ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cu rugăciunile și purtarea de grijă a Sfîntului Paisie Velicicovschi a văzut lumina tiparului cartea pe care am visat-o încă de acum mai bine de un sfert de veac, de cînd am găsit în corespondența sa (pe atunci absolut inedită, scoasă la lumină împreună cu regretata cercetătoare Valentina Pelin în cele două volume de Cuvinte și scrisori duhovnicești în anii 1998 și 1999, reeditate la ed. Doxologia în anul 2010) relatările autobiografice ale sfinției sale.

Cartea a apărut la editura Mănăstirii Petru Vodă, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului părinte Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

În volumul de față am cuprins cîteva documente de maximă impor­tanță pentru viața și opera Sfîntului Paisie Velicicovschi și pentru istoria monahismului și a Bisericii Ortodoxe. Acest volum a fost determinat de o minune a Sfîntului Paisie și a ucenicilor săi pe care au făcut-o cu mine, nevrednicul, din marea lor dragoste pentru mîntuirea noastră și din ma­rea lor milă pentru silința mea de un sfert de veac de a le cerceta scrierile. Minunea, săvîrșită anul acesta (2022), la tricentenarul nașterii sfîntului, constă în descoperirea unei copii a Vieții și petrecerii Prea-cuviosului Părin­telui nostru Paisie Starețul și Schiarhimandritul Sfintelor Mănăstiri Neam­țului și Secului, scrisă de către ucenicul său, Schimonahul Isaac Dascălul. Faptul este minunat fiindcă această scriere – care, cronologic vorbind, a fost printre primele aghiografii ale Sfîntului Paisie, a reprezentat unul din izvoarele principale ale biografiei „oficiale” a sfîntului aflată în manuscri­sul românesc 154 de la Mănăstirea Neamț[1] și al marii „Vieți” alcătuite de către Arhimandritul Andronic Popovici de la Mănăstirea Noul Neamț, recent publicată[2] – a fost pînă de curînd considerată pierdută.

I. Autobiografia Sfîntului Paisie. Acest text este ultima dintre scri­erile Sfîntului Paisie în anii vieții sale pămîntești și își propune, precum însuși autorul afirmă, nu doar să dezmintă, profetic, acuzele celor ce l-au învinuit că este agent al unei puteri străine în micul principat al Moldo­vei, dar mai ales să surprindă perioada din viața sa necunoscută ucenici­lor săi, necuprinsă în corespondența sa și mai ales de o mare importanță în viața duhovnicească a celor ce vor să urmeze calea monahală, perioa­da pregătitoare închinovierii fiind adesea una în care Sfînta Treime își dezvăluie dorul de sufletul ce O dorește prin săvîrșirea de mari minuni.

Scrierea acoperă perioada dintre nașterea sa la Poltava (1722) și ple­carea de la Schitul Cîrnu (1746). Am redat textul tradus de vrednica profesoară și cercetătoare slavistă Elena Lința din Iași la sfîrșitul anilor 1980[3] după manuscrisul SPb BAN 13.3.26 editat de cercetătorul grec Antonios Tachiaos în lucrarea The Revival of Byzantine Mysticism among Slavs and Romanians in the XVIIIth Century. Texts Relating to the Life and Activity ofPaisy Velichkovsky (1722-1794), Thessaloniki, 1986, p. 3-91[4], fără aparatul critic al edițiilor românești și fără împărțirea foilor din ma­nuscrisul de la Sankt Peterburg.

Originalul autograf al Autobiografiei se află la Mănăstirea Secu și a fost identificat în 1998 de către cercetătoarea Valentina Pelin[5] și va fi adăugat următoarei ediții.

II. Fragmentele autobiografice din corespondența Sfîntului Pai­sie. Din toamna anului 1996, cînd cu binecuvîntarea Părintelui Arhi­mandrit Ioanichie Bălan am început să adun diferitele scrieri ale Sfîn­tului Paisie, ajungînd, cu vremea, să am și să cercetez sute, chiar mii de izvoare paisiene. În acestea am observat că multe dintre ele conțineau fragmente autobiografice extrem de importante pentru alcătuirea și în­țelegerea unei Vieți a Sfîntului Paisie.

Acum, după mai mult de două decenii, am pus laolaltă scrierile ca­re zugrăvesc întreaga sa viață, de la anul 1746 (la care se oprește Auto­biografia) pînă aproape de mutarea sa la Domnul în anul 1794. Majori­tatea au fost extrase din cele două volume publicate de Valentina Pelin împreună cu mine în 1998 și 1999[6]. Dacă Sfîntul Paisie va adumbri în continuare cu binecuvîntarea sa, viitoarea ediție va include și fragmente autobiografice din celelalte documente ce se află în pregătire.

