După publicarea unui Apel al credincioșilor pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului, redacția noastră a primit și un Memoriu științific adresat membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe care îl prezentăm ca atare în continuare:

Istoria Scythiei Minor, istoria Dobrogei. Istoria neîntreruptă a Daciei și României

În sec. VIII î.e.n. străvechii sciți numeau Marea Neagră Axaina („albastru întunecat"). Sciții locuiau în nordul Mării Negre, unde au întemeiat regate conduse de regi celebri, în Delta Dunării și pe litoralul de răsărit al Mării Negre. Au întemeiat regate și în nordul Dobrogei și în sudul Dobrogei amestecați cu geții și tracii. Sciții din nordul Mării Negre au fost în relații strânse cu grecii atenieni și ar fi suficient să amintim că își luau regine de la Atena și că Anacharsis (un scytho-grec) era celebru la Atena fiind considerat unul dintre cei șapte înțelepți. Există papirusuri și manuscrise (în rescripturi) care grăiesc despre viața istorică și religioasă a Scythiei încă dinaintea erei noastre. Grăitoare sunt manuscrisele despre luptele regelui Idanthyrsus cu Darius cel Mare. Despre războiul purtat cu Alexandru cel Mare. Încă din sec. al VII-lea î.e.n. grecii au întemeiat colonii la Histria și Tomis și au „schimbat" denumirea Mării Negre din Axaina înPontus Euxeinos. Gurile Dunării vor atrage coloniști nu numai pe grecii din Marea Egee ci și pe locuitorii din sudul Mării Negre. În secole se întemeiază Histria, Tomis, Halmyris, Callatis, Dionysopolis, Apollonia, Odessos. Pe malul Dunării apar Axiopolis și Aegyssos. Marele rege cuceritor Burebista își întindea Dacia până la Nipru, Scythia din nordul Mării Negre, Scythia dobrogeană învecinându-se cu grecii. Istoria Scythiei Minor – Dobrogea este uluitoare: Darius, Alexandru cel Mare, Mithrydate al VI-lea Eupator, Burebista (55-44 î.e.n.). Regi daci în sec. IV-III î.e.n.: Zalmodegikos, Oroles, Rhemaxos, Zoltes care se regăsesc în manuscrise din Vatican. Pentru secolul I î.e.n. sunt amintiți câțiva regi mai mici precum Rholes, Dapyx, Zyraxex, regi ai Dobrogei care duc grele războaie cu Roma (care cucerește Scytia Minor în anul 28 î.e.n.). Traian a ridicat în urma unei mari victorii, monumentul de la Tropaeum Traiani (anul 102). După anul 395, când Imperiul Roman se împarte între Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit, Dobrogea va face parte din Imperiul Roman de Răsărit care se va numi Imperiul Bizantin. Procopius numără peste 90 de cetăți restaurate și întărite de împăratul Iustinian I. În această epocă reorganizarea imperială aduce schimbări nu numai în viața militară și economi că a provinciei ci și în viața ecelsiastică. În Scythia Minor existau 15 episcopate ascultătoare de Mitropolia de la Tomis. Peste Scythia Minor, după anul 534, trec invaziile hunilor, ale avarilor și bulgarilor. Dobrogea stă sub dominația bulgară între sec. VII și anul 971. În anul 971, Dobrogea reintră sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Istoria Dobrogei este extrem de zbuciumată amintim numai themele înființate de Împăratul Ioan I Tzimiskes și de împăratul Vasile al II Bulgaroctonul. Pentru anul 1072 știm războiul purtat de Nikofor III Bothaneiates, în 1084, campania împăratului Alexios I Comnen. Anna Comnena amintește, în Alexiada,formațiuni statale în Dobrogea condusă de Tatos, Sacea și Sestlav. Iorga îi numește pe acești trei conducători „dicieni". Pentru anul 1094, Anna Comnena îl amintește pe Pudilă, un duce al vlahilor. Răscoala fraților vlahi Petru si Aslan începe în anul 1185. În 1194, Dobrogea intră sub dominația Imperiului Româno-Bulgar (Regnum Valachorum et Bulgarorum). Împăratul bizantin Isaac II Angelos este cel din urmă care a stăpânit Dobrogea întreagă. În 1241 are loc cumplita invazie mongolă. Tătarii au construit și ei o cetate la Isacea, iar ocupația lor va dura până în 1325. Începând cu anul 1325 Dobrogea va fi independentă sub numele de Principatul de Cărvuna („despotatul Dobrogei"). Ceea ce este spectaculos că în Dobrogea se vorbea graiul „dician", un grai al limbii române (influențat de limba greacă). Pentru secolul XIV sunt menționați ca despoți ai Principatului Cărvunei: Balică, apoi fii săi Dobrotici și Teodor.

