2 aprilie: Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni; Sfinții Mucenici Amfian și Edesie
Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni a trăit în secolul al IX-lea în cea de-a doua fază a luptei împotriva sfintelor icoane. El s-a călugărit din tinerețe și s-a așezat la o mănăstire de obște. Acolo, a fost smerit și ascultător încât i-a întrecut pe ceilalți frați ai mănăstirii. Pentru modul său de viață a fost hirotonit preot, iar pentru viața sa cea curată a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Sfinții Mucenici Amfian și Edesie au fost frați, fiind originari din Libia, Africa de Nord și au trăit în timpul împăratului Maximian (cca. 250 – iulie 310). Au fost învățați dreapta credință de mucenicul Pamfil.
Aceștia au mers la Berit și au stat înaintea stăpânitorului Urban. Aici, Amfian a propovăduit pe Hristos Domnul, motiv pentru care a fost supus la chinuri și în cele din urmă a fost aruncat în mare suferind moarte mucenicească.
Edesie, fratele său, a fost trimis la chinuri la minele de aramă din Alexandria Egiptului. Văzând aici pe guvernatorul Ieroclis că îi chinuiește pe creștini l-a bătut pe acel stăpânitor.
Pentru fapta lui îndrăzneață a fost torturat și aruncat în cele din urmă în mare trecând la Domnul în rândul mucenicilor.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, păcătoșii!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Zoe Dantes: Când te întorci din morți!
Părintele Petru Vamvulescu a murit vineri după slujba de Sf. Maslu, în casa unui credincios: „A intrat în stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic să-l salveze.”
Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu
Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, despre lucrarea de la Valea Plopului - VIDEO
Marele protopsalt Mihail Bucă a transmis imagini ale bombardamentului iranian chiar de la Sfântul Mormânt - VIDEO din Ierusalim și o CÂNTARE din drumul spre Muntele Athos: Meditație profundă
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Sfântul Cuvios Tit
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)