-am făcut cu nimeni. Ia uite cum vorbești, ca și cum ai fi unul de-acolo, de la Securitate!”, i-a replicat băiatul. Iar tatăl i-a răspuns: „Măi, Mugurel, să nu crezi tu că ăștia... Și peste un an și peste 10 ani tot te urmăresc, pentru că acest dosar va fi toată viața.” 

„Mult - așteptatul glonț îi pătrunde sub ceafă” 

Aproape un an de zile a fost chemat periodic la Securitate. Să dea declarații, să i se ia pulsul, să nu uite legătura ombilicală dintre tovarăș și regim. Ȋn august 1982, dosarul lui de urmărire informativă a fost închis, cu propunerea de clasare. Un ofițer de securitate se angaja însă să-l mențină în contact și să înceapă „un proces de atragere treptată în colaborare”. 

Era 1982. Mai devreme de „1984”, dar aproape la fel. „Se găsește din nou la Ministerul Iubirii, cu toate iertate și cu sufletul alb ca zăpada. Stă în boxa acuzaților și recunoaște totul și arată cu degetul pe toată lumea. Merge pe coridorul placat cu faianță albă, cu senzația că merge pe la soare, și cu un gardian înarmat în urma lui. Mult - așteptatul glonț îi pătrunde sub ceafă.” („O mie nouă sute optzeci și patru” – George Orwell).   

Mugur e din ce în ce mai palid și începe să se plângă de dureri de cap. Ȋn noiembrie 1983, e diagnosticat cu leucemie. „Mult - așteptatul glonț îi pătrunde sub ceafă”... La 13 februarie 1985, Mugur Călinescu moare, pe un pat de spital din Iași. Nu împlinise 20 de ani. 

Rodica Uncescu susține că fiul ei ar fi fost iradiat în timpul anchetelor, cu o substanță strecurată de securiști în ceașca de cafea pe care el era obligat s-o bea, de fiecare dată când venea la audieri. 

E puțin probabil că Securitatea l-a iradiat pe Mugur. Dar e cert că Ea a avut grijă, timp de un an de zile, cât a durat anchetarea lui, să-l radieze din condiția umană. Să-i distrugă voința, să-i omoare visele, să-l modeleze după chipul și asemănarea regimului. Și asta poate ucide...    

Ȋn 2006, Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă (CCCLRA) ce funcționează în cadrul Ministerului Justiției a refuzat să-i acorde lui Mugur Călinescu, post-mortem, calitatea de luptător împotriva regimului totalitar.      

Rodica Uncescu a atacat decizia CCCLRA în instanță, iar în 2007 Curtea de Apel Suceava i-a admis acțiunea și „a recunoscut, în favoarea fiului reclamantei, Călinescu Iulian Mugur, în prezent decedat, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă”. 

Împotriva acestei sentințe, Ministerul Justiției a declarat recurs. Ȋnsă Ȋnalta Curte de Casație și Justiție l-a respins, prin Decizia nr. 3875/2007.    

Mugur e un luptător. A fost. Un copil care a sfidat regimul comunist înarmat doar cu o cretă școlară.