În prezenta ediție, fragmentele autobiografice ale Sfîntului Paisie Ve­licicovschi citate sînt:

  1. Extras din scrisoarea către rîvnitorii din Rusia (evenimente din anul 1746)
  2. Extras din scrisoarea către Athanasie Cavsocalivitul (evenimente dintre anii 1746-1756)
  3. Extras din Așezămîntul de la M. Dragomirna (evenimente dintre anii 1741-1763)
  4. Extras din întîia scrisoare către preotul Dimitrie (evenimente din­tre anii 1740-1766)
  5. Scrisoarea către voievodul Constantin D. Moruzi (evenimente din anii 1743-1746, 1779)
  6. Extras din scrisoarea către ucenicii Athanasie, Amvrosie și Theo­fan din Rusia (evenimente din anul 1779)
  7. Extras din scrisoarea către Theodosie de la Sofroniev (evenimente dintre anii 1755-1782)
  8. Extras din prefața ediției slavone a cărții Sf. Isaac Syrul (evenimen­te dintre anii 1742-1787)

III. Viețile din acest volum. Întrucît Sfîntul Paisie este o figură de maximă importanță pentru întreaga Ortodoxie și un înnoitor al isihas­mului de aceeași importanță cu Sfîntul Grigorie Palama și Sfîntul Vasi­lie cel Mare, datele vieții și activității sale sînt de datoria și spre bucuria Bisericii să le cunoască. De aceea, volumul de față face o reparație de mult necesară prin publicarea la un loc a unor texte biografice integra­le. Acestea sînt:

A. Relatarea banului Constantin Caragea (1780). Aceasta este extrem de importantă pentru a înțelege impactul vieții și operei Sfîntului Paisie Velicicovschi asupra Bisericii Ortodoxe din Principate și asu­pra Patriarhiei de Constantinopol la anul 1780.

B. Cronica ultimelor zile din Viața Sfîntului Paisie (4 Oct. – 13 Dec. 1794). Unul din duhovnicii soborului (așa cum afirmă cîteva dece­nii mai tîrziu Arhimandritul Andronic), anume Ieroschimonahul Nico­lae, a întocmit o cronologie a evenimentelor dinaintea și de după săvîr­șirea Sfîntului Paisie. Relatarea aceasta ni s-a păstrat într-un singur ma­nuscris cunoscut, ms. rom. 1860 de la Biblioteca Academiei Române din București, despre care aș concluziona că reprezintă o copie a cronologiei inițiale pe baza unor observații; scrisul este unitar și nu prezintă amănun­te care ar fi fost așternute în scris dacă aceasta ar fi avut loc chiar în zilele descrise. Dimpotrivă, copistul încurcă niște nume de monahi și ordinea hirotoniei lor. Ba chiar conține cîteva corecturi efectuate în anul 1849 (!), la mai mult de jumătate de secol după evenimentele relatate. Care vor fi fost sursele consultate atunci, manuscrisul românesc 1860 nu ne comuni­că. De asemenea, am observat cîteva editări ale cuvintelor Schimonahu­lui Isaac Dascălul citite în sobor după săvîrșirea Sfîntului Paisie.

C. Schimonahul Isaac Dascălul – Cuvînt deasupra mormîntului (1795). Acest cuvînt panegiric reprezintă cea mai veche Viață alcătuită Sfîntului Paisie. El se regăsește copiat în mai multe manuscrise cunos­cute pînă astăzi, cu cîteva diferențe între ele. Am ales, pentru calitatea textului, copia aflată astăzi la Schitul Ciolanu sub cota 1018.

D. Monahul Vitalie – Arătare în scurt pentru Cuviosul părinte Ar­himandritul Paisie, ce a fost stareț (sau igumen) Sfintelor Mănăstiri Neamțului și Săcului (~1795). Monahul Vitalie pare a fi unul din co­piștii importanți din obștea de la Mănăstirea Neamț a Sfîntului Paisie. De la el ni s-au păstrat mai multe autografe: Viața Sfîntului Paisie, în­tr-o primă versiune aflată la sfîrșitul unui Minei pe Februarie, tipărit la Rîmnic în 1780 și păstrat sub numărul 4496 al Bibliotecii Mănăsti­rii Neamț[7], aceeași Viață, copiată la finele ms. rom. 952 de la B.A.R.B. în continuarea unor așezăminte ascetice ale Sfîntului Vasilie cel Mare, și două manuscrise psaltice, unul din anul 1802 (B.M.Neamț ms. rom. 119) și altul început în anul 1768, cu diferite însemnări, unele istorice, iar altele de horticultură, astronomie, patristice, muzicale, etc care se în­tind pînă în 1820, anume ms. rom. 704 de la B.A.R. București. Cel mai probabil, Viața Sfîntului Paisie păstrată sub titlul „Arătare în scurt” a fost scrisă în 1795, în preajma pomenirii de un an a marelui stareț.