Dobrogea se formează sub Dobrotici care după anul 1357 cucerește Vicina, Gurile Dunării, Silistra. Ceea ce este important de memorat este că în Vicina există un arhiepiscop pe numele Iachint care va deveni în 1359 primul mitropolit al Țării Românești, la Curtea de Argeș. În 1388–1389 Mircea cel Bătrân alipește Dobrogea Țării Românești. Și Vlad Țepeș a stăpânit Dobrogea pentru scurt timp. După războiul din 1877-1878, în urma tratatelor de la San Stefano și Berlin, Dobrogea revine în hotarele României. Retragerea lui Aurelian din Transilvania și Oltenia are loc în 271. În Dobrogea romanitatea, atât cât a fost, n-a fost întreruptă. Chiar și după anul 395, când Imperiul Roman se împarte între apus și răsărit, Dobrogea continuă fără întrerupere romanitatea proto-românească și românească. Scythia Minor / Dobrogea - militar, economic și eclesiastic - este arborele lumii geto-dace, proto-române și românești.

Imperiul Roman se împarte în două în anul 395 dar Scythia Minor avea în anul 303 ca episcop pe Preafericitul Evangelicus așa cum rezultă din Passio Epicteti et Astionis, în care sunt amintiți episcopul Evagelicus și preotul Bonosus din Halmyris (fapt atestat istoric de descoperirea Martyricon-ului din Murighiol). Evangelicus avea în jurul anului 300 o provincie eclesiastică numită eparchia, așa cum spune textul latinesc: cujus provinciae tunc pontifex et praepositus sanctarum Dei ecclesiarum, beatissimus Evangelicus habebatur.

Episcopia, Arhiepiscopia, Mitropolia Tomisului - cea mai veche organizare creștină de pe teritoriul Romaniei

Passio Epicteti et Astionis dezvăluie organizarea ierarhică și cultică subordonată metropolei provinciei, adică Tomisului. Organizarea eclesiastică urma modelul „episcopatului monarhic", iar ecclesiaeerau conduse de presbyteri. Manuscrisele grecești de la începutul sec. IV folosesc termenii dediokesis și paroikia. În dioceze și parohii preoții sfințiți puteau „boteza". Pătimirea lui Epictet și Astion a avut loc în timpul persecuțiilor împăratului Diocletianus, martirajul având loc după cel dintâi edict de persecuție din anul 303. Aceasta demonstrează că Evangelicus era episcop de Tomis cel târziu din anul 303. Se consideră că Evagelicus ar fi purtat titlul de arhiepiscop (valabil pentru ierarhii marilor metropole ale creștinilor, chiar înainte de Consiliul de la Nicaea din anul 325)” (F.D.R.Chr., passim idem infra).

„Cât privește titlul său, Passio nu-l numește altfel decât pontifex et praepositus sauSacerdos Domini. Dintr-o lucrare recentă a lui Nicolae V. Dură deducem că Evangelicus trebuie să fi purtat și titlul de arhiepiscop, „care era în vigoare" înainte de Conciliul de la Nicaea din 325 „pentru ierarhii principalelor metropole ale lumii creștine". (...) Specialiști în drept canonic afirmă că titlul de archiepiskopos apare în secolul al IV-lea, fiind folosit inițial pentru a desemna episcopii celor mai vechi și mai ilustre centre – Antiochia, Alexandria, Roma, iar din sec. al V-lea, odată cu ridicarea la statutul patriarhal al scaunelor de Constantinopolis și Aelia Capitolina (Hierosolyma), aplecându-se aproape exclusiv acestora; uneori, însă, titlul este asociat mitropoliților sau episcopilor unor centre mai importante, autonoma sau independente – Ephesus, Caesarea, Palaestinae, Thessalonika, Seleucia – Ctesiphon, Athena, Cypros (începând din 431)" (F.D.R.Chr., studiu introductiv)

Titlul de mitropolit pentru provincia Scythia Minor cu capitala în Tomis apare imediat după primul conciliu de la Nicaea din anul 325 în conformitate cu canoanele IV-VII ale conciliului (N.V. Dură). După alte opinii (I. Barnea, E. Popescu, N. Zugravu, A Suceveanu) titlul de mitropolit al Tomisului apare în perioada împăratului Anastasius I (491-5180) cel dintâi mitropolit tomitan fiind Paternus (498-520). Cel dintâi care poartă titlul de episkopos și metropoliteseste Theotimus I, într-un document referitor la 1.IX.399, anume în Palladius, Dialogul despre viața lui Ioan Hrisostomul (ton te apo Skythias, Theotimoy lego, kai apo Thrakes... panton metropoliton gegerakoton (Theotimus din Scythia... toți mitropoliți bătrâni).

