ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La data de 24 aprilie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei. 

Sfântul Ilie Iorest a fost Mitropolitul Transilvaniei între anii 1640 și 1643. Acesta  s-a născut în jurul anilor 1600 și era fiu de țărani din Transilvania. A intrat în obștea Mănăstirii Putna, călugărindu-se sub numele de Iorest. După moartea mitropolitului Ghenadie al Ardealului, a fost ales întâistătător al bisericii din Transilvania, primind hirotonia ca arhiereu în anul 1641 de la mitropolitul Țării Românești. 

Deoarece nu a vrut să accepte o mărturisire de credință calvină, Sfântul Ilie Iorest a fost înlăturat din scaunul arhieresc și închis, după numai trei ani de păstorire. În urma eliberării sale, Sfântul s-a retras la Mănăstirea Putna, unde a și murit în 1678. 

Sfântul Ierarh Simion Ștefan a fost Mitropolitul Transilvaniei între anii 1643 și 1656. Acesta a tipărit Noul Testament de la Alba Iulia cu o prefață scrisă de el și a pus problema unității limbii române, fiind și el persecutat de puterea politică de influență calvină. 
 
A urmat Mitropolitul Sava Brancovici ce a păstorit între anii 1656 și 1680. Acesta s-a născut în jurul anului 1620, în Ineu. În 1656 a fost ales în scaunul vacant de mitropolit al Transilvaniei, primind hirotonia în Țara Românească, la Târgoviște. 

Sfântul Sava Brancovici, deși era sârb de neam, a luptat pentru drepturile românilor și propășirea lor spirituală și materială, ceea ce i-a adus ura calvinilor. 

A fost multă vreme mitropolit dar păstoria lui a fost tulburată de propaganda calvină pe care încercau să o desfășoare printre românii ortodocși principii maghiari calvini. Cu toate acestea, mitropolitul a luptat permanent pentru întărirea credinței ortodoxe. Printre multe alte acțiuni ale sale ce priveau întărirea Bisericii Române în Transilvania, mitropolitul Sava Brancovici a convocat în 1675, un sobor de preoți și protopopi, luând măsuri cu privire la întărirea vieții religios-morale a preoților și credincioșilor români din Transilvania (datoria preoților de a predica și sluji în românește, măsuri privind disciplina, învățarea de către credincioși a Crezului și a poruncilor bisericești). 

În urma unui proces la Alba Iulia, mitropolitul Sava Brancovici a fost depus din treapta arhierească în 1680 și aruncat în închisoare. După o perioadă, din rațiuni de ordin politic, pentru a nu ajunge la neînțelegeri cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, autoritățile din Transilvania l-au eliberat din închisoare. 
Mitropolitul Sava a trecut la cele veșnice în 1683. 

Troparul Sfintilor Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici 

Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipastori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați învrednicit de cununa vieții, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.