E. Schimonahul Isaac Dascălul – Viața și petrecerea Prea-cuvio­sului părintelui nostru Paisie, Starețul și Shiarhimandritul Sfintelor Mănăstiri Neamțul și Secul (1796). Acest text este poate cea mai im­portantă biografie alcătuită Sfîntului Paisie vreodată, deoarece marea majoritate a celorlalte au fost alcătuite relative la aceasta, corectînd anu­mite date sau completînd-o, ori făcînd o sinteză a informațiilor aflate în ea. Surprinzător, deși a fost menționată de mulți dintre ceilalți bio­grafi și o referință specială la ea se află în prefața Starețului Mardarie la Viața Prea-cuviosului Paisie alcătuită de Schimonahul Platon și tipărită în 1836 la Mănăstirea Neamț[8] (care Arhim. Mardarie pare să nu fi citit această Viață, ci doar face referințe la ea pe temeiul părerilor altor citi­tori, de vreme ce spune că „pentru a căriia prelungire s-au măhnit” citi­torii români ai acesteia), și a fost folosită ca text de bază pentru istoria Vieții Sfîntului Paisie alcătuită de către Arhimandritul Augustin Braga între 1852-1856[9], dezvoltată de ucenicul său Arhimandritul Andronic în cîteva ediții succesive.

Deși folosită in extenso în veacul al XIX-lea, Viața alcătuită de către Schimonahul Isaac Dascălul a fost socotită pierdută pînă de curînd. În luna Iunie a.c. lucram la Viața și opera Sfîntului Iosif de la Văratec[10] și mă necăjeam pentru puținătatea surselor despre acest mare nevoitor, ucenic al Sfîntului Paisie. Dar, văzînd cîte autografe ale Schimonahului Isaac Dascălul se află în biblioteca Mănăstirii Văratec, am realizat că cei doi schivnici fuseseră foarte buni prieteni[11] și am apelat la sprijinul ru­găciunilor lor și ale Sfîntului Paisie pentru a descoperi dacă nu cumva se păstrează undeva Viața alcătuită de către părintele Isaac. Răspunsul la rugăciuni nu s-a lăsat mult așteptat. La începutul lunii Iulie a.c. l-am întrebat pe cucernicul părinte Constantin Stoica, profesor la Seminarul din Buzău, dacă cunoaște vreun catalog de manuscrise aflate la Mănăs­tirea Ciolanu, iar sfinția sa mi-a oferit cîteva imagini dintr-un catalog[12], unde la numărul 12 se află „Viața Cuviosului Paisie de la Neamț, scrisă prin anul 1778, copertă din carton-piele, 24x17cm, 20x12cm, 409 fi­le”[13], iar spre marea mea bucurie aceasta era chiar Viața alcătuită de că­tre Schimonahul Isaac.[14]

Copistul manuscrisului de la Mănăstirea Ciolanu este un anume Da­vid Ierodiaconul. Bănuiesc că acest codex a fost copiat la începutul vea­cului al XIX-lea, pentru cuvioșii monahi de la Ciolanu, deveniți și ei paisieni după săvîrșirea Sfîntului Vasilie de la Poiana Mărului (+1767).

Manuscrisul sub cota 1018[15] conține următoarele texte, toate apar­ținînd Schimonahului Isaac Dascălul:

  1. Viața și petrecerea Prea-cuviosului părintelui nostru Paisie, Starețul și Shiarhimandritul Sfintelor Mănăstiri Neamțul și Secul, între filele 1r-193r.
  2. Cuvînt de îngropare la Prea-cuviosul părintele nostru Paisie, Arhi­mandritul și Starețul Sfintelor Mănăstiri a Neamțului și a Secului, între fi­lele 194r-207r.
  3. Cuvînt deasupra mormîntului a Prea-cuviosului părintelui nostru Pai­sie, Arhimandritul și Starețului a Sfintelor Mănăstiri Neamțului și Săcului, între filele 209r-409r.

O primă concluzie logică ar fi că manuscrisul a fost copiat direct de pe un miscelaneu aparținînd părintelui Isaac Dascălul.

Evident, numerotarea originală este defectuoasă. Astfel: după filele 1-99, continuă cu filele 110-209 (cu repetarea filei 208, care este nescri­să). După fila 209 urmează fila 300, pînă la 309. După fila 309 urmează fila 400, pînă la 409. Între toate aceste numere nu lipsește nici o filă, nici o pagină. Textul celor trei scrieri nu prezintă nici un fel de discontinuita­te. Singura excepție o reprezintă o lungă paranteză din textul de pe pagina 96, șters cu cerneală neagră de către copist sau de către unul din cititori.

Deși uneori copistul nu este atent, pierzînd unele cuvinte ori chiar litere din cuvinte și numerotînd greșit filele, am observat că, în compa­rație cu alți copiști din epocă, a fost chiar foarte exigent, redînd cît mai exact textele copiate. Inițialele „I. D.” din subsolul f.3r, care ar putea fi in­terpretate ca aparținînd părintelui Isaac Dascălul ar putea să reprezinte semnătura copistului – Ierodiaconul David.

