A treia zi de Paști este, în același timp și Marțea Albă din Săptămâna Luminată, zi în care nu se lucrează, iar femeile dau de pomană pasca și vinul roșu care au rămas de la Paști.

Predica Arhimandritului Dumitru Cobzaru:

 „Iar Petru s’a ridicat și a alergat la mormânt; și aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
   
Și iată că’n aceeași zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Și a fost că’n timp ce vorbeau și se întrebau între ei, Iisus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Și El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi mergând?” Iar ei s’au oprit și erau triști.
   
Și răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?” Și El le-a zis: „Care?” Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă și’n cuvânt îna­intea lui Dumnezeu și a întregului popor; cum L-au osândit la moarte arhiereii și mai-marii noștri și L-au răstignit. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și totuși astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea. Ci și niște femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineață la mormânt 23 și neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt și au găsit așa cum și femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut”.
   
Și El le-a zis: „O, nepricepuților, și cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeții! Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea și să intre’ntru slava Sa?” Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
   
Și s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară și s’a plecat ziua”. Și a intrat să rămână cu ei. Și a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat și, frângând, le-a dat. Și s’au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut. Și au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale și’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?”
   
Și’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim și I-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat și I s’a arătat lui Simon. Și ei au povestit cele petrecute pe cale și cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
 (Lc 24, 12-35)

            Hristos a înviat!
            [Adevărat a înviat!]
            
Evanghelia care s-a citit mai înainte ne relatează faptul că Luca și Cleopa, cei doi ucenici ai Mântuitorului Hristos, au călătorit împreună cu Domnul înviat cale de șaizeci de stadii, adică aproximativ două ore, fără să-L cunoască, fiindcă nu li s-a permis, pentru ca, în cele din urmă, la frângerea pâinii, să li se deschidă ochii și să-L cunoască, El făcându-Se nevăzut de lângă dânșii.
Acest parcurs de șaizeci de stadii sau aproximativ două ceasuri înseamnă timpul Sfintei și dumnezeieștii Liturghii. Sfânta Liturghie este împărțită în două părți. Prima parte este cea învățătorească, didactică, pedagogică. Așa cum ați văzut că se practică în catedrala noastră mitropolitană, această parte se încheie cu predica. Deci, prima parte a Sfintei Liturghii corespunde drumului celor doi ucenici, Luca și Cleopa, dimpreună cu Mântuitorul Hristos, timp în care li s-a tâlcuit din Scripturi despre Mesia, despre venirea Lui, despre pătimirea Lui, necesară pentru ca El să intre în slava Lui.

Partea a doua, cea mai importantă a Sfintei Liturghii, este cea euharistică, adică a Cinei celei de Taină, în care, binecuvântându-se pâinea și frângându-se, ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, nevăzut ca Dumnezeu, văzut în chipul Pâinii și al Vinului și simțit, pe deplin, în ființa noastră, așa cum s-a întâmplat cu Luca și Cleopa. Lor li s-a descoperit Hristos, Care îndată S-a făcut nevăzut de lângă dânșii, dar Care a rămas în ei și pe Care s-au grăbit, întorcându-se la Ierusalim, să-L împărtășească și celorlalți ucenici.
Această însoțire are două momente, de asemenea, foarte deosebite.

Unul este cel în care Iisus Hristos îi dojenește pe Luca și Cleopa, zicându-le: „O, nepricepuților, și cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeții!”. Noi trebuie să ne regăsim fiecare în cei doi apostoli și să ne folosim de acest parcurs, pentru că suntem creștini, care participăm la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie. Parcă nouă ne sună dojana Mântuitorului Hristos, căci nepriceperea este o caracteristică a noastră. Adesea, fie public, fie în scaunul de spovedanie, în taină, mărturisim că nu înțelegem și nu pricepem slujbele, că nu înțelegem și nu pricepem Sfânta Liturghie, că nu înțelegem și nu pricepem lucrarea lui Dumnezeu, că nu înțelegem și nu pricepem tăcerea lui Dumnezeu, în multe din împrejurările vieții noastre, atât personale, cât și comunitare. Suntem zăbavnici cu inima, pentru că nu simțim. Inima noastră rămâne, de cele mai multe ori, împietrită, rece și nesimțitoare la tot ceea ce se întâmplă în Sfânta Liturghie, în Sfânta Biserică și chiar în viața cotidiană. Încercările și ispitele vieții, nepriceperea, așa cum am spus mai înainte, ne fac din ce în ce mai reci, mai distanți, mai izolați și mai împietriți, și în ceea ce privește relația noastră cu Dumnezeu, și în cea personală, cu semenii.

Soluția pentru nepricepere și pentru împietrirea inimii ne-o dezvăluie Evanghelia de astăzi, și anume însoțirea, pe calea vieții și, mai ales, a nevoinței noastre duhovnicești, cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care să ne descopere din Scripturi – foarte important acest detaliu, pentru că avem la îndemână Sfânta Scriptură, Biblia – cine este El cu adevărat. Ca să Îl descoperim pe Iisus Hristos, ca să descoperim cine este El cu adevărat, avem nevoie de două lucruri: de Sfânta Scriptură și de imediata Lui prezență. În felul acesta, vom ajunge ca,împreună cu Luca și Cleopa, să exclamăm și să mărturisim: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale și’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?”. Acesta este cel de-al doilea moment al tâlcuirii noastre.

Așadar, inima noastră se poate aprinde dacă citim Sfânta Scriptură și dacă Îl luăm însoțitor, pe drumul vieții, mai ales al celei duhovnicești, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă inima lor nu ajungea să ardă pe cale, nu reușeau să Îl cunoască pe Iisus Hristos, la frângerea pâinii. Aceasta este o condiție pentru a ne putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, ne-o spune deslușit Evanghelia de astăzi. Dacă inima noastră arde, ne putem împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Dacă nu, atunci Trupul și Sângele Domnului, El Însuși fiind focul vieții, va arde inima noastră, spre judecată și spre osândă.

Evanghelia de astăzi și cea din a treia zi de Paști ne descoperă întregul parcurs al Sfintei Liturghii, care are două părți: una didactică, pedagogică, învățătorească, care se încheie cu predica, imediat după ce se citește Sfânta Evanghelie, și care trebuie să ne aprindă inima, pentru a putea participa, pe deplin, la a doua parte, la Liturghia euharistică, în care darurile de pâine și vin se prefac în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu care dorim să ne împărtășim.

Închei prin a vă cita o exclamație foarte frumoasă a marelui Vasile Voiculescu, care este tangentă celor două cuvinte despre care v-am vorbit: „O, nepricepuților, și cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeții!”și „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale și’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?”. Spune marele Voiculescu: „Doamne, chiar dacă gura Ta mă va osândi, auzindu-Te, inima mea se va bucura!”. Amin!

Hristos a înviat!

[Adevărat a înviat!]

Sursa: parinteledumitrucobzaru.blogspot.ro