Am avut norocul să vizitez Istanbulul în vara anului trecut, cu doar câteva săptămâni înainte de primele atentate care au avut loc chiar în centrul istoric al orașului. De-atunci, turiștii au început să prefere alte destinații, considerate mai sigure. Evenimentele care au loc acum la Istanbul, după tentativa de lovitură de stat, sunt încă o palmă dată potențialilor turiști, care nu prea mai au curaj să vină aici. Și este păcat, pentru că orașul are foarte multe de oferit, iar turcii sunt oameni plăcuți și prietenoși. Înainte să vă anulați concediul la Istanbul sau în Turcia, aruncați o privire peste aceste poze și, chiar dacă acum vă temeți să mai plecați, nu lăsați să treacă prea mult timp înainte să vă faceți din nou bagajele.

Am plecat la drum cu mașina, alături de doi prieteni, un cuplu care vizita pentru prima dată o țară musulmană. Eu și soțul meu mai fusesem la Istanbul, deci știam cam la ce trebuie să ne așteptăm: aglomerație, gălăgie, negocieri insistente în bazar, cozi la obiectivele turistice. N-am fi ales însă niciodată un resort din Antalya, pentru că ne place să descoperim farmecul real al unei țări, oamenii și cultura de acolo, cu bune și cu rele. Iar asta n-o poți face dintr-un complex all-inclusive.

După un scurt popas la Edirne, unde am vizitat moscheea, am ajuns spre seară la Istanbul. Era 1 mai, zi de sărbătoare și mare aglomerație. Totuși, am circulat foarte bine pe autostradă, am fost plăcut impresionați de infrastructura lor. Am avut parte și de un incident amuzant, care ne-a arătat cât de bine ne asemămăm noi, românii, cu turcii, în unele privințe. 

Trebuia să cumpărăm o rovinietă pentru a avea dreptul să mergem pe autostradă, dar nu știam de unde s-o luăm, așa că am circulat câțiva kilometri fără ea și am fost detectați de punctele de control de pe autostradă, care au bipăit insistent la trecerea noastră pe-acolo. În scurt timp, ne-a oprit poliția, să ne ceară socoteală. N-am primit amendă, în schimb polițistul i-a cerut prietenului nostru, care era la volan, să cumpere imediat rovinieta. De unde? I-a arătat o gheretă, pe partea opusă a autostrăzii. N-avea cum să ajungem acolo, evident. Așa că amicul nostru a întrebat ce să facă. „Cross the road. Jump and go!” i-a răspuns amabil un polițist, ilustrând și prin gesturi ce ar trebui făcut: să sară peste balustradele care separau cele două sensuri ale autostrăzii. „Jump? But it’s dangerous!” a protestat el. „No danger! Don’t worry! Jump! It’s ok!” Neavând de-ales, prietenul nostru a urmat sfatul polițistului și a cumpărat astfel rovinieta. Și uite-așa am avut subiect de discuție și de glumit până la finalul zilei.

Intrarea în Istanbul, de pe autostrada dinspre Edirne, este impresionantă. Am văzut cartiere întregi de zgârie-nori, blocuri și clădiri de birouri uriașe, superb realizate, cu nimic mai prejos ca într-o metropolă occidentală.

Ne-am cazat la hotel, pe o straduță din centrul vechi, destul de aproape de Marele Bazar, și am ieșit imediat la plimbare, pe un bulevard central, spre Moscheea Albastră. Imediat ce-am ieșit de pe străduță și am ajuns pe bulevard, am dat piept cu o mare de oameni. Agitați, unii furioși, revoltați, alții râzând, toți foarte gălăgioși, vorbind între ei, grupuri-grupuri. Erau acei „tineri frumoși și furioși” despre care presa internațională scrisese cu ani în urmă că protestau în Piața Taksim, cerând, printre altele, libertatea presei, acces necenzurat la Internet și îndepărtarea de tradiționalismul islamic.

Am aflat că, de atunci, ei se întâlnesc în fiecare an de 1 mai în Piața Taksim, unde organizează un miting. În acel an nu au fost incidente, însă ne-am adus aminte timp de câteva minute că Istanbulul nu este doar o destinație turistică, ci un oraș foarte dinamic, cu milioane de locuitori, care își doresc o viață mai bună și care au o adevărată tradiție a protestelor de stradă. Privind acum în urmă, îmi dau seama că a fost un semn clar că spiritele nu se liniștiseră acolo și că o răbufnire violentă era iminentă.

Ne-am văzut însă de vizitele noastre, fără să ne gândim prea mult la grupurile de tineri agitați. Trebuie să spun că, deși încă de atunci turcii se plângeau că autoritățile caută să le impună respectarea tradițiilor islamice, în Istanbul am văzut multe tinere îmbrăcate modern, fără vălul islamic. Femeile bătrâne sunt cele care păstrează mai mult tradiția rochiilor lungi și negre și poartă capul acoperit. În schimb, am fost uimită să văd foarte multe turiste din țările arabe, care respectau cu strictețe portul islamic, iar pe ele le-am recunoscut după limba pe care o vorbeau. Inițial am crezut că sunt turcoaice și chiar mă miram că sunt așa tradiționaliste, dar aparențele înșală. Istanbulul este oraș sfânt pentru musulmani, mulți arabi venind în pelerinaj la moschei, mai ales la sfârșit de săptămână sau în zilele de sărbătoare.

Prin urmare, Istanbulul mi-a lăsat impresia unei adevărate metropole moderne, unde fiecare este liber să poarte hainele pe care le dorește. Doar la intrarea în moschei trebuie respectate obligatoriu regulile: femeile cu capul și umerii acoperiți, pantaloni sau fuste lungi și pantofii lăsați la intrare. Nu este deranjant însă, dacă ținem cont că și la intrarea în bisericile noastre trebuie respectate anumite reguli, o dovadă de respect față de religia și tradiția locului. 

