27 martie: Ziua mondială a Teatrului - sărbătorită în 2021 cu TEATRELE ÎNCHISE. Manuela Hărăbor: Vaccinul nu este recomandat într-o pandemie iar Teatrele trebuie deschise
La 27 martie este aniversată Ziua mondială a teatrului. Organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al IX-lea Congres mondial al Institutului Internațional de Teatru, Ziua mondială a teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual.
Anul acesta, cu Teatrele închise, publicăm un interviu realizat de Marius Tucă cu Manuela Hărăbor și un mesaj recent al actriței despre colegii ei actori și vremurile pe care le trăim:
„E trist să constați că atacul breslei actorilor vine din chiar interiorul ei. Sunt voci, unele pline de venin, care urlă că teatrele ar trebui să fie închise pe termen nedefinit pentru că sunt focare de infecție covid. Colegi (puțini, ce-i drept), care, deși nu au trecut pe la teatru în ultimul an, și-au luat salariul, spre deosebire de cei care au repetat în producții noi și au jucat în puținele și foarte scurtele perioade când teatrele au fost deschise, asumându-și toate riscurile. A trăi este o asumare. Din momentul în care te trezești și ieși din casă. Din momentul în care accepți să muncești pentru un venit care îți oferă traiul cel de toate zilele. A munci nu este o obligație, este un drept care nu poate fi îngrădit pentru cei care doresc să muncească. Da, este adevărat că și în teatre au fost oameni care au trecut prin boală, colegi care acum sunt confirmați pozitivi, majoritatea cu forme ușoare, dar nu mai multe, ba chiar foarte puține în comparație cu alte categorii sociale. Dar aceștia nu trăiesc în teatre 24 de ore din 24. Ei circulă, se întâlnesc cu alți oameni, fac cumpărături. Să ajungi să ataci cu atâta vehemență locul de muncă mi se pare un lucru de neacceptat. La teatrele în care lucrez se iau toate măsurile de prevenție, producțiile noi la care se repetă sunt cu distribuții mici, toți colegii mei care lucrează sunt responsabili, astfel că la cele mai mici simptome sau la orice mică bănuială că ar fi intrat în contact cu cineva pozitiv se izolează de bună voie. Ca să nu spun că majoritatea s-au înscris deja pe platforma de vaccinare, mulți dintre ei primind deja prima doză. În plus, managerii acestor două teatre, care sunt cap de listă în ceea ce privesc atacurile, nu obligă pe nimeni să muncească. A face teatru înseamnă pasiune, dragoste, nu obligație. Un actor are nevoie de antrenament, dacă îl ții pe tușă îl omori. Și antrenamentul, dincolo de munca lui cu sine însuși, se face la teatru, în repetiții și în spectacole.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Zoe Dantes: Când te întorci din morți!
Părintele Petru Vamvulescu a murit vineri după slujba de Sf. Maslu, în casa unui credincios: „A intrat în stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic să-l salveze.”
Marele protopsalt Mihail Bucă a transmis imagini ale bombardamentului iranian chiar de la Sfântul Mormânt - VIDEO din Ierusalim și o CÂNTARE din drumul spre Muntele Athos: Meditație profundă
12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile cruciaților papistași. Istoric: A fost un JAF și o DISTRUGERE fără precedent în istorie. S-au oprit doar ca să bea și să violeze
EMISIUNE ACUM: Vlad Țăranu, elevul de 16 ani pus la zid pentru ”Basarabia e România”: ”M-au întrebat pentru ce plâng și le-am spus: Pentru Dumnezeu, Neam și Țară!” LIBER la ActiveNews și Starea de Libertate - REDIFUZARE/VIDEO
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Cultură
Persoane: Manuela Hărăbor
Locații: România
Subiecte: Calendarul zilei lumea teatrului
Organizații: UNESCO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)