ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Luni, 22 mai 2017, începând cu ora 18:30, va avea loc vernisajul Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Național din capitală.
 
Cu acest prilej va fi lansat și catalogul Fotogeografica 2017 ce va conține, pe lângă fotografiile premiate pe cele doua secțiuni wildlife și peisaj, cele mai reușite lucrări din galeria foto a concursului.
Detalii despre programul Fotogeografica 2017 pe www.fotogeografica.ro, www.ccs.ro.
 
O amplă manifestare culturală, devenită tradițională cu un palmares deosebit, Fotogeografica a demonstrat că este o adevărată fereastră care se deschide către țară pentru vizitatori și aduce an de an în peisajul cultural al capitalei, prospețimea imaginilor cu peisaje naturale și culturale românești.
 
În timp de două decenii Fotogeografica a devenit o instituție care descoperă tineri și pasionați fotografi dintre care mulți devin artiști fotografi de clasă. Talentul lor a făcut posibilă publicarea unor articole despre natura sălbatică, specii remarcabile, peisaje surprinzătoare, farmecul încă puțin alterat al lumii satului de munte. Astfel au ajuns cunoscuți pe plan internațional ca ambasadori ai unei Românii pline de farmec.
 
Fotogeografica este cea mai importantă manifestare la nivel național din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret, având ca tematică promovarea valorilor naturii, culturii și tradițiilor românești.