Cu toate aceste mici neajunsuri, ne aflăm în fața unui text epocal, ca­re a scris istorie, pentru prima dată publicat în acest volum. Mai mult, din conținutul său rezultă că a fost alcătuit în anul 1796. Epoca alcătu­irii Vieții scrisă de către părintele Isaac Dascălul poate fi datată relativ ușor pe baza evidențelor interne.

  1. „care atuncea era supusă sub Mitropolia Kievului. Poate încă și acum, după ce s-a supus Țara Leșească”; Regatul Poloniei a dispărut de pe hartă în 1795;
  2. „pentru al căruia sfîrșit, care a fost întru al doilea an după sfîrșitul Prea-cuviosului”, adică în cursul anului 1796;
  3. „pune în inima prea-iubitorului de Dumnezeu kirio kir Veniamin, Episcopul Hușilor, om bun și smerit și de fapte bune iubitor, care acum este episcop al Romanului”; Veniamin Costachi a fost episcop de Ro­man între 1 Iunie 1796 și 18 Martie 1803.

Aceasta din urmă ne dă și terminus ad quem al scrierii Vieții – anul 1803, cînd Veniamin Costachi a fost ales mitropolit al Moldovei, deși, trebuie ținut cont de afirmația făcută de către părintele Isaac Dascălul despre obștea de maici de la Văratec că „Pentru aceea și numărul lor din zi în zi tot se crește, încît acum poate să fie pînă la o sută și mai bine”; es­timez că Viața a fost scrisă înainte de 1798 (cînd este atestată prima scu­tire de taxe[16] pentru preoții Mănăstirii Văratec și cînd probabil s-a lărgit prima bisericuță de lemn a maicilor, devenită neîncăpătoare).

Cel mai important indiciu pentru data scrierii Vieții este o confuzie pe care o face Schimonahul Isaac atunci cînd pomenește despre rîn­duiala pe care Sfîntul Paisie o avea în fiecare vară, cînd venea la hra­mul Mănăstirii Secu: „Această rînduială a păzit-o Prea-cuviosul întru toți cei șaptesprezece ani ce a trăit în Neamțu.” Numărul real al anilor în care Sfîntul Paisie a trăit în Mănăstirea Neamț este de cincisprezece (1779-1794), șaptesprezece fiind anii în care scriitorul Vieții se aflase acolo (adică din 1779 pînă în 1796). Surprinzător, afirmația este prelu­ată și de Sf. Grigorie Dascălul în a sa scurtă biografie.

F. Vedenia lui Theodosie (1797). Acest text zguduitor a fost publi­cat pentru prima dată în ediția îngrijită de Diac. Prof. Ioan Ivan a Vieții Sfîntului Paisie[17] și reprezintă doar un scurt fragment din ceea ce Pronia dumnezeiască a descoperit monahilor ucenici ai sfîntului despre războ­iul nevăzut purtat de Sfîntul Paisie în întreaga sa viață și despre miza atît de importantă a cărților patristice răspîndite în întreaga Ortodoxie de către sfînt și de către cei ce i-au urmat.

G. Sfîntul Grigorie Dascălul – Povestire din parte a vieții Prea-cu­viosului părintelui nostru Paisie și arătare pentru adunarea soborului celui împreună cu cuvioșia sa, care cu pronia lui Dumnezeu se păzește și acum neîmpuținat (~1816). Viața alcătuită de către rîvnitorul iero­diacon ajuns Mitropolit al Țării Românești în 1823 a fost publicată pen­tru prima dată la Mănăstirea Neamț în anul 1817[18], împreună cu cîteva scrisori ale Sfîntului Paisie, ca anexă la o compilație de scrieri despre virtutea ascultării monahale aparținînd, cel mai probabil, însuși marelui sfînt. Precum am afirmat mai sus, textul său reia o eroare prezentă în Via­ța alcătuită de către Schimonahul Isaac: „Petrecînd [Sfîntul Paisie] așa­dar și aici, în Sfînta Mănăstire Neamțul, ca la 17 de ani cu întocmirea la buna rînduială a tuturor așezămintelor ce privesc spre viața…”.

