Opiniile economice ale celui mai longeviv guvernator al BNR se schimbă în funcție de interese. Astfel, într-o cuvântare publicată în ziarul Scânteia din 11 februarie 1986, Mugur Isărescu atacă sistemul capitalist și instituțiile sale.

La mai bine de 30 de ani, Isărescu și-a schimbat total percepțiile despre economie. În 1993, Mugur Isărescu a devenit membru al clubului de la Roma, apoi membru al Comisiei TrilateraleAcum ia partea băncilor - vezi Legea Dării în plată, chiar dacă poziția sa ar trebui să fie neutră.

Despre trecutul lui Isărescu nu se cunosc prea multe. În 1971, tânărul Isărescu termina Facultatea de Comerț Exterior din cadrul ASE și devenea cercetător la Institutul de Economie Mondială, unde a activat aproape 20 de ani, până la Revoluția din 1989. Facultatea de Comerț Exterior era, înainte de 1989, una din pepinierele din care Securitatea îi racola pe cei mai capabili absolvenți pentru a-i transforma în ofițeri ce acționau ca agenți de comerț exterior. 

 

Iată articolul din ziarul Scânteia din 11 februarie 1986, publicat de Riscograma:

Pentru eliminarea politicii de spoliere neocolonialistă practicată de marile monopoluri

Țările în curs de dezvoltare, jefuite de zeci de miliarde de dolari datorită inechităților din relațiile economice internaționale

În cuvîntarea rostită de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU la recenta ședință a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR sînt relevate unele evoluții negative din economia mondială, care afectează îndeosebi țările în curs de dezvoltare, a căror situație s-a înrăutățit considerabil în anul 1985. Referindu-se la factorii care au acționat și acționează în această direcție nefastă, secretarul general al partidului a pus în evidență cu pregnanță practica marilor puteri imperialiste, a capitalului financiar, a monopolurilor transnaționale, care duc o politică deliberată de exploatare și asuprire ne[o]colonială a țărilor în curs de dezvoltare.

Aprecierile președintelui Romåniei își găsesc o solidă fundamentare în realitățile vieții internaționale, amplu reflectate de numeroase studii și analize efectuate în diferite state, inclusiv în statele occidentale. Astfel, cunoscutul săptămînal de specialitate britanic „The Economist" – într-un recent editorial, sugestiv intitulat „Darul săracului" – analizează una din dintre inechitățile cele mai flagrante din relațiile economice internaționale, și anume enormele profituri obținute de țările capitaliste dezvoltate, de marile monopoluri de pe urma scăderii prețurilor la produsele de bază importate din țările în curs de dezvoltare. Desigur, nu este vorba de o scădere accidentală, ci de practici spoliatoare prin care țările sărace, în cele mai multe cazuri foste colonii sau teritorii dependente, sînt constrinse să vândă fostelor metropole, în general statelor bogate, produsele lor de export la prețuri foarte dezavantajoase pentru producător.

În consecință, cele 24 de țări occidentale membre ale OCDE au plătit cu 65 miliarde dolari mai puțin pentru aceeași cantitate de produse importate din statele lumii a treia – care, deci, au pierdut suma respectivă, imensă, au fost spoliate de aceste zeci de miliarde. Dacă avem în vedere că produsul intern brut al țărilor din OCDE este de 9.000 de miliarde dolari, aceasta înseamnă că țările sărace au fost obligate să „ofere" gratuit țărilor bogate o „primă" gratuită de 0,7 la sută.

În timp ce la polul dezvoltat al economiei mondiale cresc bogățiile, la cel subdezvoltat se acumulează tot mai multe grave dificultăți. Diminuarea încasărilor în devize ale țărilor în curs de dezvoltare cu 65 de miliarde de dolari reprezintă mai bine de 10 la sută din totalul veniturilor din exporturi ale statelor respective și aproape 3 la sută din producția lor globală. Altfel spus, dacă politica de jaf neocolonial practicată de monopolurile imperialiste n-ar fi pricinuit pierderi atît de mari țărilor în curs de dezvoltare, în 1985 creșterea lor economică (efectiv de 2,5-2,8 la sută) ar fi fost dublă.

Asemenea consecințe negative sînt resimțite, practic, de toate țările în curs de dezvoltare. Așa cum se relevă în cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu, țara noastră a fost afectată de inechitățile din relațiile economice internaționale, care au diminuat, în cincinalul trecut, cu 5–6 miliarde de dolari veniturile din exporturi. Pierderile pe care le-am avut, pe această cale – arată secretarul general al partidului – se resimt puternic în economia națională, în creșterea venitului național și au influențe generale asupra mijloacelor de dezvoltare și de ridicare a nivelului de trai.

Mecanisme ale frustrării.

Cum au reușit țările bogate să-și finanțeze o parte din creșterea economică și să-și atenueze inflația pe seama țărilor sărace? Un rol deosebit de important l-a avut și îl are politica spolitoare a dobînzilor înalte, care sporește an de an și în proporții apreciabile datoria țărilor în curs de dezvoltare. Pentru a face față plăților scadente – în condițiile în care cercurile financiare limitează tot mai mult accesul debitorilor la noi credite, iar cele de afaceri, la piețele de desfacere – țările în curs de dezvoltare sînt nevoite să exporte un volum tot mai mare de mărfuri, acceptînd prețurile din ce în ce mai mici oferite de marii consumatori – respectiv statele dezvoltate. Această evoluție, extrem de dăunătoare pentru lumea a treia, este accentuată de politica companiilor transnaționale, care domină piețele produselor de baza exportate de statele sărace. De asemenea, creșterea exagerată a cursului dolarului în perioada 1983-1985 a contribuit, prin mecanisme specifice pieței capitaliste, la scăderea prețurilor de bază la produsele exportate de țările în curs de dezvoltare și creșterea eforturilor lor de a stinge datoria externă.

Sînt date și fapte care relevă realismul aprecierilor din cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu potrivit cărora înrăutățirea considerabilă a situației economice a țărilor în curs de dezvoltare este tocmai rezultatul politicii deliberate de exploatare și asuprire promovate de marile monopoluri.

De aceea, în concepția președintelui țării noastre această stare de lucruri impune să se acționeze cu toată hotărîrea pentru a determina o schimbare radicală a situației din economia mondială, pentru o nouă ordine economică, care să asigure raporturi echitabile între state, pentru înlăturarea politicii de jaf neocolonialist. În aceste condiții, lupta împotriva subdezvoltării nu este o lupta pentru a lua din ceea ce au bogații și a da, nemeritat, săracilor – cum pretind unele ziare din lumea capitalistă – ci o luptă împotriva inegalităților și a injuștiției.

În vederea realizării acestor deziderate, România, președintele Nicolae Ceaușescu, au propus un ansamblu de măsuri, care, între altele, are în vedere stabilirea unui raport just între prețul materiilor prime și cel al produselor industriale, care să favorizeze dezvoltarea țărilor producătoare de materii prime și, în același timp, să asigure venituri raționale producătorilor industriali, să permită stimularea activității economice în toate statele lumii. Adoptarea unor asemenea măsuri s-ar înscrie, fără îndoială, drept contribuții concrete la lichidarea subdezvoltării, la făurirea unei noi ordini economice mondiale, de care depinde atît progresul, cît și pacea întregii omeniri.