ascultă articolul

O zi, trei semnificații. E Ziua Uniunii Europene, fiindcă în 1950 era lansată pe 9 mai istorica declarație a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franța și Germania, pentru eliminarea rivalităților seculare dintre cele două state. E și ziua care marchează sfârșitul celui de-al doilea război mondial, fiindcă în această zi a lui 1945 era semnat la cartierul general sovietic din Berlin actul de capitulare necondiționată a Germaniei într-un conflict considerat cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. Pe acasă se fac 139 de ani de când Mihail Kogălniceanu citea în sesiune extraordinară a Adunării Deputaților o Declarație. Una împlinită de multă vrere și stropită cu mult sânge. Declarația noastră de Independență. E Ziua independenței de stat a României.

Parcă mai apăsat ca niciodată în ultimii ani stărui asupra semnificațiilor acestei zile. O fi și pentru că înaintea ei mi-a fost dată o surprinzătoare zi de 5 mai.

La Roma, cândva capitală a unui imperiu ce a marcat profund continentul fără a reuși să-i dizolve specificul de tărâm al mai multor culturi și neamuri, a avut loc o dezbatere  privitoare la viitorul Uniunii. "Europa este o promisiune, dar o promisiune care nu a fost ținută", zise acolo președintele Parlamentului European, Martin Schulz. Promisiunea "făcută în fiecare zi pentru mai multe locuri de muncă, servicii, creștere economică " nu a fost ținută față de generațiile constrânse la sacrificii, pentru "salvarea băncilor", adaugă. Izul de regret ia nuanțe de reproș în declarațiile lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene- fiecare reuniune ministerială europeană de la Bruxelles dă naștere unor interpretări diferite, "ca și cum am avea 28 de reuniuni diferite", se plânge el. De o admirabilă franchețe e polonezul Donald Tusk, președintelui Consiliului European. "Visul unui singur stat european, al unei singure națiuni europene este o iluzie... " A considera Europa un proiect de Uniune cu un singur stat, o singură națiune, nu numai că este "complet nerealist", dar și devastator pentru viitorul ei, o spune fără menajamente Tusk.

În aceeași zi, la Timișoara, asistam la încă un episod din prea lunga serie a acelora care încearcă insistent și perfid să comită în mentalul colectiv mutații și formatări. Atât de necesare pentru a ne disloca din sfera identității naționale și a ne strecura în loc marasmul UE-ist al trans-frontalierului și al părăsirii de sine, sub pretextul europenismului. Pe scurt, un individ cu pretenții de mare istoric, lansează o carte cu și mai mari pretenții. Una de istorie a Banatului. Nu e autor, ci "coordonator”. Adică alege studii ale unor autori din România, Serbia și Ungaria, mai pune câteva articole de la el și gata marea istorie. Ce acoperă doar trei sute de ani, de la cucerirea austriacă a Banatului încoace. Și care prin "hocus-pocus”-ul practicat de "coordonator” exclude sec realități și episoade dureroase suportate de românii bănățeni în timpul stăpânirii habsburgice și austro-ungare. Mecanism de imaculare. Pledoarie indirectă pentru "omul nou” care i-a dat și nume autorului faptei, o astfel de lucrare mă face să îmi reamintesc că istoria e scrisă de învingători. Și că în mod sigur, nu ne prea numărăm printre ei în ziua de azi.

Vă împărtășesc cele de mai sus fiindcă m-a surprins cât de fidel alcătuiesc împreună tabloul vremurilor pe care le trăim acum în Europa, din doar câteva tușe. Și fiindcă avem nevoie de tabloul ăsta, dă perfect în peisaj, de 9 mai. Când eu, unul, nu voi putea sărbători vreo zi a victoriei în al doilea război mondial. Fiindcă e greu să sărbătorești chiar și încheierea unui conflict care a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni. Și fiindcă am impresia de multe ori că nu s-a încheiat, ci doar și-a schimbat paradigma și armele folosite. Când eu, unul, nu voi putea sărbători nici Ziua Uniunii Europene, fiindcă Uniunea s-a îndepărtat prea mult de idealul unei Europe a patriilor, a națiunilor și a anulării rivalităților. Nu îmi rămâne decât un motiv de sărbătoare.
 
Cu frustrare, visare și drag, sărbătoresc Ziua independenței de stat a României. Tu ce sărbătorești de 9 mai?