ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acuzat de Gabriel Liiceanu că vrea să-l "împuște", Nicolae Breban, răspunde filosofului într-un interviu publicat în ziarul Ring.

Scriitorul afirmă că Liiceanu a inventat atacurile la adresa sa, Breban referindu-se doar la Patapievici.

"Mă lupt cu haitele astea care inventează tot felul de lucruri, că eu l-am atacat pe Liiceanu, şi acum vor să mă dea în judecată pe o chestie pe care a inventat-o el. Eu n-am vorbit deloc de Liiceanu, am vorbit doar de Patapievici la Radu Tudor, atât", spune Breban în ziarul Ring.

Breban afirmă că nu-i urăște pe Patapievici sau Liiceanu, ci doar îi disprețuiește.

"Nu nu-i urăsc pe băieţii ăştia, care sunt mult sub nivelul meu.[...] La adresa lor am un dispreţ calm, nu atât pentru cărţile lor, asta îi priveşte, cât pentru faptul că înjură marile valori româneşti şi ideea de unitate şi identitate naţională. Pentru asta îi dispreţuiesc, cu un plus pentru Patapievici, care a îndrăznit să umple de noroi istoria naţională şi nimeni în cultură nu a reacţionat", a spus Breban.

Academicianul a spus că în 1990, Liiceanu, Soros și Patapievici umblau după zeci de miliarde de la Soros și de la Microsoft.

"Eu m-am întors de la Paris în 1990, iar în 25 de ani am publicat 27 de volume, în timp ce băieţii ăştia umblau după zeci de miliarde de la Soros şi de la Microsoft. Eu am cerut odată nişte bani de la Soros şi nici nu m-a băgat în seamă. Dar Soros dă foarte mulţi bani la oameni care-şi pun problema, ca şi Manolescu, ca şi Lucian Boia, că poate Transilvania nu aparţine de poporul român. Nu e interesant acest lucru?", a conchis Breban.