În anul 458, Theotim al II-lea este numit episcopus și metropolitanus în Epistola împăratului Leon, Epistola Leonis Imperatoris care, la poziția 65 scrie: Theotimo reverentissimo episcopo Tomitano etceteris episcopis metropolitanis (Concilium universale Chalcedonense, ed. Schwatz, pag. 428-429, în Izvoare).

Paternus apare într-o scrisoare datată 9.IX.520:Paternus episcopus misericordia Dei episcopus provinciae Scythiae metropolitus. În scrisoarea CCXXXIV, epistolă scrisă la 9 septembrie 520 (și primită la 30 noiembrie 520) în Raportul Sinodului constantinopolitan cu privire la numirea episcopului Epiphanius. Epistola mărturisește textual: „Paternus misericordia Dei episcopus provinciae Scythia metropolitus" (Epistulae imperatorum pontificum... II, ediția Guenther, p. 714). Paternus semnează, după Iohannes, Episcopus Claudipolitanae Civitatus Pronvinciae Isauriași înainte de Marcianus, Epsicopus Chalcedonensis civitatis metropolitus.

În sec. X-XI există atestat mitropolitul Anicetus (Aniketo metropolite Tomeos), iar în sec. XI avem numele mitropolitului Vasile (Basileo metropolite Tomeos).

Pentru secolele X-XI există aceste două sigilii bizantine de plumb care îi reprezintă pe mitropoliții de Tomis, anume Anicet (sec. X-XI) și Vasile (sec. X).

În Catalogue of Byzantine seals at Dumbarton Oaks and in the Fogg Museum of Art.(vol. I, edited by John Nesbitt and Nicolas Oikonomides, Washington, D.C, 1991, p. 180-181) se publică (inedite) sigiliile mitropolitului Aniketos (sec. X-XII) cu următoarele comentarii, descrieri și transcrierea textelor (recto-verso):

Pentru memoriul nostru sunt importante cuvintele : Aniketho metropolite Tomeos. Cel de-al doilea mitropolit, Vasile (sec. XI), are pentru sigiliul său următoarele comentarii, descrieri și transcrierea textelor (recto-verso):

Pentru memoriul nostru sunt importante cuvintele: Basileio metropolite Tomeos.

I. Barnea a descris aceste sigilii în lucrarea Noi date despre Mitropolia Tomisului.

Așadar, cel dintâi care poartă titlul de mitropolit este Theotimus I, așa cum scrie Palladius în Dialogul istoric despre viața lui Ioan Hrisostomul.

Titlul de mitropolit este confirmat într-o scrisoare a împăratului Leon I Tracul, epistolă din anul 458 adresată „episcopilor metropolitani din întreaga lume", metropolitanis totius orbis episcopis. În această epistolă este amintit și Theotimus al II-lea de Tomis (anul 458) dar mitropolitul semnează în scrisoarea de răspunsTheotimus humilis scythiae regionis episcopus (Teotimus, episcopul smerit al Regiunii Scythia).

În Studiul introductiv la Izvoarele istoriei citim (pag. 91): „Titlul de mitropolit (...) este aplicat pentru prima data lui Theotimus I (cca. 390 - cca. 407) în Dialogul istoric despre viața lui Ioan Chrysostom scris prin 405-408 de un apropiat al arhiepiscopului Constantinopolelui, contemporan și, probabil, cunoscut al prelatului tomitan, Palladius de Helenopolis (363/4 – înainte de 431)." De reținut că „În Schytia Minor, abia în anii 519-520 izvoarele consemnează explicit atât funcționarea în eparhie a mai multor scaune episcopale cât și titlul de metropolituspentru episcopul Paternus de Tomis (498-520) ".

Paternus era episcop al Tomis și mitropolit al Schytiei. În manuscrisul din Vatican Vat. lat 3787se află Epistula 217 a Papei Hormisdas în care este amintit numele lui Paternus („Tomitanae civitatis", „praedictum Episcopum"). Iată cele două file (147r-147v) din manuscrisul Vat. lat. 3787, publicat de Arhiepiscopia Tomisului în volumul 100 din Sfinții părinți ordodocși. Martirii străromâni, Cuvioșii cei vechi.

