Patriarhul României: Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au o întârziere de două luni. Recuperăm prin credință și rugăciune
Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au o întârziere de două luni față de grafic, a anunțat joi Patriarhul României.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat că există o întârziere de două luni față de graficul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, dar și-a exprimat speranța ca aceasta să fie depășită prin credință și rugăciune, scrie Agerpres.
„Mai sunt încă multe lucrări de făcut. Avem o întârziere de două luni în grafic, dar sperăm că, prin credință puternică și multă rugăciune vom ajunge să acoperim Catedrala și să pictăm cu icoane în mozaic Catapeteasma sau Iconostasul mare, care nu va fi de lemn, ci de zid. Și acolo, pe o suprafață foarte mare vor fi icoane. S-a făcut deja proiectul, urmează licitația pentru echipele de pictori în tehnica mozaic, care vor lucra această Catapeteasmă. Ea va fi necesară pentru sfințire. Va fi sfințită Sfânta Masă și Catapeteasma sau Marele Iconostas”, a spus Patriarhul, la finalul slujbei la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.
El a precizat că „pictura bisericii va fi realizată în anii următori”.
„Vom scrie undeva numele celor care vor oferi obiecte de cult și icoane. La pictura bisericii mari, a catedralei, vor aduce, sperăm, contribuție mai mulți oameni, mai ales cei care poartă numele sfinților car vor fi pictați. Și sperăm ca această picură viitoare a Catedralei Mântuirii Neamului să fie tot în mozaic, pentru că este mai durabilă și într-o tehnică în care nu va fi totul de aur, ci alb-gălbui, de piatră, vom ajunge la același preț ca și la pictura în tehnica frescă”, a explicat patriarhul Daniel.
Acesta și-a exprimat speranța ca "în patru cinci ani" să fie realizată și sfințirea picturii după aceea a Altarului și a Catapetesmei.
„Au fost cazuri în istorie, în care Catedrala s-a construit în patru ani și pictura s-a realizat în 40, cum este Catedrala din Sibiu. Acolo..., nu intrăm în amănunte, au lucrat numai străini când s-a construit catedrala în patru ani și pictura în 40, pentru că doi dintre pictori au murit în timp ce trebuiau să termine. Și-apoi a venit războiul și, în fine... Dar noi sperăm ca, dacă în șapte ani s-a realizat catedrala aceasta ca zidire, în 4-5 ani să realizăm și pictarea ei", a spus înaltul ierarh.
Potrivit patriarhului, "acum, deja, au fost comandate ușile și ferestrele, 27 de uși, porți, și 392 de ferestre", urmând să fie comandată și piatra de la Vratza (Bulgaria).
„Pentru că e vorba nu numai de ferestrele navei, ci și de ferestrele de la turle. Este un edificiu cu foarte multe ferestre, iar după regulile noi, europene, în caz de incendiu, ușile trebuie să se deschidă toate, în același timp, în mod automat. De aceea sunt foarte costisitoare. Uși de bronz, care nu 'lucrează' în timp. Ușile de lemn au înălțime mare, lucrează, mai ales dacă lemnul nu este bine pregătit sau nu este suficient de uscat. Deci sunt comandate ușile, în Germania, în viitorul apropiat comandăm și piatra, din Bulgaria, de la Vratza, pentru ancadramentele ușilor și ferestrelor. Piatră rezistentă de Vratza. (...) Un kilometru și jumătate este, în linie dreaptă, de la uși și ferestre", a menționat el.
Realizarea vitraliilor ferestrelor va constitui a treia etapă a edificării Catedralei Mântuirii, a explicat patriarhul.
„Deci avem mult de lucru, dar, dacă noi avem credință puternică și dărnicie mai multă, o s-o facem pentru că deodată cu aceste ferestre avem și mai cald în biserică. Acum este un curent foarte mare acolo fiindcă nu avem încă ferestre. Ferestrele sunt prevăzute ca, în viitor, când vom avea bani, când vor fi cinci dolari la leu, să punem în ele și vitralii, în altă etapă, a treia, vitralii, ca aici la Catedrală. Dar acestea necesită timp și costă bani. Dar mai ales nu pot fi făcute în grabă. Afară, biserica va fi culoare albă, dar vor fi ocnițe sub streașină și acolo vor fi pictați toți sfinții români din toate timpurile. De aceea este catedrală națională a sfinților români din toate timpurile și din toate zonele țării", a punctat Patriarhul României.
Cele șase clopote vor fi "ridicate" la anul, cel mai mare urmând să sune doar la zile mari, pentru a nu deranja activitatea din Parlament și din clădirile din jur.
„Începe să prindă contur Catedrala. La anul viitor sperăm să înălțăm clopotnița și să ridicăm și cele șase clopote. Aici (n.r. la Catedrala patriarhală) sunt cinci clopote, acolo șase și cel mai mare are aici 9,5 tone, iar cel mai mare de la Catedrala Națională e puțin mai mare, mai mărișor așa, 25. Dar, n-am dorit multe clopote. Am dorit puține să nu fie o greutate prea mare în clopotniță. Unul însă, principal, este Clopotul Eroilor Neamului din toate timpurile. El va suna la zile mari și duminica, nu peste săptămână. Să nu deranjăm activitatea din Parlament și din clădirile din jur", a spus patriarhul.
El a reamintit că sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului ar trebui să se realizeze peste un an.
„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să facem un lucru frumos, pentru că această catedrală, cum se vede, e foarte mică.Ea e provizorie. DE când e provizorie? Din secolul al XVII-lea. În 1658, a fost sfințită. La 10 ani după sfințirea acestei catedrale, în 1668, atunci a fost declarată Catedrală Mitropolitană, provizoriu. Și cum la români numai provizoriul durează, a rămas Catedrală Mitropolitană până în anul 1925, când a fost declarată, tot provizoriu, Catedrală patriarhală. Și de abia de la anul viitor vom avea o Catedrală patriarhală mai durabilă nu provizorie. Cu ajutorul lui Dumnezeu”, a încheiat patriarhul Daniel.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Zoe Dantes: Când te întorci din morți!
Părintele Petru Vamvulescu a murit vineri după slujba de Sf. Maslu, în casa unui credincios: „A intrat în stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic să-l salveze.”
Vlad Țăranu, elevul care ”a atentat” la ”integritatea națională a României” cu mesajul ”Basarabia e România”, în studioul ActiveNews - Starea de Libertate: ”Alții au plătit cu viața pentru întregirea țării”- PROMO cu un nume de care veți mai auzi - VIDEO
EMISIUNE ACUM: Vlad Țăranu, elevul de 16 ani pus la zid pentru ”Basarabia e România”: ”M-au întrebat pentru ce plâng și le-am spus: Pentru Dumnezeu, Neam și Țară!” LIBER la ActiveNews și Starea de Libertate - REDIFUZARE/VIDEO
Marele protopsalt Mihail Bucă a transmis imagini ale bombardamentului iranian chiar de la Sfântul Mormânt - VIDEO din Ierusalim și o CÂNTARE din drumul spre Muntele Athos: Meditație profundă
12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile cruciaților papistași. Istoric: A fost un JAF și o DISTRUGERE fără precedent în istorie. S-au oprit doar ca să bea și să violeze
Recomandările noastre
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Cultură
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)