H. Schimonahul Platon – Viața Prea-cuviosului părintelui nostru Stareț Paisie (1817). Schimonahul Platon a fost unul dintre cei mai fi­deli ucenici ai Sfîntului Paisie. De neam rus, dintre ucenicii apropiați ai Sfîntului Paisie, Schimonahului Platon îi datorăm legarea și numerota­rea autografelor Sfîntului Paisie[19], dar și această ultimă biografie scrisă de un ucenic direct al Sfîntului Paisie, alcătuită probabil în anul 1817 din porunca Starețului Silvestru, pentru următorul motiv (precum afir­mă Arhim. Mardarie în prefața ediției din 1836):

„Părinții și frații duhovnicești din Monastirea Neamțului, moldoveni și ruși, pentru neunirea istoricilor s-au mîhnit mult, zicînd cum că «Pă­rintele nostru Starețul Paisie au fost de obște părinte și moldovenilor și rușilor; apoi și scrierea vieții în limbile moldovenești și rusești trebue să ție aceaiaș, și nu cu osebire carea să aducă și prihănire și necredință ceti­torilor.» Pentru aceasta, dar, părinții cei mai cu osîrdie, cercetînd scrie­rea istornicilor sobornicește, au socotit ca de al doilea să se scrie moldo­venește și rusește Viața Fericitului Stareț fără osebire, și acum cu ajuto­riul Milostivului Dumnezeu și cu rugăciunile fericitului întru pomenire Părintelui nostru Starețului Paisie, Viața aceasta s-au îndeplinit de cătră Cuviosul Schimonah Platon, ce au fost scriitoriu Starețului mulți ani și au luat sfîrșit tîlmăcindu-să în limba moldovenească de cătră Ierom[o­nahul] K[iriak] Duhov[nicul], și din porunca Înalt-pre-o-sfințitului Mi­tropolit Veniamin, dată în typariu întru amîndoao limbile, ție, de Dum­nezeu iubitoriule cetitoriu, spre sufletescul folos ți s-au pus înainte ru­gîndu-te ca cu dragoste să o priimești…”.

Cercetările Diaconului prof. Ioan Ivan și ale Ieromonahului Ambro­zie Ghinescu (actualmente egumen al Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamț) au arătat că Schimonahul Platon a răposat la 28 Mai 1837, du­pă o lungă perioadă de nevoințe pustnicești la Schitul Pocrov[20].

Viața Cuviosului Paisie scrisă de Schimonahul Platon a avut ca sursă principală Viața alcătuită în limba slavonă de către Schimonahul Mi­trofan (unul dintre cei mai apropiați ucenici slavi ai Sfîntului Paisie), la care s-au adăugat informațiile culese din celelalte surse, pentru a fa­ce o sinteză între mărturiile directe și indirecte păstrate de către uceni­cii Sfîntului Paisie. După ediția ei din 1836 de la Mănăstirea Neamț, în limbile română și slavonă, la împlinirea unui veac de la tipărirea ei, teo­logul și publicistul Gheorghe Racoveanu a reeditat-o în slovă latină în anul 1935[21]. Dacă inițial am intenționat folosirea acestui text, compa­rația cu originalul a scos la lumină valoarea ediției inițiale, „îndreptările” operate de către ucenicul filosofului Nae Ionescu depărtîndu-se în cî­teva locuri de gîndul autorului paisian, așa că am purces la transcrierea ediției de la Mănăstirea Neamț din 1836, ediția care i-a mîngîiat sufletul Schimonahului Platon cu puțin înainte de ieșirea din această viață în ca­re atît de mult a ostenit slujind Mîntuitorului Iisus Hristos, Bisericii Sa­le și slăvitului Stareț Paisie Velicicovschi.

IV. Viața scrisă de Mitrofan (1814). Prefața scrisă de către Arhi­mandritul Mardarie pentru Viața alcătuită de Schimonahul Platon arată că Schimonahul Mitrofan, unul din cei mai apropiați ucenici ai Sfîntu­lui Paisie, a scris această biografie închinată dascălului său în anul 1814, fără să fi reușit să o termine. Autograful Schimonahului Mitrofan se află astăzi în Mănăstirea Neamț, în manuscrisul slavon 212. O copie a sa aflată în ms. slav. 207 a fost folosită de către slavistul grec Ant. Tachiaos pentru a da la lumină prima ediție a acestei Vieți unice în anul 1986 (din păcate, aceasta este doar parțială).[22] Acest text va fi inclus integral în ur­mătoarea ediție, atît în limba slavonă, cît și în traducere românească.

V. Martirie. Un autor deocamdată necunoscut este Ieroschimona­hul Martirie, ucenicul de chilie al Sfîntului Paisie. Arhimandritul An­dronic include în Viața pe care o compilează pentru Sfîntul Paisie un fragment de scrisoare, probabil, aparținînd acestui ucenic al sfîntului, despre care scrie următoarele:

„Până aicea am pus întocma pre toată istorisirea dupre cum o au scris prea-cuvioșia sa părintele Shimonahul Mitrofan și Shimonahul Is­aac Dascălul. Iar de aicea înainte o voiu mai adaoge pre la unele locuri și dintru ale altora istorisiri tot ucenici ai preacuviosului părintelui nos­tru starețului Paisie Velicicovschie. Carii pre cele ce le-au lăsat acești doi, ei dupre cât au putut, le-au scris mai pre larg. Adică, prea-sfințitul Grigorie, Mitropolitul Valahiei, și ieroshimonahii Martirie, chileinicul Prea-fericitului, și Nicolae, și shimonahul Platon, și alții”.[23] De unde și-a luat Arhimandritul Andronic textul (textele?) biografic scris de Ieros­chimonahul Martirie, nu a menționat. Fragmentul în cauză, cu referire la episodul din toamna anului 1775, cînd Sfîntul Paisie a venit de la Mă­năstirea Dragomirna la Mănăstirea Secu, este următorul:

„Și cînd se apropia de Sfînta Monastire a Secului, atuncea i-au ieșit înainte întru întîmpinare prea-cuvioșia sa egumenul Efthimie Cananău, cu prea-cuviosul părintele Nifont, proin egumenul, și cu tot soborul, și cu ieromonahii și ierodiaconii îmbrăcați în veșmintele bisearicești și cu cîntări foarte frumoase și se trăgeau și clopotele toate întru slava lui Dumnezeu. Și după cum istorisește prea-cuvioșia sa ieroschimonahul Martirie, prea-bunul ucenic al Prea-fericitului părintelui nostru, foarte cu mare dragoste și cu nepovestită bucurie l-au primit și l-au sărutat, ca pe cel de Dumnezeu trimis Gură de Aur la Moldavia, pentru că nu era cu putință a nu se cuceri de dînsul orișidecine l-ar fi văzut”.[24]

VI. Istoricii. După săvîrșirea ultimilor ucenici direcți ai Sfîntului Paisie, în obștea nemțeană s-a simțit nevoia alcătuirii unor istorii des­pre Mănăstirea Neamț și despre Sfîntul Paisie și urmașii săi, iar această sarcină a revenit unei noi generații de monahi paisieni. Primul care al­cătuiește o astfel de istorie este Ieromonahul Chiriac Duhovnicul din Mănăstirea Secu, în anul 1847. O copie a acesteia prescrisă de către ucenicul său, Ierodiaconul Andronic (cronicarul de mai tîrziu de la Mă­năstirea Noul Neamț), se află în ms. rom. 318[25] de la B.A.R. București.

O altă istorie, mult mai bogată, scrisă între 1852-1856 de către Ar­him. Augustin Braga, se află în ms. rom. 154 din B. M. Neamț[26].

Bunul său prieten, Arhimandritul Andronic Popovici, începe să compileze istorii din diferite surse, la sfîrșitul anilor 1850. Punîndu-și în gînd să folosească toate sursele istorice cunoscute despre Sfîntul Pai­sie Velicicovschi, după 1859, plecînd din Mănăstirea Neamț ca urmare a conflictului cu reprezentanții guvernelor lui Al. I. Cuza, începe să fo­losească surse din ce în ce mai bogate și mai importante. Istoria dedica­tă de Arhimandritul Andronic Mănăstirilor Neamț și Secu are parte, în ultima ei versiune (dintre anii 1882-1889), de o serie de numai puțin de 11 volume. Un amplu studiu dedicat recent Arhimandritului Andro­nic de către Ieromonahul Dorimedont Bădărău de la Mănăstirea Zăbri­ceni din Basarabia se găsește în prefața volumelor 3-4 ale Istoriei Sfinte­lor Mănăstiri Neamț și Secu[27], care sînt o parte dintr-un efort editorial ce își propune scoaterea la lumină a acestor comori de spiritualitate orto­doxă și românească.

Întîia și cea mai mare bucurie în apariția acestui volum o au în ceruri miile de ucenici cuvioși paisieni, dintre care, cel care m-a oblăduit vre­me de mai mult de un sfert de veac în ascultarea de hartofylax, Cuviosul Justin Pârvu, în ale cărui viață și chip am citit cele mai tainice și mai de preț tîlcuiri ale învățăturii filocalice pe care Sfîntul Paisie s-a ostenit să le dăruiască tuturor monahilor din aceste părți și de pretutindeni, lumină a dragostei și învățăturii creștine pe care o văd continuată și astăzi în sufle­tele multora și mai cu seamă al Prea-cuviosului Părinte Arhimandrit Ha­riton Negrea, Starețul Mănăstirii Petru Vodă, oblăduitorul acestei cărți.

Mulțumiri și binecuvîntări se cuvin confraților cercetători de toate neamurile care se sîrguiesc spre păstrarea și publicarea textelor paisie­ne, tuturor cititorilor și lucrătorilor celor cuprinse în ele, ostenitorilor anonimi sau nu, care prin sfatul, rugăciunea și observațiile lor zugrăvesc ermineutic lucrarea Sfîntului Paisie în istorie.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

La pomenirea Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian,

1 Noiembrie 2022,

Monahul Filotheu Bălan,

Mănăstirea Petru Vodă

 

[1] Publicată sub titlul Viața Cuviosului Paisie de la Neamț, după manuscrisul nr. 154 din Biblioteca Mănăstirii Neamț, ediție îngrijită de diac. prof. Ioan Ivan, ed. Trinitas, Iași, 1997.