Este celebru Discul lui Paternus, aflat acum în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (discul face parte din tezaurul descoperit în 1912 la Malaja Perescepina). Discul are diametrul de 61 cm și greutatea de 6224 gr., produs în vremea împăratului Anastasius. Pe disc se află înscris următorul text: Ex antiquis renovatum est per Paternum reverentissimum episcopum nostrum amen. (FOTO în deschidere)

Se consideră certă „evoluția titulaturii episcopului de Tomis" când „la începutul secolului al VI-lea acesta purta titlul de mitropolit".

Când a devenit arhiepiscopul Tomisului și mitropolitul Scythiei autocefal: „Mai multe Notitiae constantinopolitane din sec. VII-IX rânduiesc scaunul tomitan din eparhia Scythia printre arhiepiscopii autocefali dependenți de patriarhia de Constantinopolis. Acest statut trebuie conexat cu o măsură de ordin administrativ-bisericesc instituită de autoritatea imperială sau de un consiliul ecumenic posterior ridicării la rangul de mitropolit, întrucât, sub Anastasiu I, scaunul tomitan depindea încă de thronosul de pe malul Bosforului, și înainte de sfârșitul sec. VI – începutul celui de al VII-lea, când întreaga textură eclesiastă a fost bulversată, eparhia Scythia Minor încetând d să mai existe. Cu cel de-al V-lea Consiliu ecumenic de la Constantinopolis din 553 n-a adoptat nici o hotărâre de natură administrativă, ci doar măsuri de ordin teologic, rezultă că, dacă, într-adevăr, mitropolitul de Tomis a devenit arhiepiscop autocefal, atunci acest lucru nu se putea întâmpla decât sub Justinianus I (527-565)".

Demn de reamintit este că această „cumulare a titlului de mitropolit și a celui de arhiepiscop nu era contrară practicilor bisericești" fiind așa cum putem citi în Novella XI de înființare a arhiepiscopiei Prima Justiniana stă scris că mitropolitul poate fi și arhiepiscop: Non solum metropolitanus, sed etiam arhiepiscopus fiat (Fontes, pag. 94).

Cronologia episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților Tomisului între anii 303 – secolul XI.

După Jacob Coleto (Illyrici sacri) avem următoarea serie multiseculară a episcopilor tomitani:

I. Evangelicus an circ.290

II. II.NN an 325.

III. Bretanio an 371.

IV. Gerontius an 381.

V. Theotimus an circ.З90.

VI. Timotheus an 4З1.

VII. Joannes an circ. 440.

VIII. Alexander an circ. 448.

IX. Theotimus II an circ. 455.

X. Paternus an 519.

XI. Valentinianus an circ. 649.

În secolele VII-IX avem arhiepiscopi autocefali (cu nume necunoscut, până azi). În sec. IX apare un arhiepiscop al metropolei Tomis. Pentru sec. X-XII avem numele lui Aniketos (metropolite Tomeos), iar pentru secolul XI avem numele lui Vasile (metropolite Tomeos).

Și I. Barea, în Noi date despre Mitropolia Tomisului, schițează o cronologie a episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților Tomisului, amintindu-l pe Evangelicus (după Passio), apoi Bretanion, Gerontius (Terentius, participa la Sinodul al II-lea de la Constantinopol din anul 381), Teotim I (392-407), episcop și mitropolit, Timotei, participant la Sinodul al III-lea de la Ephes din anul 431, Ioan (448-449), Alexandru care a semnat în actele Sinodului al IV-lea de la Chalcedon din anul 451, Theotim II cunoscut ca mitropolit dintr-un document al împăratului Leon și autor al unei epistole către acest împărat. Este urmat de mitropolitul Paternus, celebru pentru discul de argint aurit și cunoscut din epistola Papei Hormisdas ca mitropolit al provinciei Scythia. Valentinianus (550-533) avea legături profunde cu patriarhia din Constantinopolis și își scria epistole cu Papa Vigilius de la Roma. A păstrat probabil titulatura de episcop metropolitan ca și Paternus.

Pentru sec. X-XI este amintit mitropolitul Aniketes și mitropolitul Vasile (pentru Sec. XI).

Într-o erudită crestomație Fontes Historiae Dacoromaniae Christianitatis (N. Zugravu, Claudia Tărnăuceanu, Mihaela Paraschiv, Editura Univesității Al. Ioan Cuza, Iași, 2009, cu un studiu introductiv excelent și cu traduceri impecabile), avem o cronologie mai bogată în care sunt citate Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes, Istoria eclesiastică a lui Sozomenos, Hieronymus, Teodoretes, Papa Hormisdas, Vigilius, Barnea.