În afara moscheilor însă, turistele sunt libere să poarte fuste mini și tricouri, fără să fie agresate sau mustrate de vreun localnic, așa cum se întâmplă în multe state musulmane. În Istanbul, singurii care îi agresează pe turiști sunt vânzătorii, pe care îi găsești la tot pasul și care îți vând orice. Genul acela, care ți-ar putea vinde și nisip în deșert, știți la ce mă refer. Ei sunt însă parte din farmecul local, iar dacă vă place să negociați, găsiți orice vreți în Marele Bazar sau în micile magazine din centru. Bani s-aveți!

Evident, chelnerii, vânzătorii și hotelierii și de fapt orice turc cu care veți intra în vorbă, o să vă întrebe mai întâi de unde sunteți. Și da, va zâmbi larg și va însira clasicele nume: Hagi, Nadia, Ceaușescu atunci când îi veți răspunde România. O să vă ofere probabil produse sau servicii la „preț special, pentru prietenii mei români”. Este frumos să le mulțumiți, dar nu uitați că sunteți în Turcia și aici negoțul este rege, așa să mare atenție să nu vă lăsați păcăliți!

Ne-am organizat vizitele pe mai multe zile, ca să putem vedea în tihnă cele mai frumoase obiective turistice din Istanbul, dar să avem puțin timp și pentru o plimbare cu vaporașul pe Bosfor.

Obiectivele turistice le voi menționa mai pe scurt, pentru că există multe informații despre ele, ușor de găsit. În plus, cred că o poză spune despre ele mai mult decât o mie de cuvinte.

Moscheea Albastră sau Moscheea Sultan Ahmed este poate cel mai vizitat monument din Istanbul. Se află chiar în centrul orașului, în Piața Sultan Ahmed și este luat zilnic cu asalt atât de turiști, cât și de musulmanii care intră să se roage. Există întrări separate pentru fiecare categorie de vizitatori, iar accesul este gratuit. Moscheea a fost construită între anii 1609-1616, din ordinul sultanului Ahmed I, care a fost apoi și îngropat aici. Clădirea are 6 minarete, 5 domuri principale și 8 secundare. Numele de „moscheea albastră” vine de la decorațiunile interioare superbe, care sunt pictate în albastru. 

Aya Sofia (Sfânta Sofia) este situată vizavi de Moscheea Albastră. Clădirea închinată „sfintei înțelepciuni” a fost la început biserică creștină, apoi a devenit moschee, iar acum este muzeu. Biserica a fost ridicată în anul 537, din ordinul împăratului bizantin Iustinian I, iar până în anul 1453 a fost sediul Patriarhiei de la Constantinopole. După 1453, când orașul a fost cucerit de sultanul Mehmed al II-lea, clădirea a fost transformată în lăcaș de cult pentru musulmani, suferind modificările necesare unei moschei, fiind adăugate inclusiv minarete. După anul 1935 a fost transformată în muzeu, fiind declarată o capodoperă a arhitecturii bizantine.

 

Domul uriaș al clădirii este și acum considerat o adevărată minune inginerească. Mozaicul superb din interior, în stil bizantin, înfățisând figuri de sfinți, s-a păstrat doar în câteva locuri, dar suficient cât să vă faceți o idee despre măreția și splendoarea acestei foste biserici. În anul 2014, Aya Sofia a atras peste 3,3 milioane de vizitatori, iar în 2015, am pus și eu, alături de prietenii mei, umărul la stabilirea unui record oficial: Aya Sofia a fost cel mai vizitat obiectiv turistic din Turcia.

 

Palatul Topkapî este un alt obiectiv care atrage ca un magnet turiștii veniți la Istanbul. Fostul palat al sultanilor este acum un complex muzeal în care trebuie să vă aventurați doar dacă aveți destui bani în buzunar: intrarea în fiecare zonă din complex (Harem, Sala Armelor, Tezaur etc) se plătește separat. Construcția a început în anul 1459, în timpul sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. De-a lungul timpului, a suferit multe modificări, renovări și adăugiri, ajungând la un moment dat să poată găzdui chiar și 4.000 de persoane. În anul 1924, Topkapi a devenit muzeu, imediat după destrămarea Imperiului Otoman. În prezent, complexul are sute de camere și anexe, dar numai câteva pot fi vizitate de turiști.

 

 

 

Palatul Dolmabahce este situat chiar pe malul Bosforului și poate fi admirat inclusiv din vaporaș, dacă veți face o scurtă plimbare. Palatul a fost construit în stil european, între anii 1843-1856, în timpul sultanului Abdulmecid I. Construcția a fost gândită ca o variantă mai luxoasă și mai confortabilă la palatul medieval Topkapî, unde trăise până atunci curtea imperială. Construcția complexului a costat echivalentul a 35 de tone de aur sau a peste 1 miliard de dolari în banii de azi, efort financiar care a slăbit și mai mult Imperiul Otoman, transformându-l în „marele bolnav al Europei”. Din anul 1924, Dolmabahce a devenit muzeu, un complex superb, care merită vizitat chiar dacă va trebui să vă înarmați cu multă răbdare ca să staiți la rând pentru intrare.

 

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante obiective turistice din Istanbul. Metropola oferă însă nenumărate alte surprize pentru turiști, multe ascunse pe străduțe lăturalnice, ferite de îmbulzeală. Merită să le descoperiți în tihnă, la pas, să le imortalizați în fotografii și, de ce nu, să scrieți apoi despre ele.