ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Reprezentanții hipermarketurilor s-au plâns la Comisia Europeană, iar Comisia a atenționat Ministerul Agriculturii că ne-ar putea sancționa cu infringementul pentru legea care-i obligă pe retaileri să vândă 51% produse locale. Am primit un document care este confidențial, este doar între autorități, transmis de la Comisie la minister, dar informația este corectă, așa este...” recunoaște pentru Mediafax ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, înainte ca legea să fi apucat măcar să intre în vigoare. Ar urma să se întâmple la începutul lui ianuarie 2017. Dacă mai apucă. Fiindcă, practic, se consumă deja etapa care precede infringementul, în timp ce ministerul ar trebui să emită normele metodologice de aplicare ale Legii 150/2016.

Vedeți, oameni buni? Așa se face. Mai câte un ajutor în bani europeni pentru extinderea rețelelor de magazine, mai niște amenințări, mai niscai lobby pe la Bruxelles și se pune urgent de un "na-na” din ăsta, în numele "armonizării legislației europene ". Dacă nu te bagă în sperieți, vin amenzile. Căci un raport al Transparency International arată că marile magazine au unul dintre cele mai influente grupuri de lobby de la Bruxelles, iar Comisia Europeană e extrem de sensibilă la schimbările legislative care influențează hipermarketurile... Cel mai recent exemplu este cel al Slovaciei, față de care a fost demarată procedura de infringement doar pentru că marile magazine din această țară au fost obligate să publice detalii despre ponderea produselor locale în cifra lor de afaceri! Cine mai visează la neprihăniți cai albaștri cu steluțe galbene pe pereți, ar fi bine să se trezească! Așa sunt impuse interesele celor mari în fața celor mici...

Cumpărați românește, oameni buni! De la prăvălia din colțul străzii sau de la parterul blocului, din piețe, chiar și din magazinele mari, dar alegând produse românești! Numai așa ne putem apăra interesele și implicit pe noi înșine de statutul de sclav modern. Căci cu fiecare producător român împins către faliment prin obstrucționarea accesului la piață, ne mai pierdem cu o fărâmă. Iar pas cu pas, riscăm să ne afundăm tot mai adânc  în sclavagismul modern. Acel sistem în care salariul vine de la patron străin și e dat pe mărfuri străine. Și în care pentru orice salt înainte, te îndatorezi la bănci străine. Acolo unde nu vei mai putea să ridici vreo pretenție. Și de unde nici măcar strigătele de disperare nu se mai aud... Cumpărați românește!