Iată această grăitoare cronologie, datorată lucrării Fontes Historiae Dacoromaniae Christianitatis. Cităm integral:

Pe Evangelicus îl găsim în Passio, pe Bretanion, Gerontius/Terentius, Theotimus I, Timotheus, Ioannes, Alexander, Theotimus II, Paternus și Valentinianus îi găsim în manuscrisele lui Sozomenos, Hieronymus, în Epistulae ale Papei Hormisdas, în Papa Vigilius. Aceste manuscrise sunt publicate în colecția Sfinții părinți (vol. 1-100) a Arhiepiscopiei Tomisului.

Pentru episcopul Petrus este publicată epistola lui Dionysius Exiguus (traducerea din Surill), aflată în Vatican, Petru fiind dascălul și protectorul lui Dionysius.

Pentru mitropoliții Aniketos și Vasile există și au fost deja publicate imaginile (recto-verso) sigiliilor bizantine de plumb.

Așadar, Mitropolia Tomisului are această titulatură din 1 septembrie 399 când Theotimus I este numit bătrân mitropolit. Theotim II este numit și el episcopus metropolitanus în anul 458 (în Epistola împăratului Leon).

Mitropolitul Paternus este episcopus provinciae Scythiae metropolitus într-un document din 9.IX.520 în Scrisoarea nr. CCXXXIV, care este Raportul Sinodului constatinopolitan cu privire la numirea episcopului Epiphanus. Aici Paternus semnează al treisprezecelea. Este de presupus cu drept cuvânt că și Valentinianus a păstrat acest titlu.

Pentru secolele VII-IX avem arhiepiscopi autocefali ai mitropolie Tomis fără nume știut. Pentru sec. X-XII îl avem pe mitropolitul Aniketos, iar pentru sec. XI pe mitropolitul Vasile certificați de sigiliile bizantine de plumb.

Călugării sciți erau cunoscuți de împăratul bizantin și de patriarhii din Constantinopol și papii de la Roma. Ioan Maxentius și Leontinus Byzantinus erau teologi geniali. În colecția Sfinții părinți sunt publicate manuscrisele din Vatican care au păstrat operele lor. Din Dionysius Exiguus se află publicate în Sfinții părinți câteva zeci de manuscrise. Dionysius Exiguus a tradus din greacă în latină conciliile bizantine, fondând astfel gramatica și vocabularul prin care Vaticanul va gândi eclesiasticul. Și din Ioan Cassian sunt publicate deja și la noi, în România, multe manuscrise aflate în cele mai vestite biblioteci ale Europei, chiar și un vestit palimpsest din sec. VI.

Pentru Dionysius Exiguus și Ioan Cassian Arhiepiscopia Tomisului a reușit să publice toate cele mai vechi manuscrise care s-au păstrat până în zilele noastre. Toată Europa știe și recunoaște importanța juridică a colecției dionysiene de canoane. Nu uităm semnificația trecerii arhiepiscopului Iachint de Vicina în tronul de mitropolit al Țării Românești, la Curtea de Argeș, în anul 1359. E un simbol strălucit faptul că din anul 303, cu Evangelicus, traversăm împreună cu Bretanio, Gerontius (Terennius), Theotimus I, Timotheus, Ioannes, Theotimus II, Petrus, Paternus, Valentinianus, Aniketos, Vasile și alți episcopi, arhiepiscopi, mitropoliți anonimi, peste 1000 de ani de suflet întreg străromân și român până când Iachint de Vicina ajunge primul Mitropolit al Țării Românești. Memorabil este și faptul că Tomisul și Scythia Minor (cu Histria, Vicina, Callatis...) au papirusuri și manuscrise (în rescripturi) începând din sec. VII î.e.n. până la întemeierea Țărilor Române, adică primii 2000 de ani - cei mai grei în istorie. Episcopiile, arhiepiscopiile și mitropoliile Scythiei Minor și ale Tomisului au asigurat o viață eclesiastică bimilenară neîntreruptă. Arborele istoriei și al vieții, arbore existențial istoric, economic, militar și spiritual a fost nemuritor.

Putem spune, cu mândrie, că istoria bogată a Tomisului ne face contemporani cu întemeierea Romei.

Memoriul nostru se întemeiază pe manuscrise și documente pentru toți episcopii, arhiepiscopii și mitropoliții care au slujit după anul 303, conform manuscriselor conciliilor universale începând cu anul 325, primul Sinod de la Nicaea, publicate și la noi. Sunt documente scrise începând cu anul 451, apoi acte ale consiliilor scrise în anii 500, 600 ...

Prin strălucitele lor minți geniale străromânii noștri au fost în legătură cu Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Hrisostomul, cu împărații Constantin cel Mare, Anastasius, cu papii Hormisdas, Vigilius, Leon.

Am putea spune că suntem de când există lumea.

Vă mulțumim!