Aproximativ 60% din aurul României a plecat din țară de mai mulți ani, o mutare justificată fie prin costurile mari de depozitare (!), fie prin necesitatea de a rentabiliza aceste dețineri ori prin plusul de credibilitate oferit de depozitar (Banca Angliei). 

În contextul Brexitului, lumea și-a adus aminte că mai mult din jumătate din aurul României-e vorba de 61 de tone din cele 104 deținute acum în total-a luat de ceva vreme drumul bejaniei și se află cazat la Banca Angliei în acest moment. 

"Ce importantă are Brexitul? Piață financiar-bancară din UK este cea mai importantă din lume. Decizia asta am luat-o acum 15 ani când România nu era încă în Uniunea Europeană", spune Adrian Vasilescu de la BNR, potrivit stiripesurse.ro. Dan Suciu, reîntors recent în funcția de purtător de cuvânt al BNR, crede la rândul său că între Banca Națională a României și Banca Angliei este o relație bilaterală care nu este afectată de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. "Anglia putea să iasă și din NATO, relațiile între băncile centrale rămâneau la fel".

Și totuși, de ce a fost necesară o astfel de mutare? Dacă ne uităm prin rapoartele BNR sau îi ascultăm pe consilierii Guvernatorului, motivele au tot variat. 

Raportul din 2002, atunci când aurul reprezenta 105 tone, spune negru pe alb. "Pentru a diminua costurile tradiționale implicate de deținerea rezervei de aur în tezaurul propriu și a eficientiza administrarea acestei componente a rezervei oficiale, în decursul ultimilor ani BNR a depus eforturi în sensul identificări celei mai adecvate soluții. Ca urmare, 58,2% din rezerva de aur (61,3 tone) a fost plasată în străinătate, la bănci comerciale de prima mărime, sub formă de depozite purtătoare de dobândă. Aceste depozite au fost constituite pe termene scurte, astfel încât aurul să poată fi mobilizat oricând ar putea fi necesar.”

După care raportul din 2005 aduce o precizare necesară.  Băncile comerciale de prima mărime de care se vorbea în raportul din 2002 devin Banca Angliei, "una dintre cele mai sigure instituții financiare din lume”. Iată și citatul în cauză. "Rezerva de aur a scăzut de la 105,4 tone la 104,84 tone, ca urmare a continuării restituirilor către persoanele îndreptățite conform prevederilor legale. La dată de 31 decembrie 2005, cantitatea de 43,59 tone era depozitată în țară, în timp ce 61,25 tone se aflau în străinătate, la Banca Angliei, una dintre cele mai sigure instituții financiare din lume. Din această cantitate 10,09 tone erau plasate sub formă de depozite la termen la instituții financiare clasificate în cele mai scăzute categorii de risc potrivit reglementărilor BNR. Conform standardelor internaționale, aurul în formă de lingouri rămâne în permanentă în custodia Băncii Angliei chiar și atunci când este plasat sub formă de depozite la alte instituții"

Ei bine, la nivelul argumentării din urmă cu 10 ani, a fost necesar că BNR să mute aurul din țară pentru a face ceva economii (cât de mari să fi fost oare costurile cu paza de a fost necesară mutarea tocmai la Londra?) și, de ce nu, să mai și câștige indirect câte ceva din speculații (cam asta făceau băncile de prima mărime care ofereau dobânzi "sigure” în contul aurului plasat acolo de BNR).

Apoi, peste ceva ani, oficialii BNR și-au dat seama că nu pică bine să te dai econom cu costurile implicate de deținerea rezervei și nici să pomenești de speculații, fie și indirect, așa că au descoperit un argument nou-credibilitatea. "În mare parte aurul se află în străinătate pentru că aurul dă credibilitate numai dacă nu este la tine. Aurul este asigurat în străinătate și nu există niciun risc ca acest aur să nu se poată întoarce în țară", explica în 2013 în cadrul unui seminar la BNR Lucian Croitoru, fostă propunere de Premier și actual consilier al Guvernatorului. Păi, pe același raționament, n-am fi mai credibili dacă l-am trimite pe tot afară? Plus că am face și ceva economii la curent și cu salariile firmei de pază...