ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


PSD a câștigat alegerile parlamantare și cel mai probabil, alături de ALDE și posibil UDMR, va forma viitorul guvern al României pentru viitorii patru ani.

Pornind de la o postare a președintelui american, Donald Trump, care le-a cerut conaționalilor săi să cumpere produse realizate în SUA, jurnalistul Vlad Macovei de la Agrointel.ro a făcut o comparație în perspectiva a ceea ce se pregătește la București și mesajul președintelui american.

Conform sursei citate mai sus, „retailerii se laudă că au bătut palma cu PSD (și cu PNL ca rezervă) că vor numi un secretar de stat în minister care să le reprezinte intersele și să blocheze, pe cât posibil, aplicarea în literă și în spirit a Legii Supermarketurilor”, ceea ce ar însemna sprijinirea importurilor alimentare și să împiedicarea accesului către consumator a alimentelor românești.

Jurnalistul îi cere lui Liviu Dragnea să țină cont de promisiunile din campania electorală și să sprijone cu adevărat producătorul român.

„Președintele ales al SUA, Donald Trump a postat pe Facebook un mesaj simplu si scurt: că Administrația sa se va călăuzi după o regulă simplă: BUY AMERICAN! Adică va face totul pentru ca americanii să cumpere produse americane. Inclusiv produse alimentare. Și președintele partidului care a obținut cele mai voturi în România, Liviu Dragnea, s-a declarat, chiar în seara victoriei, că va sprijini produsele alimentare românești și că va descuraja importurile ieftine și proaste. Sper că domnul Dragnea este un politician serios și responsabil iar vorbele sunt urmate și de fapte. Tocmai de asta mi se pare revoltător ce se întâmplă în aceste ore în ceea ce privește negocierile pentru viitorul Ministerului Agriculturii. Sursele Agrointeligența vorbesc, nici mai mult, nici mai puțin, că retailerii se laudă că au bătut palma cu PSD (și cu PNL ca rezervă) că vor numi un secretar de stat în minister care să le reprezinte intersele și să blocheze, pe cât posibil, aplicarea în literă și în spirit a Legii Supermarketurilor. Adică să sprijine importurile alimentare și să împiedice accesul către consumator a alimentelor românești. Totul, împachetat frumos, sub forma titulaturii de secretar de stat pe industrie alimentară. Se vehiculează și câteva nume dar nu vreau să le menționez pentru că vreau să cred că respectivii nu au ajuns atât de jos încât să își bată joc de interesul național și să accepte o asemenea poziție.”, a scris jurnalistul Vlad Macovei.

În final, jurnalistul trage un semnal de alarmă în ceea ce priveșe sprijinirea producătorilor agro-alimentari români.

„Semnalul de alarmă pe care îl trag, extrem de serios și responsabil, este pentru ca, dacă o asemenea înțelegere chiar există, conducerea PSD (și eventual PNL) să o anuleze de îndată. Altfel, tot ceea ce zis Liviu Dragnea despre sprijinul pentru producătorii agro-alimentari români, este doar încă o ipocrizie politicianistă.”, a mai scris jurnalistul.