Cui îi e frică de muzica militară?... De pe 25 decembrie, o parte din ea – cea mai bună și înălțătoare – răsună numai în cer... 

Cu ocazia turneului său în România din 2015, corul „Alexandrov” din Rusia a interpretat, printre altele, cântece populare românești cu un patos, noblețe și profesionalism surprinzătoare - un adevărat omagiu și semn de respect din partea unui cor-simbol al Rusiei față de România, pe un fundal de relații bilaterale, în care numai la respect și noblețe nu te aștepți. Interpretarea vibrantă și cuceritoare scula și morții din morminte! Deodată, un bucolic cântecel pastoral (Mult mi-e dragă primăvara), cântat odinioară în ritmuri agrare (de Sofia Rotaru ori, mai târziu, de Benone Sinulescu), se transforma într-un pasional îndemn la luptă, adresat nouă, românilor, infinit mai convingător decât muzica ostășească rigidă ori cântată în dorul lelii de pe la noi. Publicul aplauda în picioare, frenetic – titra un ziar din Cluj. De ca și cum primăvara cântată de solistul militar rus nu era cea a tractoarelor proletare (ca în cântecelul original), ci una metafizică, verticală, pe care nici nu îndrăznești să o numești... 
Pe 25 decembrie, corul "Alexandrov" al Armatei Roșii se ducea să cânte de Crăciun în Siria. Știau că își riscă viața. Dar aveau despre ce cânta și pe cine să încurajeze! Nu au mai apucat... 

Vestea prăbușirii avionului Tupolev în Marea Neagră, cu 92 de oameni bord, chiar în dimineața primei zile a Crăciunului, a lovit ca un fulger. Se aflau printre ei 62 de membri ai renumitului cor, jurnaliști ai mai multor televiziuni importante și cunoscuta activistă umanitară Elizaveta Glinka (supranumită "Doctor Liza", salvatoare a numeroși copii-victime ale războiului din Ucraina, considerată de toți cei care au cunoscut-o un miracol de energie și altruism). 

Rusia și întreaga lume este în doliu după această tragedie, una din acelea care schimbă iremediabil fața planetei. 
Dar muzica nu moare. Ea este cea mai puternică armă a unei națiuni. Și se pare că tocmai de asta a deranjat. Prea multă noblețe, prea multă căldură umană, entuziasm, curaj și solidaritate între popoare considerate adversare semăna această muzică acolo unde alții încearcă să semene ură, frică, discordie, suspiciune. Prea nu se asemănau ostașii Corului oficial al Armatei Roșii cu imaginea de criminali feroce, pe care propaganda mediatică internațională încearcă le-o atribuie! 

Dar cântecul nu poate fi oprit. Cine l-a cântat pe pământ, îl va cânta și în cer! De unde va reveni pe pământ, cântat nu de oameni, ci de îngerii lor, cu însutită putere.

Văd în sfera virtuală cum sute de oameni, care până mai ieri nu știau nimic despre corul "Alexandrov", reacționează entuziasmați de muzica lui, îi apreciază talentul, căldura și capacitatea de solidarizare, semn că mesajul a fost transmis. Muzica aceasta a topit până și frontierele ideologice, adesea, atât de greu de depășit: de acum, ea îi va uni nu doar pe cei cărora le era adresată, ci se va transmite peste tot, ca o undă de șoc, unind oameni, popoare și teritorii la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată! 

Când se revarsă din cer (ori din cerul inimii), muzica nu poate fi oprită! Până și moartea nu face decât să-i înmulțească puterea; la fel cum sângele mucenicilor se face sămânță a credinței, speranței, a iubirii creștine. 
Îndreptându-se pe un câmp de război, ei știau că își riscă viața, chiar dacă nimeni nu s-ar fi gândit că viața li se va curma atât de fulgerător și în acest fel. După rânduiala ortodoxă, zilele prohodirii lor au coincis cu praznice de martiri. Pe 28 decembrie sunt pomeniți cei 20 de mii de mucenici arși în Nicomidia în ziua Crăciunului, iar pe 29 decembrie, cei 14 mii de prunci uciși la Bethleem de Irod – o dublă jertfă colectivă, de neînțeles pentru atei: jertfa poporului mărturisitor și a inocenților pentru nașterea lui Hristos în lume. Din calendarul creștin, aceste două cete de martiri își proiectează rosturile peste absurdul catastrofei aviatice din Marea Neagră, conferind un sens ceresc acestei mari tragedii, extrăgând-o din zona noetic cea mai distrugătoare: cea a hazardului. Dacă un dezastru este asumat ca sacrificiu pentru aproapele și pentru mărturisirea lui Dumnezeu (o astfel de mărturisire sunt și colindele!), acela iese din sfera hazardului și intră în cea a sacrului, devenind jertfă pentru Nașterea lui Hristos în sufletele noastre, pentru renașterea Sa în popoarele noastre și în întreaga lume doritoare a auzi vocea lui Dumnezeu. 

Există mari tragedii care se înscriu ca puncte de cotitură în istoria unui popor. Istoria recentă a înregistrat câteva... Dacă poporul căruia i s-a dat tragica experiență are credința suficient de puternică spre a și-o asuma, o mutație subtilă se întâmplă în istoria sa, care ia treptat o turnură pozitivă. Aceasta nu se observă imediat, dar oamenii aflați moralmente în preajma respectivei tragedii simt acest lucru, ei se încarcă cu o energie spirituală nouă (pozitivă sau negativă, în funcție de asumarea sau nu a jertfei), pe care ceilalți nu o au. Treptat, mutația aceasta se manifestă în istorie, se obiectivizează, pe măsură ce poporul respectiv își înțelege mai bine sensul istoric și este gata să-și asume Crucea sa. Iar cel ce-și asumă Crucea de bunăvoie devine purtător de lumină, pentru sine și pentru alții. 

Sper că acest sacrificiu, pe care îl deplângem acum cu toții, va redeștepta mai mult straturile profunde din popoarele și din țările noastre, cele mari și cele mici, în care încă trăiește Hristos, spre a coaliza cât mai multă suflare de pe această planetă în lupta împotriva minciunii, a ipocriziei, a indiferenței și a răului, în lupta pentru demnitate și Viață.