[2] Andronic Popovici, Arhimandrit – Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamț și Secu, vol. 3-4, ed. Lexon Prim, Chișinău, 2020 (volumul 1 a apărut în anul 2016, iar volumul al 2-lea în 2019 la aceeași editură).

[3] Reputata slavistă de la Universitatea din Iași, Elena Lința (1933-1988) a lăsat ea însăși această traducere a ultimei scrieri realizate de Sfîntul Paisie ca pe o ultimă traducere în limba română realizată în această viață.

[4] Text publicat de către diac. prof. dr. Ioan Ică Jr. în mai multe ediții: Cuviosul Paisie de la Neamț (Velicicovschi). Autobiografia unui stareț urmată de Viața Starețului Paisie scrisă de Monahul Mitrofan, ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 83-187 și Cuviosul Paisie de la Neamț Velicikoski. Autobiografia și Viețile unui stareț urmate de Așezăminte și al­te texte. Ediția a III-a adăugită, ed. Deisis, Sibiu, 2015, p. 105-221. Reia ediția a II-a, publicată în 2002.

[5] În zilele în care lucram împreună la cele două volume de „Cuvinte și scrisori duhovnicești”, apărute la Chișinău în 1998 și 1999 și reeditate de ed. Doxologia din Iași în anul 2010.

[6] Sfântul Paisie de la Neamț – Cuvinte și scrisori duhovnicești, editura Tipogra­fia Centrală, Chișinău, 1998 (vol. I) și 1999 (vol. II), reeditate cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la editura Doxologia în anul 2010.

[7] Viața a fost descoperită în 1957 de către neobositul Diacon Ioan Ivan, un cer­cetător pasionat al bibliotecii paisiene de la Mănăstirea Neamț, care a și menționat-o pentru prima dată în revista Mitropolia Moldovei si Sucevei, 1958, p. 131-133 și pu­blicată în aceeași revistă bisericească din anul 1964, p. 656-660. Același text, cu foarte mici diferențe, a fost copiat de Vitalie Monahul în ms. rom. 952, f.111r-122r de la B.A.R. București și a fost pentru prima dată menționat în Catalogul manuscriselor românești, Tomul III (numerele 729-1061), întocmit de Ioan Bianu și G. Nicolaiasa, Craiova, 1931, p. 173. Pentru prima dată a fost transcris de către cercetătorul Dan Zamfirescu în anul 1985, într-un proiect comun cu Arhim. Ciprian Zaharia de la Mă­năstirea Bistrița (Neamț).­

[8] „După mutarea din viață a lui Mitrofan, obștescul nostru frate Shimonahul Is­aac Dascalul, văzind că începutul scrierii Vieții n-au luat sfîrșit și din rîvnă și din sfă­tuirea duhovniceștilor părinți și ca unul ce au fost iscusit în limba moldovenească și grecească, au scris Viața mai pe larg, în limba moldovenească [adică română, însuși Cuviosul Isaac spune „rumânească”, n.n.], însă cu oareșce deosebire de a lui Mitro­fan, afară de mari lucruri; însă și după puțină vreame, s-au mutat și acesta cătră Dom­nul. Părinții moldoveni, cetind Viața scrisă de Isaac Dascalul, pentru a căriia prelun­gire s-au măhnit, au rugat pre un bărbat învățat, Ierodiaconul Grigorie, ce au fost pe­trecînd atuncea în Sfînta Monastire Neamțul, iară apoi și Mitropolit Valahiei, ca să facă mai în scurt Viiața scrisă de Isaac”.

[9] Aflată în manuscrisul românesc 154 din Biblioteca Mănăstirii Neamț și tipări­tă sub titlul Viața Cuviosului Paisie de la Neamț, ediție îngrijită de diac. Prof. Ioan Ivan, Editura Trinitas, Iași, 1997. O copie autografă realizată de același Arhimandrit Au­gustin Braga se află în Biblioteca Arhiepiscopiei Galați și a fost publicată anastatic în Viața Cuviosului Paisie de la Neamț. Manuscris românesc inedit, ed. de Pr. Eugen Dra­goi, editura Partener, Galați, 2002.

[10] Apărută între timp în volum la începutul lunii Octombrie a.c. sub titlul Sfîntul Iosif de la Varatic. Viața și scrierile duhovnicești, Mănăstirea Varatic, 2022.

[11] Iar două luni mai tîrziu am avut chiar confirmarea prieteniei lor de la începu­turile obștii paisiene din Dragomirna în cea mai veche Filocalie în limba română, un manuscris aflat astăzi la Schitul Prodromu din Athos sub cota 3674 (Micle 1), copiat de către Isaac Dascălul în 1766, în care unul dintre titluri este copiat de către Sfîntul Iosif de la Văratec, pe atunci copist în obștea paisiană de la Dragomirna.

