ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Proprietarii de case și firme vor fi obligați să achite mult mai devreme facturile pentru întreținerea locuinței, respectiv a spațiului de birouri, ca efect al unor modificări operate acum asupra unui sistem aplicat de 10 ani și care vor fi valabile începând de astăzi.

Astăzi, factura pentru serviciile de utilități publice este emisă cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, iar persoanele fizice sau juridice, sunt obligate să o achite în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor. Termenul de scadență privind plata facturii este astfel luat în calcul începând cu data primirii facturii.

Sistemul a fost însă modificat acum, iar de azi, 26 noiembrie, va fi valabilă o nouă regulă: Factura pentru serviciile de utilități publice va fi emisă tot cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, dar persoane fizice sau juridice vor fi obligate să o achite în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii, înscrisă în factură.

Mai exact, intervalul în care va trebui achitată o factură nu va mai fi calculat în zile lucrătoare, ci calendaristice, incluzând weekendurile, și nu va mai curge de la data primirii, ci de la data emiterii facturii, deci cu încă alte câteva zile mai devreme.

În plus, factura emisă pentru serviciile de utilități publice va constitui titlu executoriu, putând genera mult mai ușor executarea silită a restanțierilor.