[12] Publicat în Episcop Epifanie Norocel – Mănăstirea Ciolanu, editura Episcopiei Buzăului, Buzău, 1987, p. 126-129.

[13] Evident, Viața nu avea cum să fie scrisă înainte de săvîrșirea marelui sfînt; mai apoi am aflat că manuscrisul nu are 409 file, ci doar 224 de file.

[14] Din care am extras și cîteva fragmente consistente pentru Viața Sfîntului Iosif de la Văratec.

[15] Cotă anterioară pe primul forzaț: M.C. 1145.

[16] Arhivele Naționale, s. j. Neamț, Fond nr. 126, Inv. 159 (M. Văratec), dosar 492.

[17] Viața Cuviosului Paisie de la Neamț, ediție îngrijită de diac. Prof. Ioan Ivan, Editura Trinitas, Iași, 1997, p. 112-116. Personal am identificat o copie a Vedeniei în ms. rom. 5694 de la B.A.R.B. în anul 2001, cînd îmi pregăteam lucrarea de licență în Teologie (în care lucrare am și inclus-o). Acest text a fost mai apoi preluat de bunul meu prieten și colaborator cărturar Florin Stuparu în Cartea ascultării, ed. Sophia, București, 2011, p. 270-277.

[18] Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare de la mulți Sfinți și Dumnezeiești Pă­rinți, spre folosul celor ce întru dînsa vor voi să se grijească de mîntuirea lor și Viața cu­viosului părintelui nostru Stareț Paisie, împreună cu oarecari din trimiterile sfinției sale. Acum întîi tipărite cu blagoslovenia Prea-sfințitului Mitropolit al Moldovei, kir Veniamin, prin osîrdia Prea-cuviosului Stareț și Arhimandrit al Sfintelor Mănăstiri Neamțu și Secu, kir Silvestru, în Sfînta Mănăstire Neamțu, la anul 1817, de ieromonahul Gherontie tipo­graful. BRV 930. Reeditată în volumul Cartea ascultării, ediție îngrijită de Florin Stu­paru și monahul Filotheu Bălan, ed. Sophia, București, 2011, p. 192-205.

[19] Conform unui studiu în curs de publicare al profesorului rus Petru Jgun. Au­tografele Sfîntului Paisie se află astăzi în majoritate în Mănăstirea Neamț. Altele se află în două biblioteci din Sankt Peterburg, Biblioteca Academiei Române din Bucu­rești, Mănăstirea Rusikon din Athos și Mănăstirea Secu.

[20] Pentru care a și fost lăudat de către Arhiereul Narcis Crețulescu în anul 1903 cînd a întocmit condica răposaților aflați în gropnița Mănăstirii Neamț cu aceste cu­vinte: Platon Shim. Pusnic mare. 1837.

[21] Viața și nevoințele Fericitului Paisie, Starețul Sfintelor Monastiri Neamțul și Secul, dată acum pe slovă nouă și graiu îndreptat de Gheorghe Racoveanu, Râmnicu Vâlcii, 1935.

[22] The Revival of Byzantine Mysticism among Slavs and Romanians in the XVII­Ith Century. Texts Relating to the Life and Activity of Paisy Velichkovsky (1722-1794), Thessaloniki, 1986, p. 95-150.

[23] Andronic Popovici, Arhimandrit – Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamț și Secu, vol. 3-4, ed. Lexon Prim, Chișinău, 2020, p. 45.

[24] Ibidem, p. 179.

[25] Andronic Popovici, Arhimandrit – Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamț și Secu, vol. 3-4, Chișinău, 2020, p. 11, 14-18.

[26] Din care s-a publicat doar partea dedicată Sfîntului Paisie în volumul Viața Cuviosului Paisie de la Neamț, ediție îngrijită de diac. Prof. Ioan Ivan, Editura Trini­tas, Iași, 1997. Un autograf al Arhimandritului Augustin, completat sporadic de către Arhimandritul Andronic, este BCU-Iași ms VI-054 (Pelerinaj la Kiev și împrejurimi), încheiat în 1855 în Mănăstirea Neamț. Un studiu mai amplu despre Arhimandritul Augustin Braga se găsește la paginile 18-23 din Andronic Popovici, Arhimandrit – Isto­ria Sfintelor Mănăstiri Neamț și Secu, vol. 3-4, Chișinău, 2020.

[27] Andronic Popovici, Arhimandrit – Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamț și Secu, vol. 3-4, Chișinău, 2020, p. 29-36.

Cuprinsul la sursă: Mănăstirea Petru Vodă

Vedeți și Patriarhul Daniel, mesaj la deschiderea Simpozionului „Moștenirea spirituală și culturală a Sf. Paisie de la Neamț. 300 de ani de la naștere”